EVENIMENTUL ZILEI – Monica Niculescu: „Sunt puţin surprinsă că am învins-o pe Na Li”
Monica Niculescu, numărul 58 WTA, a învins-o astăzi pe chinezoaica Na Li, numărul 5 mondial şi a patra favorită a Openului Chinei de la Beijing. Venită din calificări, Monica Niculescu a trecut de Na Li cu scorul de 6-4, 6-0. Partida a durat o oră şi 21 de minute. În urma victoriei, Monica s-a calificat în turul doi la turneul de la Beijing, turneu dotat cu premii în valoare totală de 4.500.000 de dolari. „Sunt puţin surprinsă că am învins-o, dar cred că am jucat bine. Joci un meci şi trebuie să fie un câştigător şi un învins. De data asta Na Li a pierdut şi îmi pare rău pentru ea. … (…).
Textul integral AICI
JURNALUL NAŢIONAL – Presa chineză hipnotizată de victoria Monicăi Niculescu. Românca a spulberat-o pe campioana Asiei
Presa sportivă chineză este sub hipnoză după ce marea campioană a Asiei, câştigătoarea turneului Roland Gaross 2011, Na Li, a fost eliminată încă din primul tur al China Open. Înfrângerea severă i-a fost aplicată de românca Monica Niculescu. O “adolescentă care a uimit lumea”, consemnează agenţia oficială de presă Xinhua. Cu 6-4, 6-0 la seturi, chinezoaica a reeditat dezamăgirea de la US Open, de acum o lună, când “a fost făcută knock-out de către o altă jucătoare româncă necunoscut, Simona Halep”, tot în primul tur. … (…).
Textul integral AICI
CAPITAL – Un posibil candidat pentru Jucu, din China, estimează afaceri de 31 miliarde dolari în acest an
Ironia sorții face că, în locul Nokia, care își relochează activitățile în Asia, ar putea veni la Jucu chiar o companie chinezească. Una dintre companiile care ar putea investi la Jucu, după plecarea Nokia, este compania chinezească Huawei. Compania este considerată al doilea mare producător de echipamente pentru reţele, pe plan mondial. Huawei Technologies estimează o creştere a cifrei de afaceri de 10% în acest an, până la 31 miliarde dolari. Anul trecut, veniturile companiei au crescut cu 24%, până la 28,2 miliarde dolari, două treimi din sumă provenind din divizia de produse destinate reţelelor de telefonie, potrivit China Daily. … (…).
Textul integral AICI
ADEVĂRUL – Satul cu zgârie-nori
O localitate rurală din China va inaugura săptămâna viitoare un zgârie-nori de 328 de metri. Huaxi va deveni astfel primul sat din lume cu un zgârie-nori. Așezarea ce numără 2.000 de locuitori nu este însă una obișnuită. Pentru propagandiștii comuniști este întruchiparea visului marxisto-leninist. Colectivizarea i-a făcut pe toți nu numai egali, dar și bogați. Fiecare familie are o vilă în stil european, asistența medicală și educația sunt gratuite, la fel și aprovizionarea de zi cu zi cu orez, ulei, fructe și legume din fermele și serele organice ale satului. … (…).
Textul integral AICI
ROMÂNIA LIBERĂ – Un miliardar chinez vrea să cumpere Yahoo
Miliardarul chinez Jack Ma, preşedinte al companiei Alibaba, la care Yahoo are o participaţie de 40%, a declarat că ar fi foarte interesat de achiziţia grupului american, care se confruntă cu stagnarea veniturilor şi declinul cotei de piaţă, transmite Bloomberg, potrivit Mediafax. Ma a afirmat că a discutat cu Yahoo şi alţi eventuali cumpărători, fără să-i numească pe aceştia. „Suntem foarte interesaţi de Yahoo pentru că Alibaba este o companie importantă pentru Yahoo, iar Yahoo este foarte importantă pentru noi”, a afirmat miliardarul chinez după ce a fost întrebat dacă ar cumpăra compania. … (…).
Textul integral AICI
MEDIAFAX – Un miliardar chinez este interesat de achiziţia grupului american Yahoo
HOTNEWS – Grupul chinez Alibaba ar putea cumpara Yahoo
CAPITAL – Se întâmplă: SUA atacă China în „războiul valutar” (și comercial)
Într-un moment în care redresarea economică globală este fragilă și după repetate discuții oficiale fără nici un rezultat, americanilor le-a ajuns cuțitul la os și iau măsuri împotriva a ceea ce „Business Insider” numește „manipularea monetară ca subvenție pentru exporturi” – la care recurge China, subevaluându-și moneda – căutând căi legale să suprataxeze importurile din China. Senatul american analizează, mâine, cum să impună un fel de „taxă compensatorie” exclusiv pentru mărfurile chinezești importate, fără să intre în conflict cu Organizația Mondială a Comerțului. … (…).
Textul integral AICI
JURNALUL NAŢIONAL – Zece exemplare Bentley, pregătite special pentru China
Automobilele de lux se vând bine în China. Bentley este unul dintre acei producători care îşi propun să profite de pe urma acestui lucru, mai ales că vânzările merg foarte bine în această ţară. Prin urmare, este propus într-o ediţie limitată modelul Continental Flying Spur. Oferită în doar zece exemplate, seria limitată a fost realizat în colaborare cu o companie britanică, pe nume Linley. … (…).
Textul integral AICI
CURIERUL NAŢIONAL – Odiseea spaţială chineză: „Palatul Celest”, lansat cu succes pe orbită
Până în anul 2020, China va încerca să găsească calea pentru a deveni capabilă să deţină o staţie spaţială permanentă.
Liderii chinezi, Hu Jintao, Wu Bangguo, Jia Qinglin, Li Changchun, Xi Jinping, Li Keqiang şi Zhou Yongkang au fost prezenţi la Centrul de Control al Zborului Cosmic din Beijing, pentru a viziona transmisia directă a lansării. Wen Jiabao şi He Guoqiang au asistat la lansare chiar la Centrul de lansare din Jiuquan. Ei au felicitat lucrătorii din teren, strângând mâinile tuturor. … (…).
Textul integral AICI
GÂNDUL – Mesajul unui ziar comunist chinez pentru Europa: „Nu mai pierdeţi vremea”
Cotidianul chinezesc „People’s Daily” a publicat, sâmbătă, pe prima pagină, un editorial în care îi cere Europei să „nu mai piardă vremea” şi să se organizeze astfel încât să acţioneze eficient, scrie Business Insider. Autorul Qin Hong precizează că înfiinţarea unei uniuni fiscale este soluţia pentru ieşirea din criza zonei euro. „Dacă va înfiinţa o uniune fiscală, Europa poate să-şi schimbe soarta. Dacă decizia vine prea târziu, unii membri ai zone euro ar putea fi obligaţi să se retragă”, scrie Hong. „Dacă Europa va pierde vremea în continuare, situaţia nu poate decât să se înrăutăţească şi să ia viteză. Cei din afară care vor să ajute nu vor îndrăzni, iar zona euro s-ar putea dezintegra. Fără îndoială, acest lucru ar fi un dezastru pentru Europa şi pentru întreaga lume”, se mai arată în editorial. … (…).
Textul integral AICI
GÂNDUL – Ce se întâmplă când îl pui pe Barack Obama lângă KFC. Chinezii au deschis primul fast food Obama Fried Chicken
Preşedintele Barack Obama ale SUA pare să îi facă concurenţă „Colonelului” Sanders în China. În Beijing s-a deschis un lanţ restaurante de tip fast food denumit Obama Fried Chicken, care îl are pe post de siglă pe şeful de la Casa Alba. Obama apare îmbrăcat în acealeaşi haine ca şi „Colonelul” Sanders. Şi cei de KFC s-au folosit şi de imaginea lui Obama. Aceştia au realizat o reclamă la un nou sortiment de sandwich, în care protagonistul principal este un bărbat care dă impresia că ar fi Barack Obama atunci când şi-a ţinut discurul pentru candidatură. … (…).
Textul integral AICI