China reflectată în presa de la Bucureşti – 15.05.2012

CURIERUL NAŢIONAL – CCIB va avea reprezentanţă la Beijing

„Potrivit strategiei noastre de relaţii externe, avem în vedere extinderea experimentului de la Sharjah (Emiratele Arabe Unite) în spaţiul chinez, prin deschiderea în luna iunie a acestui an a unei reprezentanţe a CCIB la Beijing. De asemenea, tot în acest an vom avea încă o reprezentanţă la Skopje (Macedonia) pentru zona balcanică, iar de anul viitor vom opera în aceeaşi formulă şi în Federaţia Rusă, prin deschiderea unui birou de reprezentare la Moscova”, a declarat prof. univ. dr. ing. Sorin Dimitriu, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti (CCIB), în cadrul unui seminar organizat recent pentru a prezenta comunităţii de afaceri proiectul ce vizează spaţiul chinez. Potrivit preşedintelui Camerei bucureştene, până în prezent circa 40 de firme româneşti din domeniul producţiei şi serviciilor şi-au exprimat interesul de a opera pe piaţa chineză apelând la serviciile oferite de reprezentanţa CCIB. Companiile vor beneficia de promovarea ofertei lor pe piaţa locală, alocarea unui specialist care se va ocupa de identificarea şi concretizarea oportunităţilor de afaceri şi a proiectelor de cooperare pe piaţa chineză, studii de piaţă personalizate, asistenţă la încheierea de contracte. … (…).
Textul integral AICI

MEDIAFAX – Preţul petrolului scade puternic din cauza temerilor legate de Grecia şi economia Chinei
Preţul petrolului a scăzut luni cu aproape doi dolari, continuând tendinţa negativă din ultima perioadă, din cauza incertitudinilor politice din Grecia şi a înrăutăţirii perspectivelor de creştere economică în China, care sporesc temerile legate de impactul asupra cererii. Îngrijorarea privind viitorul zonei euro a fost amplificată de liderul stângii radicale din Grecia, care a respins o invitaţie a preşedintelui la o rundă finală de discuţii pentru formarea unei coaliţii, ceea ce împinge ţara spre noi alegeri. Problemele din Grecia se adaugă temerilor referitoare la încetinirea creşterii economiei mondiale, provocate de datele sub aşteptări privind industria prelucrătoare din China, a doua mare economie a lumii. … (…).
Textul integral AICI

AGERPRES – Bilanţul intemperiilor din China; cel puţin 40 de morţi, peste 350.000 de sinistraţi

Cel puţin 40 de persoane şi-au pierdut viaţa, încă 18 sunt date dispărute, iar alte 87 au fost spitalizate în urma ploilor torenţiale, însoţite de grindină şi vânt puternic ce s-au abătut săptămâna trecută asupra prefecturii Minxian, provincia Gansu, din vestul Chinei, relatează Xinhua şi Shanghai Daily. La ora actuală, viaţa în zona afectată de dezastru a revenit în mare parte la normal, însă totuşi se simte o lipsă acută produse de primă necesitate. În total, în urma calamităţii se înregistrează circa 350.000 de sinistraţi, dintre care 30.000 au fost evacuaţi din casele lor. … (…).
Textul integral AICI

Despre Dan Tomozei

gazetar din România
Acest articol a fost publicat în Veşti din China. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.