Bancile chineze, interesate să finanţeze proiecte de 3 miliarde de euro în România

Sursa: BURSA.RO
China Development Bank a solicitat României realizarea, până în noiembrie, a unor prezentări detaliate şi estimări financiare ale proiectelor de investiţii prioritare pentru ţara noastră, în vederea analizării lor în scopul demarării viitoarelor proceduri de finanţare, potrivit unui anunţ făcut de către cabinetul Ministrului delegat pentru Proiecte de Infrastructură şi Investiţii Străine, Dan Şova.
Domnia sa s-a întalnit, la Beijing, cu reprezentanţii China Investment Corporation (CIC), China Development Bank si China Exim Bank.
Agenda discuţiilor s-a concentrat pe două subiecte. Primul se referă la posibilitatea finanţării de către aceste bănci a companiilor chineze care doresc să dezvolte proiecte în România, în absenţa unor garanţii oferite de stat. Al doilea l-a constituit posibilitatea demarării de proiecte care să acceseze finanţarea diponibilă în cadrul facilităţii oferite de către Guvernul chinez. Este vorba despre linia de credit de 10 miliarde de dolari pentru realizarea de proiecte de cooperare în ţările ECE, precum şi despre fondul de cooperare pentru investiţii, în valoare de 500 milioane de dolari, cu participarea instituţiilor financiar-bancare din China.

Despre Dan Tomozei

gazetar din România
Acest articol a fost publicat în China, Din presa românească, Români în China, România, România - China. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.