China a trimis pe stația spațială nava cargo Tianzhou-5

China a lansat astăzi, cu succes, nava spațială de marfă Tianzhou-5, care a dus pe Stația Spațială a Chinei – Tiangong proviziile necesare pentru următoarea perioadă, în condițiile în care finalizarea construcție stației este planificată pentru acest an.

Nava Tianzhou-5 a fost trimisă în spațiu cu ajutorul rachetei purtătoare Marșul cel Lung-7 Y6, de la centrul de lansări spațiale Wenchang din provincia chineză Hainan. După aproximativ zece minute de la lansare, nava s-a desprins de racheta purtătoare, intrând pe orbita prestabilită, iar după aproape două ore și 15 minute a fost realizată andocarea la stația spațială, aflată la o distanță de 400 de kilometri de Pământ.

Tianzhou-5 a transportat pe stația spațială proviziile necesare pentru o perioadă de șase luni, echipamente pentru experimente, un satelit educațional științific, celule de combustibil pe bază de hidrogen și oxigen, dar și o instalație de detectare a particulelor de mare energie.

Lansarea Tianzhou-5 a marcat misiunea de lansare cu numărul 200 pentru centrul de lansări spațiale de la Xichang, dar și ultima misiune pentru zona de lansare Wenchang din acest an.

Până la finalul acestui an, China are programate alte două misiuni, lansarea navetei spațiale cu echipaj uman Shenzhou-15 și aducerea pe Pământ a echipajului Shenzhou-14, aflat acum în stația spațială, eveniment care va avea loc după finalizarea construcției Stației Spațiale a Chinei.

Lansarea de astăzi a avut loc după ce, în urmă cu 12 zile, China a lansat cel de-al treilea modul laborator spațial Mengtian/梦天 (visul cerului), componentă majoră a Stației Spațiale a Chinei Tiangong/天宫 (palatul ceresc).

Despre Dan Tomozei

gazetar din România
Acest articol a fost publicat în Analize - Comentarii, China, Descoperind China, Din arhive, Din presa chineză, Înţelege China, Stația Spațială a Chinei, Veşti din China. Salvează legătura permanentă.

3 răspunsuri la China a trimis pe stația spațială nava cargo Tianzhou-5

  1. andron spune:

    Toți oamenii zâmbesc în aceeași limbă.

    Nava spațială încearcă să reducă trei variabile la zero: altitudinea, unghiul de fază și regresia nodală. Există două tipuri de manevre pe care o navă spațială trebuie să le facă pentru a se întâlni cu o altă navă spațială pe orbită. Prima este o manevră de reglare a altitudinii, iar a doua este o manevră de reglare a fazării.
    Manevrele de fază reduc unghiul dintre cele două vehicule.

    O mare parte a economiilor de timp provine din necesitatea unui unghi mic de fazare. În timp ce anterior unghiul de fazare ar putea fi de 180 de grade, cu metoda de întâlnire rapidă unghiul de fazare este mai mic de 20 de grade. Acest lucru se face prin reducerea ferestrei de lansare permisă.

    Nava spațială are computere mai rapide, software mai bun, propulsoare mai bune și senzori mai buni. Acest lucru permite o mai mare precizie. Manevrele pot fi efectuate mai rapid și mai precis, reducând timpul între manevre care a fost necesar pentru a evalua erorile care trebuiau reduse.

    Andrei Bacalu, știa să pună întrebări celor ce știau să și răspundă pe înțelesul tuturor.

  2. andron spune:

    De ce navetei spațiale chineze andocheaza atât de rapid 2 ore iar ceilalți rusii ca americanii mai puțin acum andocheaza după o zi și jumătate ?

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.