Într-un mesaj lansat pe Twitter, „ciocanul lui Dumnezeu”, asta se consideră probabil George Soros, miliardarul american aflat la rădăcina multor nenorociri economice, sociale și politice globale, din ultimii 30 de ani, a ajuns în ultimele zile să delireze în modul deja cunoscut pe seama Chinei. Sub titlul “Dictatura lui Xi amenință statul chinez”, The Wall Street Journal a publicat zilele trecute un text vitriolant la adresa liderului de la Beijing, demonstrând nu doar că pentru fiecare vine o vârstă la care ești depășit de realitate, ci mai ales incapacitatea de a mai înțelege realitatea. Asta cu atât mai mult cu cât în analiză te lași dominat de prejudecăți și unități de măsură străine de subiectul vizat.
Spre exemplu, Soros, “global investor and economic terrorist”, caută să înțeleagă și să explice China de azi aplicând metode din realitatea americană. Nu este singurul care crede că lumea trebuie să fie precum SUA, cum nu sunt puțini cei care cred că UE trebuie să fie o sumă de state uniformizate social, cultural și economic.
Ce nu înțelege Soros și întreaga armată de educați în spiritul “societății deschise” care îngustează până la îndobitocirea în masa, este că metodele aplicate în abordarea Chinei sunt străine de spiritul chinez, de realitatea și optica locală în fața liderului Xi Jinping.
Soros (sau autorul/autorii care stau în spatele textului semnat de miliardarul de 91 de ani) susține că “există un conflict între credințele și acțiunile sale și între declarațiile sale publice de a dori să facă din China o superputere și comportamentul său de conducător intern. Aceste contradicții interne s-au dezvăluit în contextul conflictului în creștere dintre SUA și China”.
Iată cum, din primele rânduri, Soros trădează subiectul pasiunilor sale: conflictul dintre SUA și China, un conflict căutat permanent de factorii de decizie și presiune de la Washington.
Superioritatea cu care americanii tratează România sau Ucraina, este aplicată și Chinei. Însă, la Beijing, americanii nu fac decât să își spargă capetele în zodul de orgoliu și mândrie națională, fiind incapabili să corupă modelul chinez, așa cum au reușit fără prea mare efort în țările Europei Centrale și de Est sau în lumea arabă, fără să mai fie nevoie să explicăm rușinea occidentului în Afganistan.
Argumentul ridicol promovat de Soros este acela că “în centrul acestui conflict se află realitatea că cele două națiuni reprezintă sisteme de guvernare diametral opuse”. Această noutate stârnește râsul și poate impresiona numai pe cursanții estropiați cultural cu diplome de absolvire la Open Society.
Tocmai sistemul diametral opus face din China liderul lumii în secolul XXI, un lider extrem de puțin înțeles, motiv pentru care este privit și tratat ca un adversar periculos, cu atât mai mult cu cât vine să limiteze și să schimbe modul hegemonic impus de americani la nivel global.
Este normal să observăm că Soros consider că “SUA reprezintă o societate democratică, deschisă, în care rolul guvernului este de a proteja libertatea individului” (asta în condițiile în care însuși președintele SUA, Donald Trump, a fost cenzurat!) sau că “relațiile dintre China și SUA se deteriorează rapid și pot duce la război”, pentru că Xi Jinping “a clarificat că intenționează să intre în posesia Taiwanului în următorul deceniu și crește capacitatea militară a Chinei în consecință”.
Ce nu poate înțelege miliardarul și toată armata de consilieri este o realitate istorică: Taiwanul a fost și va rămâne parte a Chinei, separarea administrativă de teritoriul mamă fiind impusă militar de SUA! Prin urmare, suntem în fața unei acțiuni artificiale, subiective, în care americanii se introduc doar pentru a-și găsi singuri de lucru.
Un alt aspect pe care americanii și Soros nu îl pot înțelege este că în China dictează chinezii și Partidul Comunist Chinez. Pentru asta, orice comentariu și preocupare privind organizarea internă și succesiunea în funcțiile de stat sunt speculații și opinii lipsite de valoare pe toritoriul Chinei.
La fel de lipsită de valoare, chiar dacă autoritățile chineze îi acordă atenția cuvenită similară oricăror indivizi sau organizații care caută să tulbure ordinea solcială internă, este și opțiunea de “opozant franc” al regimului condus de Xi Jining.
Pentru că, de la Washington, Soros îl consideră pe “Xi cel mai periculos dușman al societăților deschise din lume”, chinezii în ansamblu fiind “printre victimele sale, dar adversarii politici interni și minoritățile religioase și etnice suferă mult mai mult de persecuția sa”.
Cei interesați de aberațiile și amestecul de planuri, idei, prejudecăți, cu care operează Soros (ca model general pentru gândirea occidentală), pot lectura textul apărut în WSJ. Mitocănii, jigniri, perversități specifice gândirii excepționaliste americane bazate pe miliardele din conturi și convingerea deținerii adevărului suprem.
“Adevărul” lui Soros este acela că din SUA cunoaște mai bine realitatea din China. Că acolo unde nu i se pune covor roșu, unde nu i se ridică absolut toate barierele pentru a-și impune ambițiile și obsesiile, trebuie să existe un dictator. Dar, unde mai sunt dictatori, dincolo de Beijing? La o privire rapidă peste ultimii ani, dictatori sunt și la Moscova, Budapesta, Belgrad etc. Dictator a fost și la București până de curând, când “forțele democrate” l-au condamnat și încarcerat pe fostul lider Liviu Dragnea.
Revenind la abrutizanta înțelegere a realității promovată de George Soros, trebuie subliniat ce am spus mai sus: China nu este SUA, nici măcar Uniunea Europeană. China este un stat cu un popor tot mai conștient de sine, tot mai orgolios și ambițios, cu ținte și proiecte în derulare pe un orizont de 30-50 de ani. Asta în timp ce SUA este în situația de a căuta salvarea în prezent, cu tot mai puține proiecte pentru viitor, altele decât cela consacrate: generarea de tensiuni, revoluții și războaie aducătoare de nenorociri naționale, și succesive crize economice din care cei bogați se hrănesc, mereu în detrimentul celor săraci.
Să ai pretenția unui stat perfect în China este la fel de utopic precum pretenția că Statele Unite ale Americii sunt modelul universal și obligatoriu. Globalizarea pe model american și-a dovedit deja falimentul. Însă, fie că place sau nu, modelul chinez, aplicat în limitele granițelor interne, este modelul perfect care a propulsat China și clasa politică de la Beijing, în ultimii 30 de ani, în fruntea ierarhiei mondiale.
Acest succes nu s-a bazat nici pe războaie, nici pe revoluții sau implicări brutale în politica altor state, ci a urmărit exclusiv interesul și modelul istoric, cultural, social și tradițional chinez. Ori chinezi nu avem cum să fim toți cei opt miliarde de locuitori ai Terrei. Însă, cu toții avem de învățat din modul în care China a reușit, fiecare păstrând contactul cu istoria, cultura și tradițiile proprii, în ciuda amețitorului și aplatizantului proces al globalizării economice.
