Viața din Shanghai a revenit la normal, astăzi, în majoritatea zonelor rezidențiale, după ce blocajul impud de carantina Covid-19 a fost ridicat oficial.
Locuitorii care nu locuiesc în zonele „de izolare” sau „controlate” pot părăsi liber comunitățile, transportul public și privat a fost reluat, fiind redeschise și tunelurile rutiere, închise mai mult de 60 de zile.
În multe zone din oraș, vizitatorilor le este solicitată dovada unui test cu acid nucleic negativ în ultimele 72 de ore, în condițiile în care, potrivit Comisiei Municipale de Sănătate din Shanghai, aproximativ 5.000 de centre de testare au fost păstrate active (din cele 15.000).
Într-o scrisoare publică emis de guvernul local și reprezentanții PCC Shanghai au fost exprimate recunoștința și aprecierea pentru cei care s-au implicat în luptă împotriva virusului, dar și tuturor locuitorilor orașului care rezistat și sprijinit eforturile autorităților.
Potrivit datelor oficiale, Shanghai a raportat în ultimele două luni și jumătate peste 600.000 de infecții COVID-19, vârful fiind înregistrat la data de 13 Aprilie, cu 27.719 cazuri confirmate. Orașul a atins nivelul zero-COVID în afara zonelor controlate și de izolare la data de 17 Mai.
La nivelul Capitalei Beijing este menținută starea de alertă, accesul în marile magazine (altele decât cele alimentare) și parcuri fiind restricționat, acticitățile școlare sunt derulate online, fiind menținută munca de acasă, acolo unde este posibil.
Chiar și în aceste condiții, toate instituțiile publice, de sănătate și administrație, asigură toate serviciile, accesul fiind făcut pe baza codului QR de mobilitate și testare Covid-19.
Astăzi, la Beijing au fost raportate 14 noi cazuri confirmate Covid-19, în condițiile în care zilnic sunt testate aproximativ 16 milioane de rezidenți.
Datele cumulate în perioada 19-31 Mai arată că la nivelul zonei continantale a Chinei au fost înregistrate un total de 1.323 cazuri confirmate Covid-19, din care 562 la Shanghai și 358 la Beijing (vezi grafic).
Datele raportate astăzi în zona continentală a Chinei (1,43 milioane locuitori) prezintă 35 noi cazuri, din care 13 de import și 14 la Beijing, 5 Shanghai, 2 Henan, 1 Hebei.
De la declanșarea epidemiei interne Covid-19, la nivelul întregii țări (zona continentală, Hong Kong, Macao, Taiwan), numărul total de cazuri înregistrate la declanșarea epidemiei COVID-19 a ajuns la 2.589.598 (224.134 în zona continentală).
O situația specială se înregistrează în regiunea Taiwan care cumulează 2.032.983 cazuri (+80.334) din total și în regiunea Hong Kong cu 332.398 cazuri (+8).
Numărul total al deceselor înregistrate la nivel național, de la declanșarea epidemiei, este de 16.859, din care 5.226 cazuri în zona continentală, Hong Kong 9.378, Hubei 4.512, Taiwan 2.255, Shanghai 595, Beijing 9.
Potrivit Comisiei Naționale de Sănătate, până la data de 31 Mai a.c., la nivelul Chinei continentale au fost administrate peste 3,38 miliarde doze de vaccin anti-Covid-19.