Compania „Cotnari” a exportat, zilele trecute, primele vinuri către China, după circa doi ani de demersuri în acest sens, informează publicaţia BURSA. Potrivit lui Cătălin Grecu, directorul de marketing al societăţii, „Cotnari” va continua să tatoneze piaţa Chinei, pentru a continua exporturile în această ţară: „Acum câteva zile am exportat prima comandă în China şi sperăm să ne extindem exporturile în această ţară. Avem un partener pe care l-am cunoscut la târgul din primăvară. Tatonări erau de vreo doi ani, dar la ei negocierile sunt foarte dure”.
Compania exportă cel mai mult în Europa – respectiv în Italia şi Spania şi, mai nou, în Rusia. De asemenea, vinurile de la Cotnari sunt prezente pe piaţa Canadei, Japoniei, SUA. Reprezentanţii societăţii mai sunt în discuţii şi cu ţări ca Danemarca şi Finlanda, pentru extinderea exporturilor.
În prezent, din vânzările „Cotnari”, circa 15% merg pe pieţele externe.
Textul integral AICI
-

-
CELE MAI CITITE 24h
- Ministrul german de Externe a venit la Beijing ca să anunțe vizita cancelarului Friedrich Merz
- Primit cu 21 de salve de tun, Macron a fost asigurat că problema ucraineană nu se negociază la Beijing
- Cu un discurs reîmprospătat, ministrul federal german de Externe efectuează o vizită în China
- SEMNAL EDITORIAL | A apărut volumul: “ANATOMIA LOVITURII DE STAT - ROMÂNIA, DECEMBRIE 2024”
- VIORICA DĂNCILĂ: România trebuie și poate să recupereze bunele relații de cooperare cu China
-
COMANDĂ CARTEA AICI
_________________________ Apelul Academiei Române pentru IDENTITATE, SUVERANITATE ŞI UNITATE NAŢIONALĂ!
Semnatarii acestui Apel, îngrijoraţi de evoluţiile interne şi internaţionale din ultimele decenii, caracterizate printr-o continuă şi alarmantă încercare de erodare a identităţii, suveranităţii şi unităţii naţionale a României, cu multe acţiuni plasate sub semnul globalismului nivelator sau al unei exagerate „corectitudini politice”, dar şi cu multe acţiuni îndreptate direct împotriva Statului şi Poporului Român (...)
Textul integral AICISă nu vă mai fie ruşine că sunteţi români !
Celor care încă nu aţi uitat că sunteţi români, urmaşii unei civilizaţii şi ai unui neam de oameni mândri, ridicaţi-vă şi schimbaţi soarta României de azi! Îmbrăcaţi din nou cămaşa mândriei de a fi români. Ajutaţi-i pe toţi cei care au uitat cine sunt, pe toţi cei care nu au ştiut niciodată, pe toţi cei care au învăţat strâmb despre neamul şi ţara lor, că a fi român este o mândrie şi o datorie de onoare în faţa celor care au trăit şi murit pentru demnitatea şi liniştea acestui popor mereu încercat! (...) Textul integral AICI-
COMANDĂ CARTEA AICI
_________________________ -
COMANDĂ CARTEA AICI
_________________________ -
STATUI DE DACI AICI
______________________ -
Articole recente
- Ministrul german de Externe a venit la Beijing ca să anunțe vizita cancelarului Friedrich Merz
- Cu un discurs reîmprospătat, ministrul federal german de Externe efectuează o vizită în China
- Primit cu 21 de salve de tun, Macron a fost asigurat că problema ucraineană nu se negociază la Beijing
- Rusia și China vor consolida coordonarea strategică de securitate
- FOTO – De 14 ani ducem Tricolorul României pe Marele Zid, 2025
- NICUȘOR DAN: China este un partener important pentru România
- Imaginea României în China: „Ministrul Apărării din România prins într-o furtună de fraude academice”
- SEMNAL EDITORIAL | A apărut volumul: “ANATOMIA LOVITURII DE STAT – ROMÂNIA, DECEMBRIE 2024”
Categorii
- ABC – Minutul de chineză (9)
- Africa (23)
- ALEGERI 2014 (34)
- ALEGERI 2016 (12)
- ALEGERI 2019 (39)
- ALEGERI 2020 (38)
- ALEGERI 2024 (59)
- ALEGERI 2025 (37)
- Analize – Comentarii (2.741)
- ANRPC 2016 (5)
- ANRPC 2018 (7)
- ANRPC 2019 (1)
- ANRPC 2020 (7)
- ANRPC 2021 (7)
- ANRPC 2022 (4)
- ANRPC 2023 (13)
- ANRPC 2024 (9)
- ANRPC 2025 (2)
- APEC (11)
- ASEAN (44)
- Asia (506)
- Asia – Pacific (97)
- BREXIT (8)
- BRICS (60)
- Cărţile mele (59)
- China (2.986)
- CHINA-ECE (47)
- CHINA-ECE, Belgrad 2014 (3)
- CHINA-ECE, București 2013 (7)
- CHINA-ECE, Budapesta 2017 (1)
- CHINA-ECE, Riga 2016 (5)
- CHINA-ECE, Sofia 2018 (5)
- CHINA-ECE, Suzhou 2015 (4)
- CNPCC 19/2017 (8)
- Comemorare 1945-2015 (11)
- Confucius (48)
- Congresul 20 PCC (18)
- CORONAVIRUS 2020 (409)
- DAVOS (11)
- De departe … România (1.695)
- Descoperind China (264)
- Din arhive (1.315)
- Din presa chineză (1.875)
- Din presa moldovenească (90)
- Din presa românească (979)
- Dincolo de Marele Zid (16)
- Drumul Mătăsii (44)
- Eminescu în China (39)
- EU Centrală şi de Est (700)
- Europa (894)
- Europa – Asia (714)
- Fâșia Gaza (37)
- Fotografii de poveste (80)
- G20 Hangzhou (7)
- HUANGSHAN (8)
- Înţelege China (1.566)
- Interviuri (119)
- JO Beijing 2022 (14)
- Mari sinologi români (46)
- Multilateralism … în doi (765)
- OCS (34)
- Poemele mele (15)
- Problema Taiwan (221)
- Război în Gaza (27)
- Război în Ucraina (332)
- Referendum 2018 (5)
- Republica Moldova (326)
- Români în China (650)
- România (2.245)
- România – China (1.096)
- România – R. Moldova (136)
- ROMANIA-CHINA 70 (51)
- ROMANIA-CHINA 75 (60)
- Rusia (590)
- Șapte zile la Shaanxi (8)
- Sărbători chinezești (46)
- Stația Spațială a Chinei (33)
- Uniunea Economică Eurasiatică (13)
- Uniunea Europeană (714)
- Ursul Panda (19)
- Veşti din China (2.836)
- Video (49)
- ZBORUL MH370 (22)
-
Textul integral AICI Ora acasă
Ora la Beijing
Arhive
Meta


















