Consulatul din Beijing a făcut primul pas după 14 luni!

Specialiștii în servicii consulare din cadrul Ministerului român de Externe au reușit să facă un prim pas spre normalizarea serviciilor din cadrul Consulatului de la Beijing. Un pas mic, dar tot este ceva după 14 luni de când Ambasadorul Vasilică Constantinescu a dus în dezastru reprezentarea României în capitala Chinei.

Coincidență sau nu, după ce ieri consemna și demonstram că anunțata redeschidere a Consulatului din Beijing este o glumă proastă, după ce rezidenții români au reclamat faptul că serviciul econsulat.ro arondează toate solicitările tot la Shanghai, astăzi s-a produs o mică schimbare în bine.

Noua solicitare înregistrată pe platforma consulară a MAE a recepționat datele de localizare și a arondat solicitarea Consulatului României din Beijing.

Mai mult, pe pagina de internet a Ambasadei României în China, după un an și jumătate apar nume în dreptul Secției Consulare Beijing, după cum urmează:

Șef secție: Ovidiu-Ștefan Imbre (foto) – Ministru-consilier (fost consul în Polonia) și Carola-Ioana Frey – referent relații. Asta înseamnă că activitatea Consulatului din Beijing a fost reluată cu un specialist și un angajat (referent) fără nicio legătură cu sistemul consular, cel mai probabil pregătit în viteză și apoi trimis în China.

Să urăm bun venit și succes domnului Imbre și echipei sale, dar mai ales liniște și condiții pentru îndeplinirea misiunii.

Despre Dan Tomozei

gazetar din România
Acest articol a fost publicat în Analize - Comentarii, China, De departe ... România, Din arhive, Români în China, România, România - China, Veşti din China. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.