XINHUA – Schulz reiterează angajamentul PE de a aproba aderarea României la Schengen

Aflat în vizită în România, preşedintele Parlamentului European (PE), Martin Schulz, a reiterat, miercuri, angajamentul PE de a adopta o decizie favorabilă privind aderarea României la spaţiul Schengen, transmite agenţia oficială de presă chineză XINHUA.
Preşedintele PE a susţinut că României ar trebui să i se permită aderarea la spaţiul frontiere Schengen, pentru că a reuşit să îndeplinească toate criteriile de aderare. Schulz a subliniat poziţia Parlamentului European în cadrul reuniunilor avute cu preşedintele Traian Băsescu, preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, primul ministru Victor Ponta şi cu ministrul de Externe, Titus Corlăţean. (…)
România şi Bulgaria au fost programate să adere, iniţial, la spaţiul Schengen în luna martie 2011, însă aderarea a fost amânată de statele puternice ale UE, Franţa şi Germania. În septembrie 2011, Olanda şi Finlanda au blocat, de asemenea, accederea celor două ţări solicitând îmbunătăţirea activităţilor de luptă împotriva corupţiei şi a criminalităţii organizate. (…)

Despre Dan Tomozei

gazetar din România
Acest articol a fost publicat în Din presa chineză, România, Uniunea Europeană, Veşti din China. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.