Istoricii şi cercetătorii români atacă teoria romanizării şi planul de îngropare a istoriei geto-dacilor

Cum se explică obtuzitatea şi reaua voinţă a istoricilor oficiali faţă de epoca dacică?

Domeniul arheologiei este înconjurat de un bizar paradox. Pe cât se feresc „oficialii” istoriei să-i acorde atenţie şi să facă lumină în culisele lui, pe atât de mare este zona de interes manifestată de opinia publică. Românul are un bun simţ ancestral, care îi spune că ceva nu e în regulă cu istoria noastră, că i s-a spus doar o jumătate de adevăr şi aşteaptă să i se spună şi cealaltă jumătate.
Poate părea hazardat, dar îndrăznesc să anticipez că ceea ce spun şi simt oamenii din popor cu privire la rădăcina noastră dacică şi la problema romanizării se va constitui, într-o bună zi, în argument istoric. Pentru a face un pas înainte în această zonă de clar-obscur, am dialogat pe această temă cu câţiva specialişti, încercând să delimitam cauzele care blochează accesul la acea jumătate nerostită de adevăr. (Sursa: FORMULA AS)

„Peste tot, oamenii din popor spun că se trag din daci”

VASILE BORONEANŢ,
arheolog, fost director al Muzeului de Istorie al Municipiului Bucureşti

V-aţi ocupat multă vreme de perioada veche a istoriei noastre. Aţi perceput acest domeniu ca fiind unul ignorat sau chiar antipatizat?

Problema este destul de delicată, din cauză că la noi s-a impus şcoala latinistă, care a avut reprezentanţi în universităţi, la Bucureşti, Cluj şi Iaşi, şi de la ei a pornit totul.

Asta s-a întamplat şi în lingvistică, deoarece romanizarea este în primul rând un proces lingvistic.

Tocmai, istoricii au plecat de la lingvistică şi nu se putea imagina alt curs. Toţi sunt urmaşii lui Pârvan şi toţi cei care au ajuns pe la catedre nu au spus decât o singură poveste.

Romanizarea?

Da, romanizarea. Dar era doar o opinie la vârf, căci tradiţia, opinia maselor era cu totul alta. Peste tot oamenii din popor spuneau că se trag din daci. Peste tot pe unde te duceai la sat, ţăranii spuneau cî cutare movilă sau val de pământ sau cetate e de pe vremea dacilor. Pentru că nu aveau posibilitatea să citească operele scrise ale corifeilor latinişti şi spuneau ce ştiau din tradiţie.

Este previzibilă o contrareacţie la acest curent latinist?

Nu prea, pentru că în universităţi sunt aceiaşi oameni care propagă aceleaşi idei, iar studenţii lor sunt formaţi în acelaşi fel. Numai dacă dintre aceşti studenţi rămâne la catedra vreunul cu alte idei şi să arunce altă lumină asupra problemei, dar e destul de puţin probabil să poată să rămână, dacă nu urmează linia înaintaşilor.

Ce ziceţi de manualele de istorie de astăzi? Dumneavoastră aţi învăţat după manualele din perioada interbelică.

Cele de astăzi sunt îmbâcsite cu ideologie comunistă. Autorii manualelor de istorie de astăzi sunt formaţi în epoca comunistă, elevi ai aceleiaşi şcoli.

Totuşi, epoca dacică este expediată în şcoală în câteva rânduri, pe când celelalte epoci sunt mai „simpatizate”.

În general, epoca dacică e mai puţin studiată la toate nivelele, pentru că este mai dificilă, nu prea există izvoare. Toată lumea se duce la epoca contemporană, pentru că te poţi documenta din presa vremii şi se poate face mai uşor o lucrare de licenţă sau o cercetare.

Dar dacă manualele sunt atât de zgârcite cu epoca dacică, înseamnă că şi copiii sunt de mici îndepărtaţi de domeniul acesta şi cresc fără o conştiinţă a rădăcinilor lor.

Da, doar dacă nu au norocul să aiba bunici sau părinţi care să le povestească şi despre daci. Iar acum se mai adaugă şi valul acesta cumplit de cosmopolitism, care vine de la societatea americană. Tinerii învaţă că în altă parte e mai bine ca aici, că e bine să plece şi să caute să obţina cât mai uşor o slujbă în altă parte. Deci, se părăseşte ideea sacrificiului. Nimeni nu mai vrea astăzi să se sacrifice pentru nişte valori, să rămână şi să facă ceva aici, în condiţii mai grele. Toata lumea fuge de greu.

Să revenim la curentul latinist. De ce este atât de puternic acest curent? Ne face mai europeni? Mai nobili? Mai moderni?

S-a impus această direcţie şi ea se menţine şi se întăreşte prin ea însăşi. Dacă s-ar fi impus orientarea lui Brătescu-Voineşti sau dacă am fi avut guverne naţionaliste, s-ar fi înradăcinat un alt punct de vedere.

Are legatura cine e la guvernare cu ce se predă în universităţi?

Are. Pentru că există teama de a nu se preda în Universităţi adevărul gol-goluţ. Se predă un adevăr doar pe jumătate. Ideea menţinerii puterii este aceeaşi la toate guvernele: cel înfrânt este întotdeauna cel vinovat. Iar dacă dacii au fost înfrânţi, li s-a asociat o vină.

Asta înseamnă că pentru a se schimba felul în care se predă istoria în universităţi, ar trebui să se schimbe ceva şi în modul de guvernare?

Ideologia democratică de astazi nu este cea pe care a lasat-o Pericle, care a gândit-o pentru o cetate cum era Atena. Când ideea democratică s-a difuzat, lumea l-a uitat pe Pericle şi principiile lui.

Ce fel de guvernare ar trebui să avem ca să putem spera că se va preda în universităţi adevărul gol-goluţ?

Pentru noi, pentru români, trebuie să fie una creştină, pentru că numai spiritul creştin propovaduit de Biserică ar putea să aducă adevărul în şcoli. Vedeţi, trăim permanent această luptă a răului care se perpetuează şi a binelui care izbucneşte numai din când în când.

 

„În ştiinţa românească a existat întotdeauna un soi de provincialism. Întotdeauna am crezut că străinul este mai grozav”

VICTORELA NEAGOE,
cercetătoare, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Al. Rosetti”

V-aţi ocupat de editarea „Daciei Preistorice” a lui Nicolae Densuşianu, împreună cu soţul dumneavoastră, istoricul Manole Neagoe. E vorba de o carte controversată. Nu aţi avut reacţii negative?

Am avut parte de câteva. Ni s-a spus că ne compromitem. Nu văd de ce ne-am compromite, căci este vorba, totuşi, de istoria unei ştiinţe. Şi apoi, chiar dacă interpretările lui Densuşianu sunt în mare măsura fanteziste, materialul strâns de el este uriaş şi valoros.

De ce credeţi că nu se mai formează astăzi enciclopedişti de acest fel? Nu mai există pasiune? Sau seriozitate? Ori timp?

A trecut epoca marilor enciclopedişti, care acumulau enorm de multă informaţie şi aveau şi capacitatea de a o sintetiza. Haşdeu, de pildă, ar trebui să fie un exemplu pentru tinerii cercetători, care, în afară de studiile publicate în occident în ultimii cinci ani, altceva nu mai folosesc, nu ştiu bibliografie. Totul este şters, totul începe cu ei şi înaintea lor nu mai este nimic.

De ce nu se mai apropie nimeni de domeniul substratului dacic al limbii române?

Pentru că trebuie să ştii foarte multe: indo-europeană, slava veche, latina, istoria limbii, o mulţime de lucruri, apoi să citeşti tot ce s-a scris în acest domeniu. Astăzi tinerii se orientează spre domenii mai uşoare. Si nici nu-i atrage, nu-i interesează.

Asta e de neînţeles, căci e un domeniu pasionant.

În facultate nu se mai studiază aşa ceva. Dialectologia s-a scos cu totul ca materie de studiu, iar istoria limbii se studiază foarte puţin.

De ce credeţi că suntem atat de „ospitalieri” în toate domeniile, inclusiv în cel al limbii, şi preferăm să spunem că am luat sau împrumutat tot de la toată lumea, în loc să ne afirmăm individualitatea?

În ştiinţa românească a existat întotdeauna un soi de provincialism. Întotdeauna ne-am subestimat. Întotdeauna am crezut că cel de lângă noi, străinul, este mai grozav. Vinovaţi sunt oamenii noştri de ştiinţă. De pildă, am citit undeva despre covorul oltenesc că a fost considerat influenţat de cel sârbesc, deşi cel oltenesc este mult mai bogat, mai boieresc, mai rafinat decât cel sârbesc. E lipsit de logică să afirmăm că am luat totul de la alţii, şi cocoşul, şi troianul, şi colindele şi cate şi mai câte cuvinte ce sunt considerate ca împrumutate de la slavi, deşi obiectele sau realităţile pe care le desemnează existau aici cu mult înainte de venirea slavilor, iar multe dintre acestea nici nu le erau cunoscute slavilor, ci le-au aflat aici.

 

„Subiectul supără”

DAN ROMALO,
autorul cărţii „Cronică getă apocrifă pe plăci de plumb?”

Aţi fost multă vreme aproape de domeniul dacologiei prin preocupările dumneavoastră. Aşi perceput acest domeniu ca fiind închis, stagnant?

Haideţi să vă răspund tot printr-o întrebare: De ce oare, atunci când au apărut plăcile de plumb, care au şanse să fie un element de noutate pentru istorici, ele au fost refuzate ca neoriginale, fără să se admită o cântărire a elementelor logice care pledau pro şi contra? Ai elemente noi, pe care poţi să faci comparaţii, analize, căutări de antecedente şi ramuri comune, şi le refuzi. De ce?

Cartea pe care aţi dedicat-o ansamblului plăcilor de plumb de la Sinaia, astăzi bine cunoscute opiniei publice, a deranjat multă lume. Totuşi, din 2003, când a apărut prima ediţie, şi până astăzi, nu s-au făcut eforturi la nivel oficial pentru a se demara o cercetare care să limpezească apele. Cum vă explicaţi această lipsă de implicare a oficialităţilor?

Oficialităţile le consideră falsuri, dar nu am auzit încă argumente valide care să susţina această poziţie. Ar trebui să existe un arbitru care să cântărească argumentele de ambele părţi, un arbitru desemnat de o instituţie de cultură. Nu trebuie să fie neapărat istoric, ci să fie un bun logician, care să fie capabil să analizeze argumentele.

Vedeţi totuşi o explicaţie pentru tăcerea din jurul acestui subiect?

Singura ipoteză pe care pot să o emit este aceea că există o voinţă foarte puternic susţinută de a nu se ridica problema asta, din două motive posibile. Fie subiectul supără, pentru că ar duce la o întărire a spiritului naţional, dar nu pe bază de entuziasm naţionalist, ci pe bază de documente istorice. Iar asta poate să contrarieze pe mulţi, nu doar pe vecini. Poate să contrarieze o tendinţă mondială de a dizolva ideea de istorie naţională. Sau, al doilea motiv, poate a fost o manevră la un moment dat, care a impus tăcere pentru o vreme, iar această tacere a avut consecinţe.
Dacă tezaurul despre care vorbim s-a descoperit la Sinaia, pe un teren care aparţinea regelui, poate s-a considerat că aurul din aceste placi era foarte necesar pentru dotarea armatei în preajma Războiului de Independenţă şi s-a sacrificat elementul material, adica aurul, dar s-a păstrat informaţia din plăci. Dacă s-a păstrat tăcere asupra acestui gest, e posibil ca mai târziu să nu se mai fi ştiut nimic în legătură cu provenienţa plăcilor de plumb.

Zilele astea am citit într-un cotidian un interviu cu directorul Institutului de Arheologie, academicianul Alexandru Vulpe, care susţinea că plăcile sunt nişte falsuri ordinare, făcute de Nicolae Densuşianu ca să-şi susţină teoriile din „Dacia Preistorica”. Domnul academician nu e prea sigur pe afirmaţiile sale. La început, susţinea că sunt falsurile lui Haşdeu, iscate dintr-o dispută cu Tocilescu. Şi vorbind despre „dacomanii” care susţin aceste „falsuri”, domnia sa spunea în interviu – şi aici vreau să citez exact: „Dar trăim într-o ţară liberă şi nu le putem face nimic”. Eu înţeleg că domnul academician regretă că ne aflăm într-o ţară liberă, în care există libertate de exprimare, şi că nu ni se poate închide gura cu forţa. Cum comentaţi?

Nu am ce să comentez.

 

„Avem un complex identitar absolut devastator!”

ION GHINOIU,
cercetător, Institutul de Etnografie şi Folclor „Constantin Brăiloiu”

V-aţi ocupat o viaţă întreagă de cultura noastră populară şi aţi ajuns la concluzia că tradiţiile româneşti se continuă înapoi, în timp, până în vremea dacilor. Este aceasta o concluzie ce incomodează pe unii?

Ce să vă spun? Avem un complex identitar absolut devastator! Eu credeam că după Revoluţie, gata, am scăpat, dar văd că ăn continuare avem complexe identitare. De ce? Pentru că, spre deosebire de grec, de egiptean, de evreu, de indian, care toţi şi-au păstrat numele antic, noi ne-am schimbat numele. Ce complex identitar poate să aiba grecul sau egipteanul? Spre deosebire de toţi aceştia, noi ne-am găsit să renunţăm la numele rădăcinii noastre autohtone de dac şi Dacia şi să ne luăm numele de la Roma. Aici este un fals. E ceva nefiresc cu romanizarea asta făcută în mare grabă şi pe un teritoriu restrâns, e ceva în neregulă. Cultura noastră populară nu are legatură cu Roma. Noi avem o civilizaţie genetic legată de continent, de uscat, de spaţiul continental şi de apele curgătoare, spre deosebire de egipteni şi greco-romani, care au civilizaţii maritime. Lucrurile sunt foarte clare: toată cultura populară românească este legată genetic de uscat, nu are nimic a face cu cea greco-romană.

Cine e de vină că s-a perpetuat falsul de care vorbiţi?

O vina mare o au intelectualii, care n-au curajul să recunoască dacă s-a greşit ceva. Eu am tot respectul pentru marii noştri savanţi, dar adevărul trebuie spus.

Deci, perpetuam nişte greşeli, din laşitate.

Da, iar dacă spui ceva ce nu se încadrează în linia stabilită, imediat eşti catalogat drept „dacoman”, „tracoman”. Eu acum lucrez la o carte românească a morţilor. Acolo să vedeţi cât de vii sunt lucrurile pe care le pomenesc anticii când vorbesc de daci, de pildă jalea de a te naşte şi bucuria de a scapa de viaţa aceasta. Şi încă se păstrează acesteă în tradiţie în ziua de azi.

Există un dezinteres evident faţă de studiul tradiţiilor, poate chiar mai mare decât pentru lingvistică şi istorie.

Aşa e, uitaţi, noi publicăm acum al patrulea volum din Atlasul Etnologic Român. Nu interesează pe nimeni. Nici o televiziune, nici o emisiune să pomenească ceva, să facă o lansare. Sunt, totuşi, tradiţiile noastre româneşti …

Pomeneaţi undeva de „sindromul antichitatii greco-romane”. Vă rog să detaliaţi puţin.

Chestia asta că totul vine din Roma şi Grecia Antica este un fals, pentru că genetic suntem civilizaţii deosebite, aşa cum am mai spus. Noi suntem legaţi de Dunăre, ei de mare. O să avem în curând o criză identitară şi continentală. Uitaţi: numele de Europa ne vine din Asia. Creştinismul ne vine din Palestina. O să vină vremea când o să fim întrebaţi: „Bine-bine, dar care e leagănul vostru de civilizatie?”.
N-o să se mai pună problema că suntem români, nemţi sau alte naţii. Europeni şi atât. Şi-o să fim întrebaţi de africani, de irakieni, de evrei, de indieni: prin ce eşti tu european? Care e leagănul tău de civilizaţie? Şi-o să raspundem: păi, antichitatea greco-romană. Şi or să râdă de noi. Evident, Grecia şi Roma au ajuns la o strălucire de necontestat, dar ele, la rândul lor, sunt târzii şi reprezintă o sinteză a civilizaţiilor care au fost înaintea lor.

Şi-atunci, ce ar trebui să răspundem?

Vedeţi, există un triunghi al celor trei delte, care concentrează marile civilizaţii preistorice de pe Terra, evident, înainte de antichitatea greco-romană. Dacă vă uitaţi pe un planiglob, vă daţi seama mai bine: Nilul cu delta lui şi civilizaţia egipteană, Dunărea inferioară şi delta ei, cu civilizaţia carpato-dunăreană, şi Tigru-Eufrat şi delta, cu mesopotamienii. Uitaţi-vă care este poziţia carpato-dunărenilor. Eu evit să mai spun „romani”, spun „carpato-dunăreni”. După atâţia ani de cercetări simt nevoia să-i numesc aşa, vă rog să mă credeţi. Aici este leagănul.

Ce se poate face ca să se îndrepte acest fals?

Acest fals ne-a provocat extraordinar de multe necazuri. A fost un timp când a fost de folos, mai ales în chestiunea cu Transilvania, dar acum e o ruşine. Cine mai crede ca „de la Râm ne tragem” şi toate poveştile astea? Nu ştiu ce se poate face, poate intelectualitatea asta tânără care se ridică să ia taurul de coarne şi să facă lumină. Pentru că văd că tot mai mulţi tineri îşi pun întrebări, tot mai mulţi simt că ceva nu e în regulă cu istoria noastră.

 

 

„Cei ce trebuie să spună adevărul nu o fac din frică, din oportunism sau laşitate”

DUMITRU MANOLACHE,
jurnalist de investigații, cotidianul „Gardianul”

În decursul investigațiilor gazetărești ați avut tangență, poate mai mult decât orice alt ziarist de la noi, cu epoca dacică. V-ați mișcat cu lejeritate în acest domeniu ori l-ați resimțit ca pe unul „tabu”, despre care nu prea se dorește să se vorbească?

Sa vă expun o situație concretă. Am scris o carte despre un foarte controversat subiect: plăcile de plumb de la Sinaia, copii ale unui tezaur dacic din aur, despre care există informații că ar fi fost descoperit cu prilejul săpării fundației Castelului Peleș, sperând ca lămuririle esențiale să le obțin de la specialiști. Dar – surpriză! – specialiștii nu le-au cercetat și refuză să le cerceteze, repetând, fără argumente, de vreme ce nu au cercetat respectivele artefacte, că sunt falsuri! Există o tăcere … de plumb în jurul subiectului! De ce nu se ia în serios și nu se cercetează subiectul? Pe cine deranjează și de ce? Problema a fost ridicată și în Parlamentul României, de către domnul Gheorghe Funar, dar fără nici o rezolvare practică.

Și totuși, pe cine credeți că deranjează? Aveți o idee?

Există, după părerea mea, un scop clar și bine controlat de anumite structuri care vizează reducerea treptată a interesului dedicat epocii vechi a istoriei noastre și, în cele din urmă, ștergerea din memoria colectivă, anularea elementelor identitare esențiale ale neamului, distrugerea României profunde, adevărate, cea care există dincolo de sticla televizorului. În această „schemă” distructivă sunt cuprinse istoria, cu precădere perioada dacică, limba, tradițiile, creștinismul ortodox, morala, familia, școala etc. Mai devreme sau mai târziu, va trebui ca și noi, românii, să ne „topim”, tăcuți dacă se poate, în marea masă amorfă a globalismului, incapabili să ne mai definim, să mai avem reacții, să mai putem iubi sau crede în mântuire prin Hristos. Buni doar de a executa, „liberi și democrați”, comenzile „pastorului” mondial.

Cu asemenea afirmații riscați să fiți catalogat drept „conspiraționist” și „dacoman”.

Bineînțeles, doar asta e una din armele lor. Când afirmi asemenea lucruri, riști imediat să fii etichetat drept protocronist, dacoman, adept al teoriei conspirației, calificative stigmatizante într-o lume rătăcită, fără repere. Cei ce trebuie să spună adevărul nu o fac din frică, din oportunism sau lașitate. Iar cei care au curajul să o facă sunt discreditați, izolați, „afurisiți” la comandă, astfel încât orice ar spune să nu mai fie crezuți.

De ce deranjează tocmai epoca dacică? De ce nu altă epocă?

Epoca dacică deranjează cel mai mult pentru că de acolo ne revendicăm originea și dreptul identitar. Paradoxal sau nu, dar noi românii, fără trecut, nu putem gândi viitorul. Peste câteva generații vom uita acest adevăr. Nu trebuie să faci eforturi ca să înțelegi acest lucru. Citiți manualul de istorie a României, Dicționarul limbii române, vizitați muzeele, cetățile dacice și veți înțelege ce puțin le-a mai rămas românilor din rădăcina lor principală.

 

 

“O stare generală de indiferență”

VALENTINA CETEAN,
inginer geolog, director executiv Asociația „Greenet”

Vă preocupă de mai multă vreme starea patrimoniului arheologic românesc, mai ales a celui de epocă veche și străveche. Cum vă explicați neglijența de care dau dovadă autoritățile, mai cu seama când vine vorba de cetățile dacice care, deși sunt incluse în patrimoniul mondial, nu beneficiază de nici o formă de protecție și conservare, ba mai mult, unele nici nu sunt marcate, așa încât e imposibil să ajungi la ele?

Neglijarea constantă a vestigiilor construite din perioada dacică se datorează parțial poziției lor geografice, căci se află în general în zone montane mai greu accesibile, puțin sau deloc populate, dar la aceasta se adaugă o stare generală de indiferență.

De unde vine indiferenta aceasta?

Vine, în primul rând, din educația deficitară din școli, cu privire la respectul față de extraordinarul patrimoniu istoric, cultural și natural al teritoriului pe care locuim.

Dar poate că nu e vorba doar de indiferență, ci și de anume temeri, pentru că astfel de acțiuni ar putea duce la schimbarea unor opinii sau direcții de cercetare sau, mai grav, ar putea deranja pe unii din motive care sunt prea ascunse pentru noi.

Răspunderea acestor acțiuni trebuie asumată, chiar dacă aceasta ar determina schimbarea unor opinii sau opoziția față de acele grupuri aparent „invizibile”, care nu doresc ca aceste amplasamente să aibă vizibilitate internațională normală, căci aceasta ar micșora șansa intrării unor valori de patrimoniu material mobil în colecții personale.

Poate că turismul ar putea salva puțin istoria, dacă s-ar investi mai mult în turism cultural.

Din păcate, personalul administrativ din domeniul turistic este slab pregătit și este orientat mai ales către investiții și surse de câștig pe termen scurt și mediu. Nu se iau decizii pe termen lung la nivel administrativ local, regional și național.

E un tablou cam pesimist.

Aceasta este realitatea. Dacă nu ne implicăm în prezentul și viitorul nostru, consecințele le vom suporta fiecare dintre noi.