SOCHI 2014 | Când istoria se confundă cu memoria personală și pasiunile pro-occidentale

Jocurile Olimpice de iarnă găzduite de Rusia în stațiunea Sochi, aflată pe coasta estică a Mării Negre, dincolo de o competiție sportivă, este un joc al pasiunilor politice, în care se mimează aria „cortinei de fier”, actul postcomunist. Premierul României a anunțat participarea la deschiderea oficială a jocurilor, decizia fiind însoțită de un cor de critici care caută să acrediteze decizia ca fiind o trădare a vestului democratic, cu precădere a SUA, dar și a Republicii Moldova. O prostie, cu atât mai mult cu cât România trebuie să își decidă singură, cât mai mult posibil, opțiunile de politică externă. Prezența la Sochi a premierului Victor Ponta este un gest de suport, în primul rând, pentru cei 24 de sportivii români, aici nefiind deloc în discuție valoarea sau prestația liderului de guvern.

Sochi_2014_Winter_Olympics_Games_LogoDincolo de calitatea vocilor care contestă valabilitatea prezenței premierului Ponta la deschiderea oficială a JO de iarnă 2014, trebuie remarcată retorica lipsită de substanță lansată cu această ocazie. Să afirmi că Rusia trebuie boicotată pentru că așa fac americanii sau o mână de lideri europeni este o dovadă de imaturitate. Mai mult, să accepți că JO de iarnă din aceste zile trebuie să fie sabotate politic pentru a „nu gira demersurile ostile împotriva românilor” (Eugen Tomac – liderul Partidului Mişcarea Populară) constituie o clară dovadă a confuziei în care excesiv de mulți lideri politici de la București sau Chișinău înțeleg să se exprime.

Pe fondul luptelor electorale de la București, Tomac încearcă să transleze României o serie dintre problemele interne ale Republicii Moldova, reclamând, potrivit liderului său de drept (Traian Băsescu), faptul că tensiunile transnistrene afectează românii. Ce uită Tomac și Băsescu este faptul că pe teritoriul Republicii Moldova trăiesc cetățeni ai Republicii Moldova, mulți dintre ei având și pașapoarte-cetățenie a altor state: România, Rusia, Bulgaria, Ucraina, Germania, Italia etc. În aceste condiții, problemele deloc de neglijat din zona transnistreană sunt ale Republicii Moldova, responsabilitatea principală și imediată fiind a Chișinăului, nicidecum a Bucureștiului. În mod firesc, România trebuie și a exprimat un punct de vedere oficial, în aceeași lungime de undă cu liderii Uniunii Europene, însă, de aici până a confunda realitățile este puțin prea mult.
Este surprinzător cum același Eugen Tomac, în primul rând cetățean al Republicii Moldova, nu s-a grăbit să îl condamne și pe Iurie Leancă, premierul republicii sale, dovadă certă că pasiunile politice de la București sunt mai importante decât realitățile imediate de la Chișinău, atunci când vorbim de Tiraspol.

Luând în considerare pozițiile exprimate de liderii SUA (vezi puternicele divergențe cu Rusia pe fondul scandalului Snowden – NSA, a votului negativ și constant al Rusiei în Consiliul de Securitate al ONU cu privire la intervenția militară dorită de SUA în Siria), ai Germaniei (care pe cât de „aprigă” este la vorbe, pe atât este de prietenă și de puternic implicată economic alături de Rusia în contextul UE), ai Marii Britanii, Franței sau Canadei, putem înțelege pe cât de simplu, pe atât de cuprinzător care sunt jocurile de putere și de interese, grupate nu pe tabere, cât pe poziții de putere. Asta în balanță cu participarea anunțată a Prințesei Anne a Marii Britanii, a Marelui Duce de Luxemburg, a Prințului Albert de Manaco, a cuplurilor regale din Olanda, Suedia și Norvegia, pentru a enumera o mică parte din ceea ce „estul pro-american și anti-rus” consideră lumea civilizată.

Fără îndoială, jocul sfidării la nivel de imagine făcut de țările sus menționate poate să alimenteze lipsa de anvergură a multor privitori și jucători pe scena politică regională și mondială. Numai că anul 2014 nu prezintă aceleași realități geopolitice cu Jocurile Olimpice de vară din 1980 de la Moscova sau cele din 1984 de la Los Angeles. Aceste două exemple, cele mai elocvente demonstrații de forță la nivel politic internațional, de boicot al competițiilor sportive, sunt dovada luptei la care asistăm și în prezent: EST vs. VEST. Cu toate acestea, este hazardat să afirmi că prezența la deschiderea oficială a JO de iarnă 2014, programată pentru 7 februarie, poate fi considerată o susținere sau o grupare de forțe în jurul Rusiei.
Nici chiar prezența liderilor Chinei (pentru prima dată în istorie când va fi reprezentată la JO de un președinte), Japoniei, Coreei de Sud etc, care se vor alătura celor 44 de lideri prezenți la deschiderea oficială, nu reprezintă nimic mai mult decât un gest de respect reciproc, o oportunitate de dialog economic și eventual transmiterea și clarificarea unor mesaje bilaterale.

Să urmărim Jocurile Olimpice de iarnă 2014 de la Sochi, în care confruntările politice au început de mai multe luni, fără a scăpa din vedere adevăratele competiții, cele sportive, pentru care 3.000 de oameni din întreaga lume s-au pregătit o viață. Acestea sunt cele mai importante, adevărații eroi sunt sportivii, fie ei români, moldoveni, ruși, americani sau chinezi, chiar dacă bătălia politică dusă prin intermediul mass-media bruiază competiția derulată sub sloganul: „Cald. Rece. Pentru tine” („Hot. Cool. Yours.”). Mai mult, pentru efortul organizatoric și succesul repurtat în fața Coreei de Sud și Austriei (contra-candidatele la organizarea acestei ediții), Rusia merită felicitată.

Despre Dan Tomozei

jurnalist din România
Acest articol a fost publicat în Analize - Comentarii, Rusia. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.