COMENTARIU | Manual de tradăre profesională în presa liberă

Noi nu existam prentru presa Rosia MontanaŞcolile de jurnalism din România se văd nevoite să deschidă un nou curs, eventual o nouă specializare, dedicată trădării profesionale. O trădare care, pe timp de război, în armată, se plăteşte scurt … cu execuţia.
În România aflată într-un cumplit război civil derulat în surdină, forţele guvernamentale, cot la cot cu corporaţiile internaţionale, caută să readucă în memorie perioada comunistă, folosind toate mijloacele şi argumentele paşnice (deocamdată) pentru a convinge rebelii din stradă că adevărul nu este acela pe care românii îl trăiesc, ci mesajul filtrat şi lansat prin intermediul presei supuse cenzurii. Urmărind presa de la Bucureşti, cel puţin pe subiectul Roşia Montană, aflu că românii trăiesc bine, au un prezent şi viitor de aur dar, din motive încă nelămurite, tot sunt revoltaţi.

Două ore a avut nevoia presa de la Bucureşti pentru a face proba sinuciderii în masă. Prima zi din luna septembrie 2013 a fost ultima zi în care românul cu minimă educaţie a mai crezut că presa mai poate contribui la însănătoşirea ţării. Este deja o chestiune acceptată: presa din România nu serveşte publicul ci se serveşte de public. Sub argumentul „rating” jurnliştii români şi-au uitat rolul, devenind corp comun cu manipulatorul. Ruşinea sub care s-a îngropat presa centrală, începând de duminică, va fi sancţionată în termeni duri de public. Din nefericire, cei care vor resimţi furia oamenilor vor fi pălmaşii de pe teren care nu au decât opţiunea unei demisii de onoare. Însă puţini sunt cei care ar face asta, pentru că demnitatea şi onoarea au grade valorice în România.
În aceste condiţii, şcolile de jurnalism din România se văd nevoite să deschidă un nou curs, eventual o nouă specializare, dedicată trădării profesionale. O trădare care, pe timp de război, în armată, se plăteşte scurt … cu execuţia. Cursul de tradare profesională poate avea ca profesori toţi directorii de vânzări, de marketing şi patronii de media care nu înţeleg la ce este bună presa şi cu atât mai puţin care este rolul ei. Autişti la contactul cu realitatea şi viitorul, aceştia nu vor putea explica foarte precis diferenţa dintre oportunitate şi oportunism, dar se vor balansa periculos de relaxaţi pe marginea prăpastiei dintre societate şi politică. “Profesorii” vor avea ca “asistentă” arta compromisului şi neruşinării, prezenţa nudă fiind obligatorie nu doar la trup, cât mai ales la cap. Pentru că principala lecţie despre trădarea profesională ţine de capacitatea de a face orice, oricând, în absenţa obligatorie a creierului, căci decerebraţii sunt cautaţi de liderii care simt nevoia să avanseze pe scara socială de la proşti, la imbecili.
Manualul trădării profesionale va avea cu certitudine capitole despre interdicţii, prohibiţii, accentuarea inabilităţilor, cursuri de contorsiune vertebral-morală şi ore practice pentru eliminarea oricăror inhibiţii.
Când din redacţiile de la Bucureşti primesc semnale privind cenzura aplicată pe subiectul Roşia Montană, constat că aici, în China, unde mă aflu de mai mulţi ani, presa devine brusc mai onestă decât “presa liberă” de la Bucureşti. Comparaţiile nu au cum să fie puse în discuţie, însă, la nivel de decenţă presa de la Bucureşti a pierdut partida cu presa de la Beijing.
Când jurnaliştii din redacţii au ajuns să accepte falsificarea realităţii, omisiunea cu obstinaţie, să respire conştient şi acceptat cenzura, singura soluţie pe care o mai văd este o mişcare similară celei din decembrie 1989 şi în primii ani de libertate când jurnaliştii se temeau să mai fie pe lângă cotidian, pe lângă problemele reale şi stringente ale oamenilor.
Este dezamăgitoare imaginea celor care fac presă azi: sunt tineri, sunt tot mai analfabeţi profesional, dispuşi la orice numai să aibă legitimaţie de presă, dar aproape total lipsiţi de curaj şi demnitate. Salariul mizer pe care îl primesc cu întârziere le cumpără până şi revolta care ar fi trebuit să explodeze firesc, măcar pentru că sunt tineri şi au toată viaţa înainte. Din păcate, prea mulţi dintre tinerii din presa românească sunt nişte atrofiaţi care îşi construiesc un viitor milog, acceptând să fie promotorii cimitirelor morale, a analfabeţilor, bătăuşilor şi curvelor la modă. Sunt cerşetori lipsiţi de libertate, conştienţi că mâine se va găsi un cerşetor mai capabil să distrugă sensul şi rolul social al presei, iar în faţa acestei “ameninţări” sunt gata să calce în picioare orice, oricât, nu există limite.
Da, generalizarea este periculoasă, dar când o multinaţională ajunge să cumpere presa naţională, este semn că sărăcia şi prostia au ajuns să fie liderii de facto ai României. Prea mulţi dintre cei care fac presă în România de azi sunt inamicii presei, ai societăţii pe care ar trebui să o păzească, potrivit misiunii pe care au ajuns să o slujească umili, lipsiţi de minima mândrie şi orgoliu profesional.
Sursa foto: www.razbointrucuvant.ro (imagine din 30 ianuarie 2012)

Despre Dan Tomozei

jurnalist din România
Acest articol a fost publicat în Analize - Comentarii, De departe ... România. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.