Cu 5.504 noi cazuri în 13 zile, China adoptă noi strategii împotriva variantei Omicron!

Cu 5.504 noi cazuri Covid-19 înregistrate în ultimele 13 zile în zona continentală, autoritățile chineze au anunțat că vor adopta strategii durabile de contracarare împotriva variantei Omicron (vezi grafic).

Potrivit raportărilor prezentate astăzi, China continentală a înregistrat duminică 1.337 de cazuri COVID-19 cu transmise locală, cele mai multe în provincial Jilin 895, Shandong 92, Guangdong 79, Shaanxi 60, Hebei 51, Shanghai 41, Tianjin 40, Jiangsu 16, Gansu 12 și în alte opt regiuni de nivel provincial.

De asemenea, au fost raportate 100 de cazuri importate și 906 cazuri asimptomatice, dar nu și cazuri de deces asimilate Covid-19.

Având în vedere recenta creștere a infecțiilor la nivel național, dar și strategia “zero Covid”, Chinei va adopta strategii mai durabile împotriva variantei Omicron, a declarat epidemiologul Zhang Wenhong, șeful departamentului de boli infecțioase din cadrul Spitalul Huashan din Shanghai și totodată directorul Centrului Național pentru Boli Infecțioase din cadrul Centrului Chinez pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (CDC).

Potrivit acestuia, sub-varianta Omicron este foarte transmisibilă și totodată principala cauză a focarelor înregistrate în ultima perioadă în Hong Kong și zona continental a Chinei.

“Infecțiile din zona continentală sunt încă în stadiul incipient al unei creșteri exponențiale”, a declarat Zhang, care a remarcat că a fost nevoie de doar 11 zile pentru ca numărul zilnic de infecții din să crească de la sub 200 pe zi, la 3.122.

Potrivit acestuia, este extrem de important că oamenii să înlăture teama de virus. “Primul pas pe care trebuie să-l facem este să înlăturăm teama de virus”, a subliniat Zhang, arătând că doar 0,1% dintre cei 2.266 de pacienți tratați în Shanghai în ultimele șase luni au dezvoltat simptome severe și niciunul nu a decedat.

Statisticile arată că persoanele care sunt complet vaccinate și au un sistem imunitar normal este puțin probabil să dezvolte afecțiuni grave.

Soluțiile avansate de epidemiologul Zhang Wenhong pentru limitarea noului val de infecții cu noul coronavirus trebuie să vizeze: lansarea unui plan extins de vaccin de rapel pentru vârstnici, aprovizionarea cu medicamente antivirale orale, cu truse de testare la domiciliu, dar asigurarea de servicii medicale de triaj bine pregătite și protocoale de carantină la domiciliu.

De la declanșarea epidemiei interne Covid-19, la nivelul întregii țări (zona continentală, Hong Kong, Macao, Taiwan), numărul total de cazuri înregistrate la declanșarea epidemiei COVID-19 a ajuns la 397.659 (116.902 în zona continentală). Din total, numărul cazurilor recuperate este de 145.499, reprezentând 36,58%.

Astăzi, China mai are sub observație 242.678 de cazuri confirmate Covid-19, din care 8 în stare gravă.

Pe regiuni, cele mai multe cazuri sunt înregistrate în Hong Kong 259.387, Hubei-Wuhan 68.386 (zero cazuri în prezent), Taiwan 21.288, Guandong 5.900, Shanghai 4,818. În capitala Beijing, de la declanșarea epidemiei au fost înregistrate 1.636 cazuri din care 9 decese.

Numărul total al deceselor înregistrate la nivel național, de la declanșarea epidemiei, este de 9.482, din care 4.636 cazuri în zona continentală, cifră neschimbată din luna Ianuarie 2021.

Potrivit datelor oficiale prezentate de Comisia Națională de Sănătate din China, în zona continentală a țării au fost administrate peste 3,19 miliarde de doze de vaccinuri anti-Covid-19.

Despre Dan Tomozei

gazetar din România
Acest articol a fost publicat în Analize - Comentarii, China, CORONAVIRUS 2020, Din arhive, Din presa chineză, Înţelege China, Problema Taiwan, Veşti din China. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.