Eurodeputata Minodora Cliveti: Vizita efectuată de Catherine Ashton la Chişinau reprezintă un semnal puternic din partea Uniunii Europene dat cetăţenilor moldoveni

CLIVETI MinodoraEuroparlamentarul român Minodora Cliveti (foto), membră a Delegaţiei Comisiei parlamentare de cooperare Uniunea Europeana – Moldova, salută vizita efectuată de de Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru afaceri externe şi politică de securitate, vicepreşedinte al Comisiei Europene, Catherine Ashton, în Republica Moldova.
Înaltul Reprezentant s-a întâlnit, la Chişinău, cu Preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, Preşedintele Parlamentului, Igor Corman, cu primul ministru Iurie Leancă şi cu ministrul de Externe, Natalia Gherman, precum şi cu liderii partidelor politice şi facţiuni.
Catherine Ashton a salutat depăsirea crizei politice din această ţară şi reformele întreprinse de guvern pentru integrarea în UE.
Astfel, Uniunea Europeană susţine reformele politice şi economice curente din Republica Moldova, precum şi stabilizarea instituţiilor democratice şi a luptei împotriva corupţiei.
„Consider că vizita doamnei Ashton la Chişinau reprezintă un semnal puternic din partea Uniunii Europene dat cetăţenilor moldoveni în ceea ce priveşte perspectiva aderării Republicii Moldova la familia europeană. Practic, Uniunea Europeană şi Moldova au încheiat negocierile privind Acordul de Asociere UE – Moldova. Parte a acestui acord îl reprezintă Zona de Liber Schimb Aprofundat şi Cuprinzator care aduce beneficii suplimentare economice pentru Republica Moldova. Acest acord urmează să fie parafat la Summit-ul Parteneriatului Estic de la Vilnius din Lituania, în luna noiembrie 2013.
În urmă cu câţiva ani, pe când eram membră a Parlamentului român, am formulat o iniţiativa legislativă prin care am modificat legea cetăţeniei prin soluţionarea dificultăţilor prin care treceau cetăţenii moldoveni care îşi depuneau cereri de obţinere a cetăţeniei, care a devenit legea 248/2003. Pentru mine, româncă moldoveancă din Bacau, cauza Moldovei este una majoră.
Procesul de integrare al Republicii Moldova în Uniunea Europeană este în plină desfăşurare, iar obiectivul imediat este acela ca cetăţenii moldoveni să circule în Uniunea Europeana fără vize, iar Moldova să obţină statutul de membru asociat al UE”, a declarat Minodora Cliveti.

Sursa: Biroul de Presa PSD

Despre Dan Tomozei

jurnalist din România
Acest articol a fost publicat în EU Centrală şi de Est, Republica Moldova, România - R. Moldova, Uniunea Europeană. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.