Cine a auzit de China ştie cel puţin două lucruri esenţiale: orez şi Marele Zid. Infinitezimal de puţin, dar definitoriu. Bobul de orez – mic, Marele Zid – uriaş. După mai multe vizite la Badaling – cea mai cunoscută porţiune din cei peste 6.352 de kilometri de construcţie, şi la Mutianyu – locul în care am putut observa în detaliu modul de construcţie, am înţeles că din filozofia chinezilor de azi a merge pe zid este similar cu convingerea că eşti un om puternic. De asta nu trebuie să te surprindă dacă vezi părinţi alături de copii aflaţi la primii paşi, însă făcuţi pe cel mai impresionat şi mai mare proiect al lumii.
Din capitala Beijing poţi ajunge uşor la cinci porţiuni ale Marelui Zid, două dintre acestea fiind cele mai cunoscute, mai bine întreţinute şi conservate. Distanţele până la zid de 70 de kilometri sunt ridicol de mici ţinând cont de suprafaţa întregului stat, iar posibilităţile de a ajunge la el sunt practic nelimitate. Aproape la fiecare 20 de minute pleacă şi vin autocare cu câte şase locuri pe rând, adevărate depozite umane.
Chinezii spun Marelui Zid “Wan Li Qang Qeng”, adică zidul lung de 10.000 (wan) de Li, ceea ce ar echivala cu aproape cinci mii de kilometri. Istoria zidului începe în anul 221 î. Ch. în perioada dinastiei Qin, când au fost construiţi primii 5000 de kilometri, în două etape de câte patru, respectiv şase ani (214 – 210 î.Ch.).
În a doua etapă, zidul a fost ridicat de-a lungul fluviului Galben şi a fluviului Tao, simultan în apropierea acestuia fiind construite 44 de oraşe şi înfiinţate 44 de unităţi administrative. Populaţia adusă în aceste oraşe asigura întreţinerea şi extinderea zidului. Dar cifra 10.000 apare totuşi în istoria zidului în perioada dinastiei Han, când lungimea acestuia avea să ajungă la 10.000 de kilometri, construcţia fiind realizată în patru etape, începând cu anul 127 î.Ch. Doar puţine porţiuni ale impresionantei construcţii din perioada Han se mai păstrează şi astăzi, însă suficient pentru a te convinge că poporul chinez acceptă din cele mai vechi timpuri confruntările cu imposibilul. Cea mai nouă porţiune a Marelui Zid chinezesc datează din perioada dinastiei Ming, care de-a lungul a 270 de ani de conducere a imperiului a deschis nu mai puţin de 50 de fronturi de lucru. Zidul din perioada dinastiei Ming traversa nouă provincii şi regiuni autonome, măsurând 8.851,8 Kilometri şi având cele mai bune calităţi din punct de vedere tehnic şi militar. Din întreaga lungime nu mai puţin de 6.000 de kilometri au fost construiţi de supuşii împăraţilor Ming şi atunci când se face referire la „Marele Zid Chinezesc” despre această construcţie vorbim. Mai trebuie să subliniez că, în documentele studiate am găsit consemnat şi impresionata cifră 50.000 de kilometri, aceasta fiind lungimea totală a tuturor porţiunilor de zid construite vreodată pe teritoriul Chinei şi care includ nu doar zidul ci şi o serie de construcţii militare de apărare, pasaje, turnuri de observaţie, spaţii de campare a armatei, depozite pentru alimente şi armament. Tot acest efort inimaginabil în zilele noastre a fost depus în scop … defensiv.
La o asemenea dimensiune, este firesc să existe şi o serie de legende pe seama zidului, cea mai cunoscută fiind cea a lui Meng Jiangnv, care a ajuns să fie consemnat şi dus la muncile de construcţie. Soţia lui, Zhu Yingtai, îngrijorată de venirea iernii şi ştiind că soţul avea haine subţiri, a plecat în căutarea lui. Când a ajuns la zidul din Nord, a aflat că bărbatul îi murise răpus de oboseală, iar cadavrul i-a fost îngropat în zid. După trei zile şi trei nopţi de plâns la marginea zidului, după un zgomot înfiorător, construcţia s-a prăbuşit pe o distanţă de 800 de li. Femeia a luat rămăşiţele bărbatului şi după mai multe peripeţii ajunge să îl îngroape, apoi să îşi ducă întreaga viaţă rugându-se pentru soţul ei. După moarte, femeia a fost înmormântată alături de soţ, iar oamenii au ridicat un templu şi o statuie de femeie, loc denumit Templul Meng Jiangnv.
Aşa cum am spus, zidul pe care îl poţi bate cu pasul azi este opera oamenilor din timpul dinastiei Ming, iar porţiunea de la Badaling este cea mai vizitată, poate cu excepţia capătului estic, acolo unde zidul intră în Marea Bohai. Aici am avut primul contact cu uriaşa şi incredibila construcţie, care mereu m-a făcut să mă gândesc la dragoni care încolăcesc crestele dealurilor şi munţilor, te împresurează permanent pe traseul care te conduce spre Templul Wangjing, acolo unde a fost amenajat accesul spre marele zid. Badalingul a fost construit timp de aproape 80 de ani, între 1505 şi 1582. Înălţimea zidului variază de la şase până la 14 metri în unele locuri, iar ca lăţime se spune că pe zid pot merge umăr la umăr zece oameni. Pe versanţi, stânga – dreapta, zidul şerpuieşte dincolo de orizont. Avantajul la Badaling este că, în funcţie de ora la care ai ajuns, poţi alege să te bucuri de Soare în timpul ascensiunii, alegând fie un versant, fie celălat.
Panoramele sunt la fel de impresionante şi încântătoare, ţinta fiind mereu şi mereu următorul turn de observare, de obicei şi puncte de respiro pentru vizitatori. Mai mult decât la Mutianyu, aici contactul cu măiestria constructorilor din secolul XIII te face să priveşti nu doar cu ochii, ci şi cu mâinile, realitatea. Numai chinezii puteau să sfideze în aşa mod curbele de nivel. Sunt zone nerecomandate celor cu picioare sau inimă slabe. Urcuşurile si coborâşurile sunt realizate la asemenea unghiuri încât un pas greşit te poate trimite în cel mai fericit caz la camera de urgenţă. Peste tot, avertizoare în multiple limbi îţi reamintesc că pe zid nu este de joacă. Dacă la pas este dificil de parcurs, cu ce efoturi a fost realizat? Este una dintre întrebările care mă domină la fiecare vizită. La fel cum mă întreb dacă acest zid şi-a atins vreodată menirea de protector, câtă vreme nu o singură dată invadatorii din Nord au ajuns mult dincolo de el. Cert este că acum, Marele Zid este un produs de aur în domeniul turistic. Iată de ce, Badalingul este locul în care au ajuns peste 400 de şefi de state, devenind un monument intrat în circuitul diplomatic al Chinei. Mai mult, în anul 1987, Badaling a fost inclus în lista patrimoniului universal UNESCO.
Spre deosebire de Badaling, zona Mutianyu am recomandat-o mereu celor care au cu adevărat o pasiune pentru istorie, pentru trecut. Pentru că la Mutianyu autorităţile au păstrat o bună parte din zona de vizitare neatinsă de procesul de restaurare. În aceste condiţii poţi decoperi metodele şi materialele folosite la construcţia zidului înălţat la peste 1400 de metri deasupra mării. Porţiuni care se pierd la orizont sunt acoperite cu vegetaţia devenită pădure, iar pentru îndrăzneţi acolo este cea mai mare tentaţie de a ajunge. Fireşte, la Mutianyu, nefiind un trafic turistic atât de mare, plăcerea de a descoperi zidul este una dublată de liniştea şi lipsa presiunii generate de turiştii care în anumite zone din Badaling ajung să te calce pe picioare. Turnurile de observare, tunuri şi zone de trecere, mesaje datate cu sute de ani în urmă, toate sunt aici pentru bucuria turiştilor. La fel sunt şi facilităţile de ascensiune pe zid, dar şi de coborâre, toate făcându-te să uiţi rapid că ceea ce vezi a fost făcut cu spatele şi o voinţă de oţel. La Mutianyu dacă ai noroc de cer senin, te afli în altă dimensiune, contopit într-un amestec ciudat de istorie, prezent, viitor, natură. Şi pentru încă multe milenii, Marele Zid va fi aici să confirme că marele popor chinez a făcut şi va continua să facă istorie.
Text apărut în volumul “Descoperind China – Beijing“, Editura Universităţii “Lucian Blaga” Sibiu, 2012
