Ursula von der Leyen stârnește iritarea Chinei, pe marginea Congresului PCC!

Niciun individ și nicio forță nu pot bloca marele plan al Partidului Comunist Chinez de a conduce poporul chinez pentru a obține marea întinerire a națiunii chineze, se arată într-o reacție a Misiunii RP Chineze în UE, ca răspund la declarațiile președintei Comisiei Europene (CE), Ursula von der Leyen (foto), care a afirmat că, în cadrul Congresului PCC, președintele Xi Jinping își consolidează poziția, în timp ce China își continuă misiunea de a domina Asia de Est, crescând totodată influența la nivel global.

În cadrul unei conferințe de presă ținute vineri, în urma reuniunii Consiliului European, Ursula von der Leyen a declarat că în ceea ce privește China “asistăm la o accelerare a tendințelor și tensiunilor. A fost foarte clar din Congresul Partidului Comunist că președintele Xi continuă să consolideze cursul foarte asertiv și de sine stătător pe care l-a urmat China. În mod evident, China continuă o misiune de a-și stabili dominația în Asia de Est și influența sa la nivel global”.

Mai mult, președintele Comisiei Europene a reluat acuzațiile la adresa Chinei pe care susține un “parteneriat fără limite” cu Rusia, fapt care conduce la “afectarea relației UE-China”.

“Sistemul chinez este fundamental diferit de al nostru. Și suntem conștienți de natura rivalității. În acest context, am avut o discuție strategică foarte bună (în cadrul Consiliului European – n.m.) cu privire la relația noastră cu China”., a subliniat Ursula von der Leyen.

Reacția Chinei a venit prin intermediul Misiunii RP Chineze în UE, care, prin intermediul unui purtător de cuvânt, a transmis că respinge remarcile profund orientate spre ideologie ale președintelui CE.

“În spatele situației internaționale complicate și turbulente de astăzi, se află oameni care se agață de mentalitatea politică a blocurilor, promovează propriile valori ca adevăr absolut și impun în mod voit propria ideologie altora. Diversitatea lumii constă în diversitatea civilizațiilor”, se arată în mesajul Misiunii RP Chineze în Uniunea Europeană.

Mai mult, se afirmă că RP Chineză se opune “zgomotului în creștere care vizează confruntarea ideologică și care ar putea duce la ciocniri sau chiar confruntări între civilizații”.

“În loc să caute țapi ispășitori pentru propria lor stare de rău, (liderii UE – n.m.) ar trebui să reflecteze bine asupra propriilor acțiuni”, în condițiile în care, așa cum se arată în documentele celui de-al 20-lea Congres Național CPC, “China va urmări întotdeauna, cu fermitate, o politică externă independentă de pace, fiind angajată să crească prietenia și cooperarea în toate domeniile cu alte țări, pe baza celor cinci principii ale coexistenței pașnice”, se arată în reacția chineză.

Nu în cele din urmă, diplomații chinezi subliniază că există convingerea că “China și UE sunt mai degrabă partenere decât rivale și că cooperarea China-UE depășește cu mult concurența dintre cele două părți”, în cadrul relației trebuind să primeze “principiul respectului reciproc și căutarea punctelor comune”, pentru a putea oferi “mai multă stabilitate și energie pozitivă în această lume turbulentă și în schimbare rapidă”.

Am arătat în articolul intitulat „Modernizarea Chinei nu înseamnă occidentalizarea Chinei!”, că urmare a atitudinii din ultima perioadă, China cere tot mai frecvent și insistent Uniunii Europene să nu mai folosească “vocea” Statelor Unite ale Americii (SUA) în cadrul relațiilor bilaterale, respingând tonul și abordările cu care tratează fostele țări comuniste din Europa.

Mai mult, am subliniat că modernizarea Chinei nu este egală cu occidentalizarea Chinei, pentru că succesul dezvoltării chineze nu este sub nicio formă un merit extern, ci un rezultat al analizelor, filtrelor și deciziilor asumate de guvernul de la Beijing și ale autorităților la nivel provincial.

În aceste condiții, sistemul socialist cu caracteristici chineze vizează modernizarea prin preluarea unor elemente comune proceselor de modernizare a tuturor țărilor, dar capătă nuanțe și caracteristici unice și specifice contextului și poporului chinez. (vezi textul integral AICI)

Despre Dan Tomozei

gazetar din România
Acest articol a fost publicat în Analize - Comentarii, Asia, China, Congresul 20 PCC, Din arhive, EU Centrală şi de Est, Europa, Europa - Asia, Înţelege China, Multilateralism ... în doi, Rusia, Uniunea Europeană, Veşti din China. Salvează legătura permanentă.

Un răspuns la Ursula von der Leyen stârnește iritarea Chinei, pe marginea Congresului PCC!

  1. Alex C spune:

    Ursula von der Leyen are o singura perspectiva: America !

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.