Convorbiri Hu Jintao – Raul Castro la Beijing

Preşedintele chinez, Hu Jintao a avut joi la Beijing convorbiri cu preşedintele Consiliului de Stat şi al Consiliului de Miniştri ale Republicii Cuba, Raúl Modesto Castro Ruz, transmite Radio China Internaţional.
Preşedintele Hu Jintao, a afirmat cu acest prilej că China doreşte să promoveze alături de Cuba,relaţiile bilaterale într-o nouă etapă, şi că cele două ţări trebuie să menţină contacte strânse la diferite nivele şi să facă pe deplin funcţional mecanismul de dialog între partidele şi guvernele celor două ţări. De asemenea, trebuie să lărgească cooperarea economică în special în domeniile energetic, al infrastructurii, agriculturii şi al biotehnologiilor, să extindă colaborarea în domeniile cultural, al învăţământului şi mass-mediei etc. Cele două ţări trebuie de asemenea, să-şi întărească coordonarea în probleme internaţionale majore, de interes comun, cum sunt reforma ONU, schimbarea climatică, dezvoltarea susţinută etc.
Preşedintele chinez a apreciat realizările obţinute de Cuba în procesul dezvoltării socialiste, declarând că China o va sprijinii în permanenţă în acţiunile sale de a-şi apăra suveranitatea şi de a urma calea socialistă cu specific propriu. … (…).
Textul integral AICI

Despre Dan Tomozei

gazetar din România
Acest articol a fost publicat în Din presa chineză, Veşti din China. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.