… le spun din nou că poate sunt blestemat să nu pot să fiu indiferent, să nu pot să tac, să nu mor în patul meu și la vreme. M-am obișnuit cu asta din perioada în care eram la Sibiu și unde, ziua în amiaza mare, eram urmărit cu mașina pe trotuare și pasaje pietonale, eram amenințat, hărțuit, tratat ca un inadaptat. Refuzam să înțeleg ceva ce toți colegii mei de breaslă au înțeles înainte să intre în horă.
Prin urmare, dacă la 24 de ani mă luam la trântă cu Dejeu și pupila lui Iohannis, credeți că la 47 mai pot fi scos de pe traiectorie și speriat de mesaje anonime, de avertizări și amenințări mai mult sau mai puțin voalate?
Nu știu cine sunteți. Nu știu dacă sunteți în misiune sau pur și simplu sunteți dereglați uman.
Am o familie pentru care îmi fac griji. Dar, admițând că se va întâmpla să treceți la „acțiune”, vă spun de pe acum că, în cele din urmă, toți murim! Nu veți face decât să valorizați un individ cu educație modestă, un individ solitar dar solidar cu cei pe care voi îi chinuiți, le faceți viața un coșmar, iar nu pe puțini îi trimiteți în cimitire înainte de vreme.
Eu am ales de la început să mor în picioare, cu toată foamea și frustrările acumulate în România, de care colegii mei nu aveau parte pentru că își luau partea sau pentru că de mici erau „în sistem”!
Deși sunt departe de țară, rămân cu inima și mintea în și pentru România de care voi și tot mai mulți ca voi vă bateți joc! Pentru că voi nu aveți nici mamă, nici țară, nici patrie. Sunteți aceiași nenorociți care ați trădat, vândut, lovit, schingiuit, omorât, români pentru bunul vostru plac și pentru a vă face sclavi utili străinilor!
Să fiți sănătoși și Dumnezeu să vă ierte!
Eu v-am iertat de mult pentru nopțile nedormite, pentru spaimele trăite, peste care am trecut și de care de multă vreme nu mă mai tem.
