Aflat în proximitatea „Oraşului interzis”, Parcul Beihai este unul dintre parcurile antice ale Chinei şi ale Beijingului. În ziua în care am ajuns pentru prima dată în Parcul Beihai, temperatura urcase bine spre 6 – 7 grade Celsius, soarele strălucea cu bunăvoinţă, deşi mă aflam în plină iarnă, iar apa lacului era îngheţată bocnă.
Întins pe 71 de hectare, o mare suprafaţă fiind acoperită de un lac de poveste, mai ales pe timpul verii, parcul este catalogat drept cel mai vechi şi totodată cea mai consistentă realizare imperială în materie de grădini. Nici nu este de mirare că anual sunt înregistraţi peste 10 milioane de vizitatori, dornici să admire monumentele, vestigiile, clădirile, dar mai ales panorama de vis pe 360 de grade.
Numele Beihai poate fi tradus din limba chineză drept “Marea nordului” (ţinând cont că Beijing înseamnă “capitala din Nord”) şi este legat de o legendă imperială născută dintr-o superbă poveste asiatică, veche de 1000 de ani. Se spune că primul împărat al Chinei, Qinshihuangdi, avea la curtea sa un vrăjitor foarte priceput, pe nume Xu Fu. Nu este de mirare că împăratul l-a trimis pe Xu Fu să caute în lume viaţa veşnică, fără bătrâneţe. Vrăjitorul a căutat vreme îndelungată în munţii Penglai, Yingzhou şi Fangzhang, însă, fără succes. După moartea împăratului Qinshihuangdi, acelaşi lucru şi l-a dorit şi împăratul Wudi din dinastia Han, însă, aşa cum este de aşteptat, nici el nu a avut mai mult succes. Fiind ceva mai înţelept decât predecesorul său, împăratul Wudi şi-a chemat arhitecţii şi inginerii, comandându-le amenajarea unui lac şi a trei coline artificiale, care să fie botezate după numele munţilor Penghai, Yingzhou şi Fangzhang. Odată început acest impresionant proiect, a fost continuat de mai mulţi împăraţi. Aşa se face că astăzi Parcul Beihai este o prelungire, nordică, a domeniilor palatului imperial -“Oraşul interzis”. Nu puţine sunt informaţiile care susţin că oraşul Beijing a fost construit în jurul lacului cu acelaşi nume, dar asta este o altă poveste.
Accesul pe insula parcului se poate face pe unul dintre cele două poduri de marmură: Yong’an şi Zhishan. Primul, cel principal, te conduce spre Templul „Păcii eterne”, situat pe partea sudică a dealului Baita Shan sau Dagoba Albă. Mulţi dintre cei care vizitează acest loc sunt confruntaţi cu o dilemă. Aici se găseşte o Pagodă sau o Dagobă? Ei bine, prietenii chinezi m-au ajutat să înţeleg diferenţa. Pagoda reprezintă construcţiile înalte dedicate cultului religios tibetan, iar Dagoba este un spaţiu sacru în care sunt păstrate rămăşiţele oamenilor sfinţi din această parte a lumii. Altfel spus, moaştele sfinţilor de aici sunt păstrate în Dagobe. Templul „Păcii eterne” a fost construit în cel de-al optulea an (1651) de domnie al împăratului Shunzhi din dinastia Qing, după o cerere formulată de Lama din Tibet, pe numele său Naomuhan.
Cele două turnuri ale templului: Tobei şi Clopotului, care flanchează Sala Roţilor, face legătură, pe un şir de trepte, cu Arcadele Memoriale Longguangzizhao. La acest nivel al parcului, simetric stânga-dreapta, sunt amplasate Pavilioanele Di’ai şi Yinsheng, în faţa Sălii Zhengjue.
Sunt impresionat de meticulozitatea cu care este amenajat totul. Aleile, spaţiile de odihnă, pentru că nu este foarte uşor de ajuns dintr-o răsuflare în apropierea dagobei, atmosfera şi priveliştea, toate te ajută să te desprinzi de agitaţia oraşului. În Parcul Beihai, pentru câteva ore, poate mai mult decât în „Oraşul Interzis”, te contopeşti cu pasiunea, cu obsesia pentru natură, frumos şi linişte a împăraţilor chinezi.
După revoluţia din anul 1911 în urma căreia a fost răsturnată dominaţia manciuriană, parcul a devenit accesibil publicului (1925). Dar, în lipsa unei administrări corespunzătoare, lacul s-a colmatat, clădirile şi obiectivele au ajuns să se degradeze, pentru ca apoi totul să devină un loc pustiu. Aceasta este o nouă lecţie pe care o înveţi şi o descoperi la tot pasul în China. La fel ca şi capacitatea permanentă de renaştere, de revenire a poporului chinez, extrem de tenace şi perseverent. Cu ajutorul unor importante investiţii alocate de la bugetul de stat, Parcul Beihai a fost restaurat şi dotat cu facilităţi moderne, ajungând să fie astăzi un loc în care legendele, trecutul şi prezentul se contopesc.
Text apărut în volumul „Descoperind China – Beijing„, Editura Universităţii „Lucian Blaga” Sibiu, 2012
hey, buna Dan. nu ne-am auzit de ceva vreme. interesante drumurile tale, captivante scrierile despre China. le urmaresc.
Sărut mâna, Ioana!
Bucuros de semn, cu atât mai mult cu cât a trecut multă vreme de la ultimele dialoguri.
Mulţumesc pentru aprecieri şi încurajare. Gânduri bune şi drumuri line pe unde te afli.