EDUCAȚIA ÎN CHINA: 280 milioane elevi, peste 50 milioane studenți, 18,7 milioane de profesori, alfabetizare 99,8%

China are în funcțiune peste 440.000 de școli la diferite niveluri, care asigură educația obligatorie de nouă ani pentru mai mult de 280 de milioane de elevi și locul de muncă pentru 18,7 milioane de profesori, rata de înscriere în sistemul preșcolar ajungând la 92,9%, în timp ce numărul copiilor preșcolari care beneficiază de educație gratuită este de 14 milioane.
Potrivit datelor oficiale, rata de alfabetizare în rândul tinerilor cu vârste între 15 și 24 de ani a ajuns la peste 99,8%, în creștere cu 4,8% în ultimii cinci ani.

Ministrul chinez al Educației, Huai Jinpeng, a declarat în cadrul reuniunilor Adunării Naționale a Reprezentaților Poporului din China (ANRPC) – Congresul Național anual la care participă aproape 2.900 de delegați, că învățământul liceal a fost extins, rata de înscriere ajungând la 92%. Numai în 2025, au fost construite sau renovate 1.300 de licee, fiind adăugând 1,49 milioane de locuri de studiu.

Rata de înscriere în învățământul obligatoriu pentru copiii cu dizabilități este de peste 97%, iar sistemul național de ajutor financiar acoperă aproximativ 150 de milioane de elevi.

Cu privire la învățământul superior, ministrul Huai a arătat că în China, în perioada 2021-2025, au fost înregistrați peste 55 de milioane de absolvenți, cu o rată de înscriere de peste 60%.

Având în vedere cererea tot mai mare privind studiile superioare, China a extins programele de licență, universitățile de primă clasă crescând numărul de locuri pentru 38.000 de studenți.

În ultimii cinci ani, China a deschis 18 noi universități și 70 de instituții universitare profesionale, cu peste 700.000 de locuri de studii de licență.

În cadrul cooperărilor internaționale, în 2025, peste 350.000 de studenți chinezi au beneficiat de programe de studiu în străinătate.

Pentru anul 2026, numărul absolvenților de facultate este de așteptat să ajungă la aproximativ 12,7 milioane,

Despre Dan Tomozei

gazetar din România
Acest articol a fost publicat în Analize - Comentarii, ANRPC 2026, China, Din presa chineză, Înţelege China, Multilateralism ... în doi, Veşti din China. Salvează legătura permanentă.

6 răspunsuri la EDUCAȚIA ÎN CHINA: 280 milioane elevi, peste 50 milioane studenți, 18,7 milioane de profesori, alfabetizare 99,8%

  1. Rasvan Roceanu spune:

    Braavo !!!!!!!

  2. Anonim spune:

    Scuze, am recitit: „v-a suparat” !

  3. Anonim spune:

    Sunt „anonimul” care va suparat cu nerabdarea lui de a vedea reactiile Rusiei ei Chinei si am rugamintea sa-mi raspundeti la o intrebare…
    Prieteni care lucreaza in cercetare la universitati din occident imi spun ca destui occidentali s-au mutat (inclusiv cu familiile) in China pentru ca li se ofereau conditii salariale extrem de bune si stabilitate. Acei occidentali povestesc ca sistemul de invatamant chinezesc este extrem de competitiv, copiii sunt testati mereu, au mult de invatat etc. In comparatie cu sistemul occidental si american in care nu ai voie sa le dai teme multe, nu ai voie sa-i certi, nu ai voie sa-i ridici in piciaore, nu ai voie sa le scazi nota la purtare mai mult, decat in consiliu profesoral, nu ai voie sa vorbesti tare etc. etc. etc sistemul chinezesc pare exact opusul….
    Este adevarata aceasta antiteza intre aceste doua sisteme de invatamant ?
    (imi amintesc acum ca am avut cu dvs. lungi schimburi de pareri pe problema invatamantului romanesc, totul se afla probabil in arhiva blogului dvs)

    • Dan Tomozei spune:

      Sistemul de educație din China este unul performant și care stimulează performanța. Asta nu înseamnă stres, presiune sau sancțiuni absurde.
      Și aici copiii sunt tot copii, și aici sunt tot mai răsfățați și protejați, dar grație modului de organizare sunt rarisime situațiile extreme.
      Deși poate fi observată modificarea sistemului de învățământ din China după modele occidentale, încă nu sunt motive de alarmă amplificată.

      • Anonim spune:

        „Deși poate fi observată modificarea sistemului de învățământ din China după modele occidentale […]”, pentru mine, aceasta este o veste foarte, foarte trista avand in vedere ceea ce vad ca se intampla in Romania, dupa copierea modelului occidental …
        Dar e posibil sa faca aceasta greseala si China ?!?!
        Spuneati dvs. despre nivelul urias de alfabetizare din China… in Romania, dupa trecerea la „”modelul”” occidental alfabetizarea este un dezastru si credeti-ma nu exagerez deloc. Prin natura serviciului ma izbesc zilnic de problema asta, cei nascuti dupa ’90 nu mai stiu, de exemplu literele „q” si „w”. Credeti-ma, va rog, ca nu exagerez….

Răspunde-i lui AnonimAnulează răspunsul

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.