COMENTARIU – Jucătorul miner prosteşte din nou poporul

MOTO: Peste câţiva ani, Traian Băsescu, invitat la o televiziune, va relata plin de satisfacţie cum a dat foc României, într-o vară, şi nu a păţit nimic pentru asta. Portul Anvers vă spune ceva?

Sunt siderat de reacţia şi comentariile unora dintre românii care îndeamnă la revoluţii, care înghit halucinogen diversiunile fără scrupule ale preşedintelui în funcţie, dând curs degradării iremediabile a României. Astăzi, mai mult ca niciodată, România este atacată din interior şi din exterior de aceeaşi care se află la butoanele vizibile şi invizibile ale puterii de la Bucureşti.
Din capul locului, luminând minţile înfierbântate, declar că aici nu guvernarea Ponta este subiectul central şi nici apărarea acestuia. Fiecare politician şi guvern vine şi se duce pe propriile greşeli. Însă, în anul de graţie 2012, să ajungi să afirmi că “Preşedintele Traian Băsescu este un om care nu a făcut compromisuri cu viaţa sa profesională şi nici cu cea politică” (autor C.P. – care se prezintă drept posesoarea a 22 de ani în administraţia publică, “romania_eu_list”), demonstrează tot ce mai era de demonstrat.
Libertatea de exprimare este asigurată în România aşa cum fiecare guvernare de după 1990 şi-a luat de la sine putere libertatea de a trata România ca pe o cârpă. Guvernul Ponta nu face decât să urmeze acelaşi parcurs: „ţara e a mea, fac ce vreau cu ea”. Dar de aici, de la evenimentele din iarna acestui an în care libertatea de exprimare era brutal oprimată de forţele de ordine ale guvernării Băsescu – Boc şi până la a compara deciziile politice ale guvernării Ponta cu mineriadele, realitatea devine una halucinantă.
Ce poate deranja mai mult bucureştenii, ce poate sensibiliza românul trecut de 35 de ani decât imaginea minerilor făcând prăpăd în zilele de 13 – 15 iunie 1990? Şi atunci, preşedintele României, cel mai vinovat dintre distrugătorii ordinii de drept şi a scării valorilor din ultimii 8 ani, a găsit o etichetă pentru actuala guvernare: MINERIADA! În 1990, Ion Iliescu vorbea de bande de legionari, mizând pe dezinformarea propagată de comunişti zeci de ani, pentru a trezi reacţii adverse împotriva studenţilor şi intelectualilor. În 2012, Traian Băsescu, în lupta pentru putere dusă împotriva propriei ţări, a propriului Guvern (căci Guvernul Ponta este al României, prin urmare şi al preşedintelui) distruge absolut tot. Toate atacurile lansate împotriva actualului guvern, pornind de la conţinutul CV-urilor, plagiate, reprezentarea la CE, condiţionările la numirea miniştrilor, absolut totul este dovada unei preocupări de distrugere a României. Pentru că ce face Traian Băsescu susţinut de intelectualii acoliţi nu reprezintă nimic mai mult decât o luptă pentru recuperarea puterii pierdute în primăvară. Dovada este lărgirea ariei de mitraliere, acum fostele amante, UNPR şi UDMR, intrând în cătarea prezidenţială.
Hazliu până la ridicol, intelectualii aflaţi până de curând în lista plăţilor bugetare sau aflaţi sub ameninţarea pierderii avantajelor, urlă disperaţi că nu sunt lăsaţi să muncească, vorbind despre pericolele la adresa democraţiei româneşti. Ce îi opreşte să muncească, ce le îngrădeşte libertatea? De ce abia acum devin atât de preocupaţi, până la disperare, de iubirea de patrie? Unde erau aceşti intelectuali când Parlamentul guvernării Boc număra prin Roberta Anastase valoarea democraţiei sau când tinerii erau luaţi de pe stradă, băgaţi în dube, bătuţi şi apoi aruncaţi pe caldarâm? Sau intelectualii sunt cu jumătate de normă: una pentru Băsescu. Respectul pentru aceştia a pierit odată cu tolerarea unui regim politic Băsescu – Boc pe care l-au slujit prin tăcere, consfinţind astfel degradarea iremediabilă a bunului simţ.
Ce face azi guvernarea Ponta este similar cu ce au făcut guvernările anterioare. Diferenţa este că acum, preşedintele jucător îmbrăcat în haina de miner a făcut un duş ajungând să se creadă imaculat. Şi aşa a pornit cruciada împotriva propriului stat şi popor, în numele puterii personal, declanşând prigoana cotra României, mizând pe lipsa de realism şi echilibru al echipei care ocupă azi palatul Victoria. În jocul preşedintelui a intrat pe nemestecate societatea civilă şi nu doar cea aflată în corul zâmbitor la afirmaţiile prezidenţiale despre „şcoala care produce tâmpiţi”.
Cât timp Guvernul României, oricare ar fi el, are de răspuns permanentelor atacuri din interior, venite din partea instituţiilor statului, România nu are cum să nu ajungă de râsul lumii chiar şi la Beijing unde îmi este greu să explic chinezilor ce se întâmplă acasă. Şi fără îndoială, războiul ăsta nu se va sfârşi decât după căderea unui cap: fie al preşedintelui Băsescu, fie al actualei guvernări. Personal prefer prima variantă, măcar să nu mai văd amante şi pixeli în funcţii publice. Cât despre actuala guvernare, lucrurile sunt mai simple. Poporul a redescoperit pofta jocului democratic. Iar alegerile din toamnă vor lămuri situaţia.