De ce este China cea mai mare ameninţare la adresa economiei globale

O „aterizare forţată” a Chinei ar putea avea un impact semnificativ asupra economiei globale şi aşa şubrezite de criza economică şi de problemele din zona euro. O încetinire bruscă a economiei chineze ar putea duce şi la tensiuni sociale în marele stat asiatic. Există deja semne că dragonul chinezesc începe să obosească. Întrebarea este dacă încetinirea ritmului de creştere se va face treptat sau brusc.
Creşterea explozivă a Chinei strâneşte de ceva vreme invidia marilor puteri, precum Statele Unite. În timp ce China înregistrează creşteri economice trimestriale de 9,5%, Statele Unite au înregistrat o creştere economică de 2,5% în perioada iulie-septembrie, după ce în trimestrul doi nu reuşise decât un 1,3%.
Economiştii se tem că o diminuare bruscă a ritmului de creştere al marelui stat asiatic ar putea afecta economiilor europene şi nu numai, care au nevoie de chinezi pentru a le cumpăra cărbune, cupru şi alte materii prime.
Potrivit datelor prezentate de instituţii financiare precum FMI şi Banca Mondială arată că economia chienzi îşi va reduce creşterea de la 10,5% anul trecut la 9,5% în acest an şi 9% în 2012. FMI se aşteaptă ca economia globală să crească cu 4 procente în acest an. … (…).
Textul integral pe EVENIMENTUL ZILEI

Despre Dan Tomozei

gazetar din România
Acest articol a fost publicat în Din presa românească. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.