Noul Ambasador al Republicii Populare Chineze la București, E.S. Jiang Yu (foto), a ajuns în România zilele trecute, urmând să înceapă procedurile de acreditare. Doamna Jiang Yu este o cunoscătoare a spațiului est-european, anterior asumând postul de ambasador al Chinei la Tirana (Albania).
În cadrul unui mesaj promovat pe pagina electronică a Ambasadei Chinei la București, Jiang Yu a transmis că „în decursul celor 70 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice, China și România s-au respectat reciproc și s-au tratat la nivel de egalitate, relațiile bilaterale cunoscând o tendinţă de dezvoltare continuă”. În acest sens, E.S. Jiang Yu a subliniat dorința dezvoltării relațiilor și schimburilor bilaterale dintre România și China.
Trebuie subliniat că înainte de a pleca la post, doamna Jiang Yu a dorit să se întâlnească cu toți reprezentanții instituțiilor din Beijing care mențin relațiile diplomatice și de comunicare dintre China și România, având întâlniri la Ambasada României și la Radio China Internațional – Secția de limba Română.
Jiang Yu a absolvit Universitatea de Afaceri Externe din China, din anul 1987 activând în cadrul Administrației pentru Deservirea Corpului Diplomatic, subordonată Ministerului chinez de Externe. În 1992, a fost trimisă la Misiunea Permanentă a Chinei pe lângă Organizaţia Naţiunilor Unite. Începând din 2002 a activat în cadrul Oficiul Comisarului chinez de externe din Hong Kong. În 2006 a fost numită director general adjunct al Departamentului de Informații, devenind totodată și purtător de cuvânt al MAE chinez. În 2012, a revenit la Hong Kong în calitate de Comisar adjunct al Oficiului Comisarului MAE. În 2015 a fost numită Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar în Albania.