Ce mai este de spus? Despre ce fapte să mai vorbeşti în faţa unei clase politice lipsite de cultură, onoare, demnitate, minima moralia … Maşina de vot a aparatului guvernamental funcţionează împotriva României, acum într-o variantă actualizată, declarat democrată, liberal democrată.
Să fii comunist în România, dat fiind istoria noastră recentă, este o ruşine politică, este varianta care garantează eşecul încă din fază de proiect. Dar, să fii democrat, în condiţiile în care eşti liberal-democrat … ce mai înseamnă? Câtă ruşine mai poate să înghită România? Câtă? Iliescu l-a ţinut pe Rege la uşa avionului, refuzând revenirea în ţară. Băsescu refuză un gest de onoare, reparatoriu, mai grav chiar decât momentul 1990, pentru că Băsescu şi PDL au venit la putere pe un vot democratic, pentru că erau declaraţi democraţi.
Gravitatea votului dat de PDL este inimaginabilă. Să refuzi un discurs al ultimului monarh în viaţă, în funcţie în perioada interbelică, în toată forţa fizică, intelectuală şi morală, este o nouă dovadă că România nu s-a schimbat prea mult din 1989 până azi. Neruşinarea lor, este ruşinea mea ca român, chiar şi aflat departe de Ţară.
Trăiască Regele Mihai !
NOTĂ TRISTĂ
Ţara de care râde toată lumea a dat-o la întors, cu votul aceloraşi parlamentari care au călcat istoria în picioare cu puţin timp înainte. Citesc pe Jurnalul Naţional aşa: „Regele Mihai I al României a fost invitat în Parlament, pe data de 25 octombrie 2011. În favoarea invitării regelui s-au pronunţat 203 de parlamentari. Împotrivă au votat 3, iar 46 s-au abţinut. Pe 25 octombrie 2011, Regele Mihai va îplini 90 de ani”.
Rămâne de văzut cum va răspunde Majestatea Sa Regele Mihai la acest joc de ping pong politic, joc urât care deconspiră valoarea, onoarea, demnitatea şi verticalitatea celor care ne conduc! Retoric, mă întreb câţi din cei 203 parlamentari care au votat PENTRU, sunt din PDL, adică colegi cu cei care au votat iniţial CONTRA. Adică nişte aleşi capabili de o „ghiolbănie fesenistă”. Am citat din Toader Paleologu, membru … PDL.
REGELE VA MERGE ÎN PARLAMENT PE 25 OCTOMBRIE
„Casa Regală a primit cu bucurie vestea invitării Majestăţii Sale Regelui de a se adresa Camerelor reunite ale Parlamentului României, cu ocazia împlinirii vârstei de 90 de ani. Revenind la tribuna Parlamentului după mai bine de şaizeci de ani, Regele se va adresa naţiunii într-un moment în care este nevoie de încredere, unitate, speranţă şi respect în societatea românească. Casa Regală consideră decizia Legislativului o dovadă de democraţie şi libertate, de clarviziune şi de simţ al istoriei„, se arată într-un comunicat al Casei Regale.