REPORTER GLOBAL | Dan Tomozei: Panica și teama nu ajută la nimic. Fiți demni!

Am fost invitat și am acceptat provocarea lansată de doamna #ora Muntean, căreia îi mulțumesc, de a scrie, pentru revista REPORTER GLOBAL, despre evenimentele din ultima perioadă din China.
Astăzi a apărut noul număr al revistei în care, am transmis din nou mesajul pe care îl repet frecvent:  Panica și teama nu ajută la nimic. Fiți demni!

Dan TOMOZEI – Beijing

De departe de casă, din țara în care noul coronavirus a fost pus sub control, privesc spre România și poate cineva se va apleca spre experiența chineză acumulată în ultimele săptămâni. Sunt multe de învățat, iar o parte dintre lecții le voi prezența în cele ce urmează, pentru că sunt o uriașă lecție de demnitate, implicare și solidaritate, lecție în care sunt implicate autoritățile și oamenii simplii.
Rezultatul? China a reușit limitarea și punerea sub control a epidemiei cu noul coronavirus. Totul în perioada cuprinsă între finalul lunii ianuarie și prima jumătate a lunii martie.

„Sistarea totală” a activităților

Încă de la finalul lunii ianuarie 2020 au fost sistate toate activitățile, cu excepția celor medicale, de alimentație publică de mari dimensiuni, transport în comun și forțe de ordine. Peste noapte, au fost închise marile centre comerciale, barurile, restaurantele și parcurile publice.

Apoi, începând cu primele zile din februarie, în absolut toate instituțiile, magazinele și cartierele rezidențiale au fost instituite filtre medicale permanente, asigurate 24 din 24 de ore de echipe medicale și de pază. Rolul acestora, încă în vigoare la această dată, este de a verifica pe absolut fiecare persoană care intră în zonă, fiind urmărite câteva aspecte: identitatea, temperatura corporală, zona din care vine – fiind solicitate informații privind prezența în orașul Wuhan și provincia Hubei, și dacă s-a aflat în contact cu persoane confirmate pozitiv cu noul coronavirus. Informațiile sunt date sub semnătură și sub sancțiunea penală în cazul în care se dovedește absența conformității cu realitatea.

Serviciile de curățenie au lucrat la foc continuu

Cu toate aceste măsuri de prevenție, cu excepția orașului Wuhan, la nivelul Chinei nu au fost impuse restricții de mișcare.

În capitala Beijing, în toată perioada de sistare aproape totală a activităților economice și administrative, când prezența umană pe stradă a fost aproape de zero, am fost permanent surprins să observ consecvența cu care serviciile de salubrizare și transport în comun au continuat să își facă datoria.

Un caz cu totul special a fost și este reprezentat de instituțiile de învățământ preuniversitar care, în majoritatea cazurilor, de aproape două luni susțin cursurile prin intermediul internetului. Vorbim de programul normal, derulat de profesori și elevi în fața calculatoarelor sau telefoanelor, de la intonarea imnului de stat, până la orele de muzică și sport. Absolut toți copiii, cu excepția celor de la grădinițe, sunt în activitate școlară.

Solidaritate și supunerea ierarhică

China are uriașă capacitate de coagulare socială. Principalul rol în joacă legislația care pune laolaltă societatea, administrația și decidenții politici. Iată de ce, măsurile de protecție, prevenție și intervenția la nivel național, în special la Wuhan, au fost posibile peste noapte. China este un stat în care relația autoritate-cetățean este una bine închegată, iar contactul este asigurat, nu de factorul politic, ci de familie și ierarhia în cadrul familiei. Tinerii ascultă de cei maturi, iar cei maturi urmează regulile impuse de bătrâni.

Vă dau două exemple relevante pentru a înțelege modul de reacție și capacitatea de acțiune a societății chineze.

Primul exemplu. La un semnal, din întreaga Chină, în această perioadă la Wuhan au ajuns peste 42.000 de cadre medicale civile și militare. Acestea s-au alăturat cadrelor medicale locale și echipelor de specialiști și cercetători din diverse domenii care au acționat permanent la Wuhan.

Al doilea exemplu. Vorbeam anterior de filtrele medicale instituite la nivelul cartierelor rezidențiale. De aproape două luni, peste zece milioane de chinezi asigură aceste filtrele de proximitate în peste 650.000 de cartiere rezidențiale urbane şi rurale din întreaga țară. Numai la Wuhan sunt peste 30.000 de responsabili care verifică și fac zilnic monitorizări. Aceste zece milioane de oameni sunt voluntari, pentru că legislația Chinei prevede ca în absolut orice comunitate, urbană sau rurală, economică sau socială, să existe un minim de 12% din populație implicată în acțiuni de voluntariat.

Iată una dintre sursele de coeziune și respect reciproc în cadrul societății chineze, câtă vreme cei care asigură contactul între autoritate și marea masă provin din rândul celor care beneficiază de serviciile finale, în cazul de față filtrele medicale de protecție.

„Îngerii albi” și voluntarii

Alături de cadrele medicale, recunoscute aici sub numele de „îngerii în alb”, voluntarii sunt o componentă vitală a societății chineze, care din foarte multe puncte de vedere poate fi privită ca un stup, cu ierarhie, obligații și beneficii extrem de bine conturate, asumate și respectate la nivel general.

Mai subliniez o latură a acestor ultime două luni, cea economică. Până acum, autoritățile centrale au prezentat doar intervenția financiară dedicată eforturilor de contracarare și control a epidemiei. Vorbim de peste 100 de miliarde USD la nivel național. Deocamdată nu se cunosc cifrele finale privind sprijinul alocat companiilor naționale și celor cu investiții străine.

Dar … ce înseamnă noua epidemie pentru turism? Iată un mic reper cu impact uriaș chiar și pentru țările occidentale dezvoltate.

În capitala Beijing se află “Orașul Interzis”, care primea primea zilnic între 60 și 70.000 de vizitatori, costul unui bilet este de aproximativ 8 euro. La rândul său, Marele Zid, în secțiuna Badaling, primea zilnic 30-40.000 de vizitatori, biletul de intrare este de aproximativ 5 euro. Ei bine, cele două obiective, la fel ca toate obiectivele turistice și parcurile publice (accesul este cu plată) din întreaga Chină sunt închise de peste opt săptămâni. Calculați doar absența intrărilor financiare pentru cele două obiective, apoi încercați să imaginați ce înseamnă impactul economic național general de noul coronavirus COVID-19.

Despre Dan Tomozei

gazetar din România
Acest articol a fost publicat în Analize - Comentarii, China, CORONAVIRUS 2020, De departe ... România, Din presa românească. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.