ZBORUL MH370 – Zece zile de căutări soldate fără rezultat

ZBORUL MH370 zece zile de cautari fara nicio urmaOperațiunile de căutare a aeronavei Malaysia Airlines au continuat și luni, după 10 zile de la dispariție, misiunile multinaționale în care sunt implicate 24 de țări fiind extinse în Oceanul Indian, fără, însă, a fi identificate urme semnificative.
Ministrul australian al Apărării, David Johnston, a declarat luni că țara sa va face tot ce este posibil pentru a ajuta Malaezia să localizeze aeronava cu zborul MH370. Australia a pus la dispoziție două aeronave Orion P-3C RAAF pentru a ajuta eforturile de căutare, unul din aparate începând căutările în Oceanul Indian, la Nord și la Vest de Insulele Cocos, al doilea sprijinind eforturile în zona de Vest a Malaeziei.

Franța, care a trecut prin experiența căutărilor unei aeronave Air France, dispărută pe coasta Braziliei în 2009, a confirmat, prin intermediul ministrului Afacerilor Externe, Laurent Fabius, disponibilitatea de participare la misiuni.
La rândul său, India, prin intermediul prim-ministrului Manmohan Singh, a dat asigurări Malaeziei privind acordarea ajutorului necesar, după ce a sprijinit operațiunile de căutare în Marea Andaman si Golful Bengal.

Potrivit ultimelor informații oferite de autoritățile malaeziene, pilotul zorului MH 370 a purtat un dialog cu controlorii de trafic aerian după ce sistemul de semnalizare a fost dezactivat, fără însă a raporta existența vreunor probleme, fapt care a alimentat speculațiile cu privire la o posibilă complicitate a pilotului și o posibilă deturnare. Cu toate acestea, presa chineză și asiatică, în general, manifestă reținere cu privire la avansarea presupunerilor, cu atât mai mult cu cât, în ultimele zile, majoritatea oficialilor malaezieni și chinezi au organizat conferințe de presă pentru a infirma informațiile apărute în presa occidentală.

Controverse cursa aviatica Koala Lumpur - Beijing 3Un avion al Companiei aeriene din Malaezia, care zbura pe direcția Kuala Lumpur – Beijing, având la bord 239 de persoane, a pierdut, sâmbătă dimineaţa, contactul cu turnul de control. Compania aeriană malaeziană a anunțat că avionul Boeing 777-200, cu număr de zbor MH370, a decolat sâmbătă dimineaţă, la ora 00:40, de pe aeroportul din Kuala Lumpur, fiind așteptat să aterizeze la Beijing, la 06:30. În lista pasagerilor aflați în cursa aviatică MH370, dispărută de pe radare în dimineața zilei de sâmbătă, se aflau 154 de chinezi, 38 de malaezieni, 7 indonezieni, 6 australieni, 5 indieni, 4 americani, 3 francezi, 2 neozeelendezi, 2 ucrainieni, 2 canadieni și câte un rus, italian, olandez și austriac.

Despre Dan Tomozei

jurnalist din România
Acest articol a fost publicat în China, Din presa chineză, Veşti din China, ZBORUL MH370. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.