INTERVIU | China, singura mare putere implicată în proiecte planetare

Interviu Alexandru Mironov, 16.08.2013 AAjuns la 71 de ani, profesorul Alexandru Mironov continuă să uimească prin vigoarea şi pasiunea cu care se dedică ştiinţelor. Iată de ce, nu ar trebui să mire faptul că, deşi se află în China în cadrul unei vacanţe, a dedicat un spaţiu important întâlnirilor cu colegi chinezi din diferite domenii ştiinţifice. Dialogul cu fostul ministru Mironov, cu omul a cărei voce este inconfundabilă celor care au urmărit emisiunile radio şi TV prin intermediul cărora publicul larg din România descoperea cele mai noi descoperiri mondiale din domeniul ştiinţei şi tehnicii, rămâne unul de referinţă, pentru că niciodată nu se poate spune că am descoperit, că ştim suficient despre cei din jurul nostru, despre cercetările care, în final, ajută omul să ducă o viaţă mai bună.


Bună seara domnule profesor Alexandru Mironov. La Beijing este deja noapte, acasă au trecut puţine ore după amiază şi totuşi, timpul pare să nu mai aibă aceleaşi repere de acum 10 – 20 de ani, când pe postul naţional de televiziune urmăream emisiunea „Ştiinţă şi imaginaţie”, realizată de dumneavoastră împreună cu Mihai Bădescu. Faptul că reuşim să găsim rezolvări rapide pentru multe probleme, într-o perioadă mult mai scurtă, oferă senzaţia lipsei de timp. În acest context, cât de necesar este să ne facem timp pentru a privi spre China de azi, dar, mai ales, cum o vedeţi dumneavoastră prin prisma previziunilor despre lumea viitorului, aşa cum aţi imaginat-o în urmă cu ani, în lucrarea „Proiecte Planetare”?

„Proiecte Planetare”, pe care de la prima ediţie am reluat-o cam la 20 de ani, a trebuit să o recitesc şi să o rescriu, practic, de la capăt. Greşisem viitorul! Şi la discuţia pe care am avut-o la Ambasada Chinei din Bucureşti, relativ la contactele pe care urma să le fac aici, am şi recunoscut asta şi am spus că „acum 25 de ani – 30 de ani, nu vă observam. Nu vă observa nimeni”. Şi, consilierul pentru ştiinţe mi-a spus: „Nici noi nu credeam, atunci”. Cei 25 de ani sunt un salt extraordinar, este o demonstraţie de virtuozitate istorică, dacă vreţi, de ce poate face un popor care se hotărăşte să schimbe cu adevărat mentalitatea.

Un număr mare de oameni duşi la şcoală, că asta este important, inevitabil, spune statistica, vor apărea dintre ei geniile, vor apărea creatorii, vor apărea inginerii care preiau creaţia şi o transformă în produs. La ora actuală, China mi se pare cel mai interesant competitor pe piaţa nu numai economică, pe piaţa socială. Are un cuvânt din ce în ce mai greu, îl simţi cuvântul ăsta din ce în ce mai greu şi este, după părerea mea, singura mare putere implicată în proiecte planetare, ca să revin la titlul cărţii mele de acum câţiva ani. Chiar am cerut asta, şi pe Internet mi s-a oferit din partea Ambasadei Chinei din Bucureşti, un sumum de 43 de mari proiecte, între care Drumul Mătăsii – este ceva să poţi să mergi auto, de la Beijing, opt-nouă mii de kilometri, până la Ankara, şi mai departe. Proiectele unor căi ferate gigantice, a celui de-al doilea canal Panama, în America Centrală şi de Sud, proiectul drumului trans-african, de la Est la Vest, în toate sunt implicaţi inginerii chinezi şi investiţiile chinezeşti. La ora actuală este vorba de singura putere care gândeşte viitorul şi face paşi în consecinţă.

Sunteţi prezent în China în cadrul unei vizite private, şi totuşi aţi alocat un spaţiu important vizitelor şi întâlnirilor cu reprezentanţi şi oficiali din domeniul ştiinţei şi tehnicii. Vă rog să ne vorbiţi despre aceste evenimente.

Din partea revistei „Ştiinţă şi Tehnică” la care „şurubăresc” să zic aşa de peste 34 de ani, am trimis o scrisoare către Ambasada Chinei spunând că sunt multe lucruri pe care nu le ştim despre voi şi voi nu le ştiţi despre noi. Suntem aplecaţi spre Uniunea Europeană şi spre America, în ultima vreme, şi mai mare păcatul pentru că atâtea se întâmplă în lumea largă, mai ales în domeniul acesta care ne interesează.

Răspunsul a fost instantaneu, m-au invitat, am stat de vorbă şi s-a aranjat, în cadrul vizitei mele, o zi în care să am întâlniri cu omologii noştri jurnalişti de ştiinţă şi tehnică de aici. Asta şi explică de ce astăzi (n.a. – 16 august) am fost la ceea ce ei numesc CAST, un fel de minister al ştiinţei legat de Ministerul Aeronauticii, în acelaşi timp. Am avut întâlniri cu şase jurnalişti care sunt şi responsabili cu mijloacele de presă, şi ne-am spus ceea ce mi-a confirmat şi domnul Ambasador Costea. Politicienii discută unele lucruri, semnează unele acte şi apoi sunt schimbaţi şi sunt schimbaţi, şi sunt schimbaţi, şi cineva trebuie să pună în mişcare. Ori noi, pălmaşii în domeniul jurnalisticii de ştiinţă chiar ştim tot. Eu cred că ştiu foarte multe dintre cele care se întâmplă în România şi am prezentat o listă mare de proiecte care pot să fie făcute în comun.

Am cerut în schimb ca pentru revista mea, „Ştiinţă şi Tehnică”, pentru emisiunile de la radio, pentru Digi World, dacă primesc de la ei noutăţi, şi le-am şi cerut în mod specific, dăm şi noi noutăţi. De exemplu, am cerut programul lor spaţial şi redactorul şef al revistei de ştiinţe spaţiale a fost prezentă, o doamnă, şi sigur că ne interesează care sunt paşii următori. Ne-au explicat că vor să asambleze staţia lor spaţială, că va intra în normalitate, şi au deja programul „Luna”. Mi-am şi spus părerea la această întâlnire, că atunci când americanii sau Uniunea Europeană vor relua zborul spre Lună, un taiconaut chinezi la va zâmbi la primire: „Bine aţi venit pe Lună”. Asta cred că se va întâmpla, pentru că sunt foarte determinaţi să facă cu adevărat o străpungere în ceea ce nu mai este, deja, aventura spaţiului cosmic, ci în investiţia şi economia spaţiului cosmic.

Preşedintele Agenţiei Române Spaţiale, Marius Piso, mi-a spus că el ştie câteva zeci de proiecte care aşteaptă aprobările ca să înceapă exploatările mineritului pe lună, pe asteroizi, deci proiecte gigantice, care par SF, dar nu mai sunt SF pentru că suntem în cu totul altă parte a istoriei. Această întâlnire mi-a dat prilejul să şi prezintă o parte dintre cercetările româneşti, să recomand „Extra Light Infrastructure” – ELI, acest cel mai mare laser din lume, despre care chinezii nu ştiau, pentru că nu au cum să ştie decât dacă se face schimbul de informaţii. Comunicarea … suntem totuşi şapte miliarde pe Pământ, este greu să ne auzim toţi odată. Cine strigă mai tare, este auzit! L-am recomandat pe Ionuţ Budişteanu, tânărul care are un proiect de automobil fără şofer, partea de soft pe care el a scris-o, şi face concurenţă la Google. Poate chinezii vor fi interesaţi de asta.

Am vorbit despre Centrul Internaţional de Studii Avansate Dunăre – Delta Dunării – Marea Neagră, pe care GeoEcoMar l-a lansat, studiul este deja făcut. O investiţie de 100 – 130 de milioane de euro ar rezolva multe, pentru că oamenii de ştiinţă şi-ar pune capul la contribuţie, s-ar uni, ar face sinergic legătura şi am rezolva mai repede exploatarea acestui fluviu Dunărea care ne trece prin curte degeaba, deocamdată. Multe alte astfel de lucruri au fost discutate şi am propus, dacă vor fi de acord, să scriem împreună, chinezi şi români, scenarii pentru un serial cu mai multe zeci de episoade, de proiecte planetare. Pentru că, repet, ei sunt singurii care sunt cu adevărat implicaţi în proiecte şi pentru că şi altele pot oricând să apară, dintr-o parte a lumii, din alta.

Domnule Mironov, sunteţi liderul şi reprezentantul unor asociaţii româneşti şi europene dedicate ştiinţei şi tehnicii. Din această postură, care sunt proiectele pe care le aveţi în vedere pe relaţia România – China, o parte din ele deja enunţate?

O parte sunt deja anunţate, dar a rămas stabilit că reciproc ne adresăm invitaţii pentru ca grupe de jurnalişti de ştiinţă chinezi să vină la anul, când se vor sărbătorii 65 de ani de relaţii diplomatice România – China, şi jurnalişti români să vină aici, invitaţi şi la programul spaţial, la vreo lansare, şi la punerea în funcţiune a nu ştiu cărui pod sau a unui mijloc de transport. Pe mine mă interesează, de pildă, să văd cum este trenul lor de înălţime, cel care ajunge la 5.600 de metrii şi care, atenţie, merge pe un strat de permafrost.

Prin urmare, solul de dedesupt trebuie îngheţat continuu pentru ca să suporte trenul. Asta înseamnă că trebuie să fie o combinaţie între calea ferată şi frigidere, să spun asta. Ei au făcut o invenţie care va avea aplicaţii uriaşe în Siberia, peste 10 – 20 de ani, pentru că, după cum ştim, calota Arctică se cam topeşte şi căile de navigaţie Nord – Est şi Nord – Vest s-au deschis. Transportul de hidrocarburi, de pildă, se va face pe partea de sus, deasupra continentului Eurasia. Şi ca să ajungă cu mineralele, minereurile, cu hidrocarburile la vapoare, se vor construi liniile ferate care vor trebui să meargă pe permafrost.

Deci, iată, o mişcare pe care chinezii au făcut-o şi care va avea mare efect şi mare câştig pentru ei, în viitor. Eu cred că s-a înţeles, la ora actuală, că lumea nu e condusă, de fapt, de politicieni. Este condusă de aceste cele mai extraordinare creiere pe care le are umanitatea. Oamenii creatori, cei care ştiu că din celulele stem putem ajunge la medicina regenerativă, cei care calculează că într-o zi vom merge pe Planeta Marte şi vom pune piciorul acolo, cei care schimbă mijloacele de transport şi care pun pe piaţă, iată, mijloacele astea de comunicare, care ne vor schimba viaţa în moduri pe care încă nu le putem imagina.

Sigur, sunteţi unul dintre cunoscătorii datelor relevante legate de nivelul de dezvoltare din ultimii ani din China. Deşi distanţele azi dispar graţie Internetului şi înaltelor tehnologii, Europa rămâne departe de realităţile asiatice. Care consideraţi că sunt principalele date şi teme pe care europenii, românii, ar trebui să le cunoască, având în vedere ambiţiile de lider mondial ale Chinei?

Vreau să subliniez că Europa, Uniunea Europeană, dar Europa în totalitate, în cercetare este foarte bine aşezată, deşi premiile Nobel se duc mai mult la americani, şi deşi China a făcut saltul ăsta mare. Eu, ca jurnalist de ştiinţă, membru al asociaţiei române şi al asociaţiei europene a jurnaliştilor de ştiinţe, sunt invitat la toate marile întâmplări din laboratoarele europene. Am văzut cercetări, am văzut lucruri care ţine de domeniul SF, la care nu m-aş fi gândit, acum 30 de ani, că se pot întâmpla în cursul vieţii mele. Prin urmare, sunt laboratoare foarte avansate. Este clar, însă, că suntem acum toţi pe o singură planetă şi că legăturile trebuie făcute, şi numai alianţa asta occidentală: Uniunea Europeană – Statele Unite nu este de ajuns.

La ora actuală, China este ţara de pe locul doi în lume după numărul de brevete depuse după SUA, cu numărul de articole ştiinţifice publicate cotate ISI. Gândiţi-vă că scoate, în fiecare an, circa 30 de mii de absolvenţi în ştiinţe tehnice şi inginerie, câtă inginerime! Ori un inginer când apare schimbă mediul înconjurător. Este timpul, zic eu, ca dincolo de vizitele protocolare care se fac să se treacă concret la laboratoare, în care să lucreze în comun. Fie că se întâlnesc în acelaşi laborator de aici, europeni şi chinezi, fie că lucrul ăsta se întâmplă în România. Dau un exemplu de cercetare reuşită.

Academicianul Laurenţiu Popescu a descoperit în corpul omenesc, acum câţiva ani, nişte celule noi pe care le-a numit telocite. Pare curios că în secolul XXI mai sunt lucruri necunoscute în propriul nostru corp. Dar, aceste telocite sunt nişte celule cu nişte filamente foarte lungi şi care nu sunt în acelaşi plan bidimensional. Fiind aşezate în plan tridimensional, la eventualele cercetări, nu se observă imediat, nu se observă decât un fel de urmă de şanţ, pentru că trebuie reconstituit întregul. Laurenţiu Popescu a avut ideea să recompună pe calculator şi să îşi dea seama că există asemenea celule al căror rol încă nu ne este clar care au un miez central, un nucleu şi filamentele, pseudopodele acelea uriaşe, lungi chiar de câteva zeci de centimetri, până la un metru. La ce ar fi să folosească încă nu ştim, aşa cum vă spuneam, dar doctorul Laurenţiu Popescu crede că ele sunt însoţitoarele celulelor stem. Ori celulele stem, aceste celule regeneratrice pe care noi le avem, pielea le are pentru că atunci când ne zgâriem se reface. La salamadră se reface întreaga coadă, la om numai ficatul dintre organe. Dar poate că, într-o zi, o să ştim să le excităm, este o tehnologie întreagă de celule stem, şi asta înseamnă un mare pas înainte. Ei, Laurenţiu Popescu, inspirat, a venit la una dintre universităţile bine dotate chinezeşti. O cercetare comună dintre echipa condusă de Laurenţiu Popescu, care merită să îl întrebaţi, şi o echipă chinezească de aici, pare să se lege spre un premiu Nobel, atenţie, deci nu oricum.

Prin urmare, este cercetarea cea mai avansată pe care o ştiu eu în România şi care poate să aibă bătaie până aici, iar rezultatul ar fi că dacă aceste celule stem, însoţite de telocite, sunt puse la lucru, medicina regenerativă a apărut. Şi, într-un viitor, putem să ne refacem nu doar ficatul ci şi miocardul, muşchii inimii, sau stomacul, ori asta înseamnă un uriaş pas înainte, pas care se va face în curând.

Cumva aţi intuit următoarea mea curiozitate. Este bine cunoscut faptul că tehnologia la nivel mondial face progrese în salturi geometrice. Tehnica şi roboţii preiau tot mai mult din atribuţiile umane. Vom putea vorbi, peste o vreme nu foarte îndepărtată, despre nemurire ca fenomen fizic?

Hai să spunem că nemurire este un termen exagerat. Dar trebuie să vă spun că modelul UNESCO, şi matematic socotit, sună aşa: vor fi 9,3 miliarde de oameni în 2050, faţă ce cele 7,1 de acum şi speranţa de viaţă va fi în jur de 80 de ani. În 2075 vor fi 14 miliarde de oameni, abia de atunci începe să scadă numărul locuitorilor pe Pământ, şi speranţa de viaţă va fi, în 2100, de circa 92,3 ani. Aşa spune un model matematic. Ori o vârstă atât de înaintată presupune, cel puţin în ultimii ani ai vieţii, mai puţină activitate.

Deci, o societate care are mulţi bătrâni de ţinut în spate. Cum eutanasia nu va fi niciodată acceptată de homo sapiens, este foarte probabil ca asta să dea un cu totul alt echilibru societăţii. Este foarte posibil ca acest aproape centenar să fie foarte tare de folos. Dau, în România, pe Solomon Marcus, care este clar că nu o să îmbătrânească niciodată. M-am întâlnit de curând cu domnia sa şi are aceeaşi minte extraordinară, om de 88 de ani! Mircea Maliţa, Ion Iliescu pe care îl cunosc foarte bine şi care este un om cu o minte sclipitoare. Deci, iată, oameni care pot să fie de folos societăţii prin forţa creierului. Sigur că asta înseamnă că muncitorul cu guler albastru iese din peisaj sau se mută în altă parte şi până la urmă tot iese din peisaj. Bineînţeles că este mai rentabil să pui roboţii să îţi facă, eu ştiu, cămăşile şi hrana, să lucreze câmpul. Dar şi aici se nasc alte întrebări: şi atunci, omul simplu ce va face? El va merge la şcoală mult mai mult decât a făcut-o până acum, creativitatea va fi răsplătită ca industrie pur şi simplu, şi aşa cum mi-a spus odată Muhammad Yunus, premiantul Nobel pentru Pace (n.a. – 2006), pe care l-am vizitat în Bangladesh, el a inventat banca săracului, „grameen bank”, şi mi-a spus că la sfârşitul veacului XXI, când vor vrea urmaşii noştri să ştie cum arăta sărăcia vor trebui să o caute la muzeu.

Domnule Mironov, la finalul dialogului nostru, vă invit să priviţi din prezent spre trecut, parcurgând în câteva clipe, cu ajutorul maşinii gândului şi timpului, viaţa dumneavoastră. Care a fost momentul în care aţi înţeles că întraga dumneavoastră existenţă va fi dăruită ştiinţei, cu obsesie aş îndrăzni să spun, pentru ficţiune şi deschiderea porţilor viitorului? Care sunt potenţialele riscuri atunci atunci când îndrăzneşti să visezi cu ochii deschişi, ştiind că „dincolo” se află altă realitate?

Aş putea să spun că la 13 ani m-am întâlnit cu colecţia de povestiri ştiinţifico-fantastice. Era o revistă care amesteca literatura cu ştiinţa, şi trebuie să spun că şi acuma lucrez la colecţia aia, am reînviat-o împreună cu colegii de la editura Nemira, a lui Valentin Nicolau, şi apoi am dat peste „Ştiinţă şi Tehnică”, revista „Magazin” şi m-am implicat mai departe. Nu sunt îndemânatic.

Fratele meu este inginer din buricele degetelor până în creier. El a moştenit îndemânarea. Însă, teoretic, pot să … nu numai teoretic, dar am mare plăcere să înţeleg cum se întâmplă lucrurile. Şi asta m-a făcut curios să deschid sipetele în fel de fel de ştiinţe. Acum, de pildă, rubricile pe care la fac şi în revista „Ştiinţă şi Tehnică” şi la „Digi World” unde lucrez, sunt mai mult din bio ştiinţe, din neuro ştiinţe, lucru pentru care a trebuit să pun mâna pe carte, pentru că nu merge să vorbeşti despre ceva fără să stăpâneşti cât-de-cât fenomenul. Destul de repede mi-am dat seama că asta mă interesează, că am aceeaşi plăcere înţelegând o teoremă sau o maşinărie, pe care o am când citesc un poem sau ascult muzică. Eu cred că cultura este largă, foloseşte ambele emisfere, şi mă străduiesc şi pe alţii să îi fac să înţeleagă. În plus, este o mare plăcere să îi descopăr pe cei deosebiţi din domeniul ăsta, pentru că sunt la fel de foarte interesanţi ca şi marii campioni la sport sau în arte.

Domnule Profesor Alexandru Mironov, vă mulţumesc, vă doresc un viitor imaginat în viaţa reală …

Aaaa … mă întrebaţi de riscuri, daug asta …

Vă rog.

Singurul risc este că nu am suficient de mult curaj în imaginaţie, uneori. Şi atunci mă trezesc cu o carte cum este „Proiecte Planetare” în care m-am înşelat supra viitorului, pentru că nu am avut suficient de mult tupeu să cred că imposibilul se întâmplă.

Nimeni nu se gândea acum 20 – 30 de ani, nici măcar americanii, care redescopereau China după 20 de ani îngheţ …

Una dintre uriaşele suprize ale culturii, ale istoriei mondiale este acest ţâşnit în sus al Chinei.

Domnule Profesor, vă mulţumesc!

Beijing, 16.08.2013

Despre Dan Tomozei

gazetar din România
Acest articol a fost publicat în De departe ... România, Interviuri, Români în China, România, România - China, Veşti din China. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.