China, Rusia şi India cer o rezoluţie ONU privind inadmisibilitatea intervenţiei şi amestecului în treburile interne

China-India-Rusia, Beijing - 2 februarie 2015Miniştrii de Externe din China, Rusia, şi India au subliniat, luni, la Beijing, necesitatea respectării diversităţii civilizaţiilor şi dreptul fiecărei țări de a alege căile de dezvoltare şi a sistemelor sociale, simultan cu soluţionarea paşnică a diferendelor, prin mijloace politice şi diplomatice. Aceştia au exprimat sprijinul reciproc pentru adoptarea unei rezoluţii în cadrul Adunării Generale a ONU cu privire la inadmisibilitatea intervenţiei şi amestecului în treburile interne ale statelor. De asemenea, au manifestat opoziţia în faţa schimbărilor cu forţa a regimurilor din orice ţară prin intervenţii externe sau prin impunerea de sancţiuni unilaterale, bazate pe legi interne. (XINHUA)

În cadrul celei de a 13-a reuniuni de lucru, ministrul chinez de Externe, Wang Yi, ministrul rus de Externe, Sergey Lavrov şi ministrul indian de Externe, Sushma Swaraj, au susținut nevoia întăririi cooperărilor politice, economice şi militare la nivelul relaţiilor directe şi în plan internaţional. De asemenea, au subliniat necesitatea cooperării pentru menţinerea păcii şi stabilităţii regionale şi internaţionale, pentru promovarea creşterii economice globale şi a prosperităţii.

La finalul reuniunii, miniştrii Wang Yi, Serghei Lavrov şi Sushma Swaraj au emis un comunicat comun, cu 30 de puncte, în care se arată că cele trei ţări trebuie să consolideze cooperarea la nivelul think-tank-urilor de afaceri, agriculturii, atenuarea efectelor dezastrelor, serviciilor medicale şi de sănătate publică. Totodată, va fi explorat potenţialul de cooperare în producţia şi transportul de petrol şi gaze naturale, în alte domenii de energie, de înaltă tehnologie, protecţia mediului şi conectivitate.

„China, Rusia şi India sunt ţări importante ale lumii, economii de piaţă emergente, angajate în politici de dezvoltare paşnică. Dorim să furnizăm lumii o energie pozitivă şi vom lucra pentru a face lumea mai sigură şi mai stabilă. Cele trei ţări se unesc pentru o mai strânsă cooperare reciproc avantajoasă şi o dezvoltare comună, de care va beneficia în mod direct peste 40% din populaţia lumii”, a declarat ministrul chinez Wang Yi.

Cei trei miniştrii de Externe au afirmat decizia de a construi o ordine politică şi economică internaţională echitabilă şi stabilă, în conformitate cu scopurile şi principiile Cartei ONU, cu cele cinci principii de coexistenţă paşnică.

China-India-Rusia-Beijing 2 februarie 2015, 3Iată unele dintre cele mai importante aspecte cuprinse în comunicatul comun emis la încheierea celei de a 13-a reuniuni a miniştrilor de Externe din China, Rusia şi India.

Cei trei miniştrii au luat act de schimbările semnificative şi rapide care au loc în lume, subliniind că comunitatea internaţională ar trebui să menţină angajamentul de democratizare a relaţiilor internaţionale şi de multi-polaritate. A fost subliniată importanţa continuării unui nou tip de relaţii internaţionale promovând cooperarea win-win.

OPȚIUNILE POLITICE ȘI SOCIALE
Miniştrii au subliniat necesitatea respectării diversităţii civilizaţiilor şi alegerii căilor de dezvoltare şi a sistemelor sociale, simultan cu soluţionarea paşnică a diferendelor, prin mijloace politice şi diplomatice. Aceştia au exprimat sprijinul pentru adoptarea unei rezoluţii în cadrul Adunării Generale a ONU privind inadmisibilitatea intervenţiei şi amestecului în treburile interne ale statelor. De asemenea, au manifestat opoziţia în faţa schimbărilor cu forţa a regimurilor din orice ţară prin intervenţii externe sau prin impunerea de sancţiuni unilaterale, bazate pe legi interne.

ONU
Miniștrii au reiterat angajamentul ferm de a sprijini Organizația Națiunilor Unite să activeze ca organizație multilaterală universală însărcinată cu mandatul de a ajuta comunitatea mondială să mențină pacea și securitatea internațională, pentru dezvoltarea comună și pentru a promova și proteja drepturile omului.
A fost reafirmată necesitatea unei reforme cuprinzătoare a Organizației Națiunilor Unite, inclusiv a Consiliului de Securitate, cu scopul de a deveni mai reprezentativ și eficient, astfel încât să poată răspunde mai bine provocărilor globale. În acest context, miniștrii chinez și rus au reiterat importanța jocului pe care India îl poate juca în afacerile internaționale, susținând aspirația acesteia de a juca un rol mai important în cadrul ONU.

LUPTA ANTI-TERORISTĂ
Miniștrii au afirmat că terorismul sub toate formele și manifestările sale, promovat de oricine, oriunde și sub orice scop, reprezintă o amenințare la adresa păcii și securității internaționale, o încălcare gravă a drepturilor omului și o crimă împotriva umanității. Totodată a fost solicitată încheierea rapidă a negocierilor privind Convenția generală asupra terorismului internațional, reiterând faptul că nu pot exista justificări ideologice, religioase, politice, rasiale, etnice pentru actele de terorism.
Manifestând îngrijorarea în fața noilor tendințe în acțiunile teroriste internaționale, miniștrii au subliniat necesitatea de a intensifica schimbul de informații, de a împiedica utilizarea Internetului și a altor tehnologii de informare și comunicare în scopul de recrutare și incitare la comiterea de acte de terorism, precum și pentru finanțarea, planificarea și pregătirea activităților teroriste. În acest sens, este necesar să fie blocate canalele de promovoare a terorismului și finanțare a terorismului.

IRAN
China, Rusia și India au afirmat sprijinul pentru eforturile de a căuta o soluție pe termen lung și cuprinzător în problema nucleară iraniană, prin mijloace politice și diplomatice. Ei au salutat prelungirea negocierilor dintre P5+1 și Iran. Odată ce Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA) va confirma natura exclusiv pașnică a programului nuclear al Iranului, prin aplicarea monitorizărilor stricte și rezolvarea tuturor motivelor de îngrijorare, Iranul se va bucura pe deplin de toate drepturile sale de utilizare pașnică a energiei nucleare, inclusiv de îmbogățire a uraniului, în limitele stricte ale AIEA și în conformitate cu obligațiile internaționale.

ISRAEL – PALESTINA
Cu privire la evoluția conflictului dintre Israel și Palestina, a fost subliniat faptul că deteriorarea continuă a situației ar putea avea un impact negativ asupra perspectivelor procesului de pace din Orientul Mijlociu și a situației în ansamblu. China, Rusia și India au cerut Israelului și Palestinei să manifeste reținere și să adopte măsuri eficiente pentru a evita escaladarea, în continuare, a tensiunilor. Miniștrii au susținut rezolvarea conflictului israeliano-palestinian pe baza rezoluțiilor ONU, cu scopul de a stabili un stat suveran, independent, viabil și unit al Palestinei, cu capitala în Ierusalimul de Est, coabitând în pace cu cu Israelul.

SIRIA
Wang Yi, Serghei Lavrov şi Sushma Swaraj au susținut că soluția militară în criza siriană nu este susținută, solicitând tuturor părților să renunțe la violență și să reia negocierile de pace, în baza „Comunicatelor de la Geneva” din iunie 2012.

IRAK
Miniștrii au exprimat profunda îngrijorare în fața evenimentelor în curs de desfășurare din Irak, evidențiind efectele colaterale și subliniind respectul pentru independența, suveranitatea și integritatea teritorială a Irakului, precum și sprijinul pentru eforturile depuse de guvernul irakian pentru menținerea stabilității interne și combaterea terorismului.

UCRAINA
Cu privire la situația din Ucraina, cei trei miniștrii au exprimat profunda îngrijorare cu privire la actuala criză, solicitând tuturor părților implicate în conflictul din interiorul țării să exercite reținere simultan cu punerea în aplicare a Protocolului de la Minsk.
O anchetă internațională independentă, obiectivă, echitabilă și transparentă trebuie să fie derulată cu privire la prăbușirea zborului MH17 aparținând Malaysia Airlines.

SCHIMBĂRILE CLIMATICE
Miniștrii au reiterat importanța schimbărilor climatice, exprimând disponibilitatea de a coopera la nivel internațional.

BRICS
China, Rusia și India au remarcat faptul ca economiile țărilor BRICS și-au consolidat poziția ca principalele motoare de susținere a ritmului economiei internaționale, în procesul de revenire în urma recentei crize economice și financiare mondiale. Economiile de piață emergente și țările în curs de dezvoltare vor continua să contribuie, în mod semnificativ, în următorii ani, la creșterea economică globală.
Cei trei miniștrii au salutat încheierea cu succes a celui de-al șaselea Summit BRICS, în special semnarea Acordului cu privire la noua Bancă de Dezvoltare și a Tratatului de instituire a unui fond de rezervă BRICS. China, Rusia și India au convenit să construiască un parteneriat economic mai strâns, în spiritul BRICS, de deschidere, incluziune și cooperare reciproc avantajoasă.

China-India-Rusia-Beijing 2 februarie 2015 2Textul integral al comunicatului de la Beijing al miniştrilor de Externe din China, India şi Rusia AICI

Despre Dan Tomozei

jurnalist din România
Acest articol a fost publicat în Asia, BRICS, China, Din presa chineză, Rusia, Veşti din China. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.