CHINA: NATO are datorii de sânge pentru chinezii uciși în Ambasada Chinei din Belgrad!

China reamintește Organizației Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) că încă mai are datorii de sânge pentru jurnaliștii chinezi uciși în atentatul NATO, din 1999, asupra Ambasadei Chinei la Belgrad, a declarat, astăzi, Hua Chunying, purtătorul de cuvânt al Ministerului chinez de Externe.

Oficialul chinez a făcut aceste remarci în contextul în care Serbia organizează o serie de evenimente, pentru comemorarea victimelor bombardamentelor NATO din 1999, din fosta republică federativă Iugoslavia. (Surse: CGTN, Xinhua, Amnesty International)

Hua Chunying a subliniat că politica hegemoniei continuă să pună în pericol securitatea și stabilitatea mondială, oamenii trebuind să nu uite civilii nevinovați care și-au pierdut viața în timpul bombardamentelor repetate.

„China face apel tuturor țărilor să lupte împotriva bullying-ului și hegemonismului, să colaboreze, pentru ca securitatea și stabilitatea mondială să fie protejate”, a mai declarat Hua Chunying.


La data de 7 Mai 1999, ca parte a campaniei aeriene NATO din fosta Iugoslavie, cinci bombe lansate cu precizie dintr-un bombardier american B-2 au lovit Ambasada Republicii Populare Chineze la Belgrad. În bombardament, trei jurnaliști chinezi au fost uciși, alți 20 de cetățeni chinezi fiind răniți. Întreaga structură a clădirii ambasadei și clădirile din complexul ambasadei au fost distruse.
Bombardamentul a declanșat o criză diplomatică între guvernele SUA și China.
Oficialii Statelor Unite ale Americii și reprezentanții Departamentului american al Apărării au susținut că bombardamentul asupra ambasadei a fost un accident.
Bombardarea ambasadei chineze la Belgrad a fost în întregime neintenționată. A fost rezultatul unui eșec în procesul de identificare și validare a obiectivelor propuse. Sediul Direcției Federale Iugoslave pentru Aprovizionare și Achiziții a fost o țintă militară legitimă, dar tehnica utilizată pentru localizarea acesteia a fost grav defectuoasă. Niciuna dintre bazele de date militare sau de informații folosite pentru validarea țintelor nu conținea locația corectă a ambasadei chineze. Niciunde în procesul de revizuire a țintei nu a fost detectată o greșeală, se arată în Raportul Amnesty International, intitulat: „NATO/FEDERAL REPUBLIC OF YUGOSLAVIA”COLLATERAL DAMAGE” OR UNLAWFUL KILLINGS? Violations of the Laws of War by NATO during Operation Allied Force”.
De partea cealaltă, China a denunțat acțiunea ca fiind un „act barbar” și o încălcare a suveranității teritoriale chineze. Bombardamentul a generat o creștere dramatică a tensiunilor între China și SUA. Ambasadorul Chinei la ONU a descris evenimentul ca fiind „actul barbar al NATO”, „o încălcare gravă a cartei Națiunilor Unite, a dreptului internațional și a normelor care guvernează relațiile internaționale”, „o încălcare a convenției de la Geneva”.

Pe de altă parte, purtătorul de cuvânt al Ministerului chinez al Apărării, Ren Guoqiang, a îndemnat anumiți membri ai NATO să înceteze să provoace probleme în Marea Chinei de Sud. În declarația făcută, ieri, Ren a vizat direct decizia țărilor NATO de a trimite nave de război în Marea Chinei de Sud, pentru misiuni care vizează „așa-numita libertate de navigație”, situația care a atras atenția autorităților chineze.

Potrivit oficialului militar chinez, ca urmare a eforturilor concertate ale țărilor din regiune, situația actuală din Marea Chinei de Sud este în general stabilă, neexistând o „așa-numita problemă a libertății de navigație”.

„Riscurile de securitate din Marea Chinei de Sud provin în principal din exterior”, a declarat Ren, care a cerut țărilor implicate să aducă reale contribuții pentru pacea și stabilitatea din regiune, și nu să genereze probleme din nimic.

„Nici lumea de azi, nici China, nu sunt ceea ce erau acum 100 de ani. China respectă libertatea de navigație și zbor în zona Mării Chinei de Sud, de care se bucură toate țările, conform legislației internaționale. Totodată, China se opune ferm oricărui act care pune în pericol suveranitatea și securitatea statelor litorale”, ci să urmărească, pacea, stabilitatea și prosperitatea în regiune și în lume, a mai declarat Ren Guoqiang, purtătorul de cuvânt al Ministerului chinez al Apărării.

Despre Dan Tomozei

gazetar din România
Acest articol a fost publicat în Analize - Comentarii, China, Din arhive, Din presa chineză, Înţelege China, Veşti din China. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.