„Cine are părinţi, încă nu e pierdut,
Cine are părinţi are încă trecut.”
Astăzi, se împlinesc 79 de ani de la nașterea primului dintre poeții României care s-a ridicat să spună adevărul regimului Ceaușescu, întrat în derapaj.
Astăzi, la fel ca acum peste 40 de ani, Adrian Păunescu deranjează regimul Iohannis infectat de impostori, de slugi și vânduți.
Astăzi, Adrian Păunescu este actual, ancorat în realitatea politică și economică a României conduse de analfabeți intelectual și uman.
Prin mesaj și forță, Adrian Păunescu (20 Iulie 1943 – 5 Noiembrie 2010) este unul dintre cei mai valoroși poeți și scriitori ai României din secolul XX. Cine îl citește, observă că fluviul său creativ este mărginit în patriotismul lui Mihai Eminescu, în candoarea lui Nichita Stănescu, în funciarele emoții și iubire de țară transmise de Grigore Vieru.
Prin tot ce a lăsat în urmă, de la poeme, ziaristică, proză, traduceri, critic literară, Cenaclul Flacăra etc., Adrian Păunescu a trăit pentru demnitatea și dreptul României de a fi ceea ce este, nu ceea ce dictează alții, din afară.
Iată un motiv pentru care slugile de azi nu pot respira, sufocate de greutatea și dimensiunea valorii operei lăsate moștenire României de Adrian Păunescu!
Slugile de azi sunt aidoma celor de ieri. Sub masca liberală, slugile au o pasiune vinovată: cenzura, demonstrând în toată absurditatea democrației pasiunea pentru dictatură.
Incapabili să respire de atâta prostie, slugile lui Iohannis din gașca tembelilor liberali s-au prăvălit peste moștenirea literară și artistică a marelui Adrian Păunescu, dorind cenzurarea, interzicerea Cenaclului Flacăra!
Liberalilor și celor care gustă impostura, fie politicieni, diplomați, artiști sau ziariști, le dedic „Marș de adio”, scrisă de bardul de la Bârca în urmă cu 18 ani, 20 Iulie 2004.
Marș de adio,
de Adrian Păunescu
La muncă, derbedei, că trece anul
Şi vin ăilalţi şi-o să vă ia ciolanul.
Făceaţi pe democraţii cei cucernici,
Cristosul mamii voastre de nemernici!
Scuipaţi-vă-ntre voi cum se cuvine
Şi-apoi convingeţi-vă că e bine.
C-aţi luat o ţară de mai mare dragul
Şi i-aţi distrus averile şi steagul.
S-ajungem colonia de ocară
Care-şi va cere scuze în maghiară.
Şi, prin complicităţi cu demoni aprigi,
Aţi desfiinţat uzine, câmpuri, fabrici.
Şi, prin vânzări de ţară infernale,
Aţi omorât cu voia animale.
La greul greu care mereu ne-ncearcă,
Răspundeţi cu un greu de moarte, parcă.
Şi i-aţi găsit şi bolii un remediu
Întoarceţi România-n Evul Mediu.
Ce căzături, ce târfe, ce mizerii,
V-aş desena cu acul, să vă sperii.
Dar voi nici sânge nu aveţi în vine,
Ci credite din călimări străine.
Le ştiţi lui Hitler şi lui Stalin taina
Şi-mpingeţi Bucovina în Ucraina.
Aşa cum ceilalţi, limpezească-i valul
S-au compromis negustorind Ardealul.
De unde sunteţi, mă, din ce găoace,
Cum v-au putut părinţii voştri face?
Ce condimente le-au picat în spermă
De e trădarea voastră-atât de fermă?
Aţi pus nenorocita voastră labă
Pe-această tristă ţară basarabă.
Şi vreţi cu-ameninţare şi cu biciul
S-o faceţi curva voastră de serviciu.
Mimaţi respectul pentru cele sfinte,
Dar vindeţi şi pământuri şi morminte.
Aţi inventat examene severe,
Supunere poporului spre-a-i cere.
Şi toată zbaterea a fost degeaba
Că-n nas mai marii v-au închis taraba.
Minciuna voastră v-a adus pe scenă,
Actori într-o politică obscenă.
Şi-acum, că-i un prăpăd întreaga ţară,
Ia cereţi-vă, puţintel, afară.
Decât să vă trimită ţara noastră,
Mai bine mergeţi voi în mama voastră.
Plecaţi de-aici, cu-o grabă funerară,
Şi nu albanizaţi această ţară.
Băgaţi viteză, că vă trece anul
Şi s-a scurtat şi s-a-nvechit ciolanul.
Şi ce vă pot eu spune la plecare
Decât lozinca lui Fănuş cel mare:
Nenorociţilor, se rupe şnurul,
„La muncă, la bătut ţăruşi cu curul!”
6 iunie 1997, Dăbuleni
3 răspunsuri la Fenomenul Păunescu. Adrian Păunescu!