PUTIN: „Începutul prăbușirii hegemoniei occidentale este ireversibil!”

„Începutul prăbușirii hegemoniei occidentale este ireversibil”, a declarat astăzi președintele Vladimir Putin (foto), în cadrul ceremoniei speciale organizată la Kremlin, în Sala Sf. Gheorghe, pentru recunoașterea alipirii a patru noi regiuni la Federația Rusă.
Ceremonia de semnare a tratatelor de aderare a patru noi teritorii au vizat: republicile populare Donețk și Lugansk (DPR și LPR), precum și regiunile Zaporoje și Herson, potrivit decretelor semnate astăzi de președintele Vladimir Putin. (Sursa: TASS, Kremlin.ru)

„În aceste zile, luptăm pentru o cale dreaptă și liberă, în primul rând pentru noi înșine, pentru Rusia. Pentru ca diktatul și despotismul să fie de domeniul trecutului, pentru totdeauna.
Sunt convins că țările și națiunile își dau seama că politica bazată pe excepționalismul oricui, pe suprimarea altor culturi și popoare, este în mod inerent criminală și că trebuie să întoarcem această pagină rușinoasă”, a declarat Putin.

„În aceste zile, oamenii din Doneţk şi Lugansk, Kherson şi Zaporojie s-au exprimat în favoarea restabilirii unităţii noastre istorice. Vă mulţumim. Repet, nu va mai fi niciodată ca înainte. Câmpul de luptă pe care l-am deschis forțați de soartă și istorie este câmpul de luptă pentru poporul nostru, pentru o mare Rusie istorică”, a adăugat președintele Putin.

Potrivit datelor prezentate de partea rusă, majoritate covârșitoare a celor care au participat la referendumuri au susținut ideea aderării la Federația Rusă. Miercuri, liderii republicilor Donbass și ai regiunilor Herson și Zaporoje au trimis solicitări oficiale președintelui Vladimir Putin, cu propunerea de a admite intrarea teritoriilor în Federația Rusă, în calitate de teritorii constitutive.

Despre Dan Tomozei

gazetar din România
Acest articol a fost publicat în Analize - Comentarii, Din arhive, EU Centrală şi de Est, Europa, Europa - Asia, Multilateralism ... în doi, Război în Ucraina, Rusia. Salvează legătura permanentă.

4 răspunsuri la PUTIN: „Începutul prăbușirii hegemoniei occidentale este ireversibil!”

  1. Cojocaru spune:

    Problemele nerezolvate ce afecteaza societatea „moderna” occidentala gen nazismul sau coruptia revin permanet in primplan. Consider ca acest cancer social reprezentat de coruptia propagata din imperiu american a dus la ceea ce vedem astazi, o prabusire ! Fenomen istoric repetat in urma cu trei secole de distrugerea burgheziei franceze inainte de Napoleon !

  2. svladu spune:

    Dintotdeauna rușii au fost lași, slugarnici, fricoși (dar lăudăroși ca la Bizanț). Au cucerit prin număr și barbarie, nu prin curaj sau pricepere. Istoria lor e o absurditate continuă. O antiistorie. Otomanii i-au căsăpit unde i-au prins. La 1877 ne-au lăsat, la propriu, cu fundul pe gheața Dunării și au fugit acasă (cum făcuseră și la Stănilești, trădîndu-l pe Cantemir). Carol I a trebuit să se descurce singur. În 1905 insignifianta Japonie i-a făcut praf. În primul război au dezertat cu sutele de mii. În al doilea tot rupți în fund erau, însă cu americanii alături. Tov Churchill, admirat de paiațe, i-a transformat în putere mondială. Actualmente rușii sînt același trib barbar-ortodox, cu nivelul de trai al cubanezilor, pentru care cuvintele demnitate, libertate nu există. Fug în loc să lupte împotriva tiraniei din propria lor țară. Fug cu zecile de mii. Asta au făcut în decursul întregii lor antiistorii: au fugit. E singurul nonpopor al planetei ajuns „de temut” prin lașitate. Episodul Napoleon e revelatoriu. S-au ascuns în Siberia de frică, transformînd apoi fuga în epopee a „curajului” național. Vaxul Borodino homerizat de vodcă și balalaică.

    • Dan Tomozei spune:

      Absolut fiecare „argument” vă plasează în postura dezechilibrată a celui care decupează exact și atât cât îi folosește.
      Am aprobat comentariul dumneavoastră și pentru a vă cere să vedeți mai amplu și profund nu doar istoria Rusiei (aici subiect), ci toată istoria.
      Numai bine.

  3. Urmărind astăzi discursul președintelui rus și citind expunerea publicată de dumneavoastră, gândul m-a dus la o pagină glorioasă din istoria poporului rus. Similitudinile de atunci cu cele de acum sunt extraordinare, pentru că Rusia modernă se confruntă din nou cu aceleași provocări ca pe vremea împăratului Petru I, iar mizele pentru ea sunt extrem de mari. Chiar și cele mai generale cunoștințe dintr-un manual școlar sunt suficiente pentru a găsi multe în comun între epoca lui Petru I și cea actuală.
    Monarhul ambițios și activ nu s-a cruțat nici pe sine, nici pe alții. După ce și-a conturat obiective înalte, pentru a le atinge, el a stors elita rusă de toate valorile și bunurile de care aceasta a beneficiat. Mulți își amintesc maniera în care Putin a recuperat din mâinile oligarhilor activele de interes strategic ale statului. A fost o perioadă foarte dificilă pentru toată țara – o perioadă de schimbare și sacrificiu, dar până la urmă împăratul (ca și președintele de azi) a înfăptuit tot ceea ce și-a propus, moștenirea sa rămânând prezentă rușilor până-n vremurile actuale.
    Ulterior, fiica sa cea mică, Elizaveta Petrovna, o femeie plinuță și evlavioasă care și-a botezat cu bucurie copiii, a încercat să continue politica tatălui, nereușind însă să se ridice la același nivel. Dar glorificarea postumă a avut loc sub nemțoaica Ecaterina a II-a, care l-a onorat pe Petru I drept o figură comparabilă cu ea însăși în ceea ce privește marile realizări, mult mai târziu, ambii având restabilit prestigiul în istoriografia sovietică de către Stalin, care a și hotărât de altfel, că absolutismul sub țarism nu a fost întotdeauna rău, dacă s-ar fi luat în considerare amploarea a ceea ce s-a dobândit.
    În cazul lui Petru I, una dintre realizările sale cele mai importante a fost Războiul de Nord, Suedia fiind pe atunci o superputere cu o flotă puternică, cu o armată instruită, cu un comerț dezvoltat și cu propria sa industrie, în vreme ce regele Carol al XII-lea, aflat la conducerea ei, a fost comparat cu Alexandru cel Mare pentru talentele sale militare. Rusia sub Petru I a învățat din mers multe lucruri, în special după ce i-a oferit monarhului suedez un fiasco devastator și extrem de neașteptat în bătălia de la Poltava. Toate puterile semnificative ale Europei s-au dovedit a fi aliate ale lui Carol al XII-lea (Imperiul Britanic și Otoman), altele l-au aclamat în mod deschis (Franța, Olanda). Pentru Rusia, aceasta însemna, printre altele, numeroase obstacole (adică sancțiuni) în achizițiile externe pentru nevoile militare. Suedezii nu au vrut să vadă regatul rus ca un participant la afacerile europene – ca un potențial competitor deoarece îl considerau ca un colț barbar, departe de civilizație (ca și acum, rusofobia era la modă în Europa).
    Pe undeva, europenii aveau dreptate. Fără acces protejat la mare nu există flotă cu drepturi depline, fără flotă nu există comerț, fără comerț nu există industrie. Rolul care a fost atribuit regatului rus a fost acela al unui furnizor de resurse – blănuri, cânepă, in. Petru și-a dat seama de toate aceste minusuri, așa cum a realizat că înapoierea tehnologică și economică a Rusiei comparativ cu marii săi vecini devenea sfidătoare. Împăratul a intuit pericolul: Rusia ar fi fost colonizată, așa cum s-a întâmplat în mod repetat în istorie cu alte puteri rămase în urma Occidentului și slăbite din punct de vedere economic și militar, oricât de mari ar fi fost teritoriul și populația. India, China, Tailanda (odinioară Regatul Siamului) fuseseră colonizate tocmai datorită acestor neajunsuri.
    Așadar, Petru I, în aventura sa nebunească, a declarat război Suediei – și, prin tenacitatea și inteligența poporului, a obținut victoria. Rusia nu doar că a demonstrat Europei că are dreptul la o politică independentă și ambițioasă, dar a devenit un imperiu care trebuia luat în considerare.
    Consider că Rusia a ajuns astăzi într-o situație similară ca acum 350 de ani: din nou toată Europa se poziționează împotrivă-i, din nou este declarată țară barbară și agresivă, iarăși este în joc dreptul ei de a duce o politică independentă, iarăși sunt necesare eforturi și sacrificii din partea întregii țări, iarăși Putin, ca și Petru I, e nevoit să decidă: ori națiunea sa putrezește în condiția unei colonii amărâte din spatele curții vreunui imperiu globalist, ori își demonstrează puterea și sunt ei înșiși exact ca pe vremea lui Petru, Mazepa, Ecaterina cea Mare și Stalin. Desigur, rușii dispun și de un simbol alternativ, exclusiv pașnic – Pușkin. Dar acesta nu va deveni o alternativă de lucru până când busturile sale nu vor înceta să fie demolate și mutilate în partea supraviețuitoare a Ucrainei, acea Ucraină care trebuie curățată de naziști, de bio-laboratoare americane, de instructori occidentali, de păcălici și clovni precum Zelenski și clica sa de cascadori-propagandiști în cârdășie cu clanul mafiot de peste ocean.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.