Capitala Beijing a demarat, astăzi, prima rundă de testare în masă Covid-19, proces care include întreaga populație de 22 de milioane de locuitori, și care se va derula în trei etape. Testarea cu acid nucleic va fi aplicată odată la două zile (26, 28 și 30 Aprilie), se face gratuit și urmărește reducerea riscului apariției și transmiterii variantei Omicron.
Testarea acoperă districtele Chaoyang, Xicheng, Dongcheng, Haidian, Fengtai, Shijingshan, Fangshan, Tongzhou, Shunyi, Changping și Daxing și zona de dezvoltare economico-tehnologică.
Purtătorul de cuvânt al guvernului municipal din Beijing, Xu Hejian, a declarat astăzi că testarea în masă a fost dispusă după ce în districtul Chaoyang au fost depistate noi cazuri cu transmitere locală.
Pe de altă parte, în capitala Beijing au fost suspendate evenimentele publice și activitățile extrașcolare.
Cu privire la aprovizionarea cu alimente, situația la Beijing este sub control, neexistând probleme, în ciuda unui prim val de „panică”.
Autoritățile au anunțat, astăzi, că au fost făcute aprovizionări în cantități duble și chiar triple față de perioadele obișnuite, în special cu legume, ouă, carne și fructe, pentru a ține pasul cu achizițiile în creștere rapidă începând de duminică seara. Cea mai mare piață angros din Beijing, Xinfadi (districtul Fengtai), care asigură aproximativ 80% din produsele agricole ale capitalei, furnizează în medie peste 19.000 de tone de legume în timpul săptămânii. Volumul produselor de aici a fost mărit la peste 20.000 de tone, pentru a satisface cererea în creștere.
Potrivit Centrului Municipal pentru Prevenirea și Controlul Bolilor din Beijing, după data de 22 Aprilie, în capitala Chinei au fost înregistrate 70 de cazuri cu transmitere locală.