România şi Republica Moldova au transmis mesaje Congresului P.C. Chinez

Preşedinţii a patru formaţiuni politice din România şi Republica Moldova au trimis mesaje de felicitare pentru convocarea celui de-al 18-lea Congres Naţional al P.C. Chinez, transmite Radio China Internaţional.
Preşedintele Partidului Social-Democrat (PSD) din România, premierul guvernului român, Victor Ponta arată, în mesajul său, că între cele două partide există o relaţie îndelungată de parteneriat şi colaborare şi s-a stabilit un sistem de cooperare şi consultări politice. Această bază solidă a promovat cooperarea bilaterală în cadrul Internaţionalei Socialiste şi cu Partidul Socialiştilor Europeni, a stimulat dezvoltarea relaţiilor dintre cele două state. România doreşte să aibă, în continuare, un rol esenţial în întărirea dialogului dintre Uniunea Europeană şi China. PSD va rămâne un prieten de nădejde al Chinei, un sprijinitor ferm al relaţiilor multilaterale de prietenie, cooperare şi parteneriat între cele două state, a adăugat Victor Ponta.
Preşedintele Senatului României şi al Partidului Naţional Liberal (PNL), Crin Antonescu, se numără printre liderii de partide din întreaga lume care au transmis mesaje de felicitare Chinei pentru organizarea celui de-al 18-lea Congres Naţional al Partidului Comunist Chinez, transmite agenţia oficială de presă chineză XINHUA. Potrivit agenţiei, Crin Antonescu a transmis că „PNL înţeles pe deplin semnificaţia Congresului P.C. Chinez în China şi în lume, eveniment care va duce la dezvoltarea socială a Chinei într-o nouă perioadă istorică. PNL a fost gata să aprofundeze între România şi China un parteneriat de lungă durată, reciproc avantajos, în aşa fel încât să încurajeze dezvoltarea şi progresul celor două ţări”.
La rândul său, preşedintele Uniunii Naţionale pentru Progresul României (UNPR), Gabriel Oprea, scrie în mesajul trimis, că politica aplicată de P.C.Chinez a făcut ca China să devină un model pe plan mondial în realizarea unei dezvoltări armonioase. Prin munca asiduă a poporului chinez şi prin dezvoltarea ştiinţifică, economia chineză a cunoscut o creştere rapidă în ultimii zece ani. Realizările obţinute de China atestă faptul că ea respectă trecutul, acordă o atenţie prezentului şi preţuieşte viitorul.
Preşedintele Partidului Liberal-Democrat din Republica Moldova, premierul Vlad Filat, apreciază, în mesajul său de felicitare, dezvoltarea relaţiilor chino-moldovene, exprimând, totodată, speranţa intensificării prieteniei şi colaborării între cele două partide.
Preşedintele Partidului Democrat din Republica Moldova, preşedintele Parlamentului moldovean, Marian Lupu, a subliniat că acest Congres este un eveniment major pentru P.C.Chinez şi are o semnificaţie extrem de mare pentru poporul chinez. Partidul Democrat din Republica Moldova va fi alături de P.C.Chinez şi poporul chinez, în noua etapă de construire a Chinei, a evidenţiat Marian Lupu, în mesajul transmis.
Xinhua a reţinut de asemenea şi mesajul transmis de Vladimir Voronin, preşedintele Partidului Comuniştilor din Republica Moldova, care a arătat în mesajul său de felicitare că, „pe fondul crizei economice mondiale, PC Chinez a obţinut succese în construirea şi modernizarea socialistă şi eficient a ţării, făcând faţă provocărilor dificile generate de o lume multi-polarizată”. Voronin a mai subliniat că „relaţiile de cooperare dintre cele două formaţiuni politice au fost de importanţă strategică”.
Preşedintele Partidului Liberal din Republica Moldova, Mihai Ghimpu, a arătat în scrisoarea de felicitare că actualul Congres al P.C. Chinez poate fi considerat drept cel mai important eveniment dacă se are în vedere faptul că China a devenit a doua mare putere a lumii şi primul acor al scenei internaţionale. „Ţara dumneavoastră reprezintă pentru Republica Moldova un prieten şi partener stabil. Doresc să folosesc această ocazie pentru a exprima gratitudinea pentru rezulatele cooperărilor şi relaţiilor de prietenie stabilite între Partidul Liberal din Republica Moldova şi Partidul Comunist Chinez, în beneficial ambelor ţări”, a mai arătat Mihai Ghimpu.
Congresul P.C. Chinez a mai fost salutat de Daniel Constantin, preşedintele Partidului Conservator din România şi de Victor Şelin, preşedintele Partidului Social-Democrat din Republica Moldova.

Despre Dan Tomozei

gazetar din România
Acest articol a fost publicat în China, Din presa chineză, România, România - China, Veşti din China. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.