FOTO – JO Beijing 2022: Simplu, sigur și splendid!

Sloganul ales de organizatorii Jocurilor Olimpice de Iarnă Beijing 2022: „Simplu, sigur și splendid”, a fost reflectat din plin în spectacolul prezentat lumii, în această seară, pe uriașa scenă amenajată pe Stadionul Național „Cuibul de pasăre”. După 14 ani, China organizează o nouă ediție a jocurilor olimpice, capitala Beijing devenind singura care a organizat cele două evenimente mondiale de vară și de iarnă.

Inaugurarea JO de iarnă Beijing 2022 a fost onorată cu prezența de un număr mic de lideri europeni, între aceștia numărându-se: Vladimir Putin (Rusia), Andrzej Duda (Polonia), Aleksandar Vucic (Serbia), Zoran Tegeltija (Bosnia și Herțegovina), Marele Duce Henric (Luxemburg) și Prințul Albert II (Monaco).

În fața a câteva zeci de mii de spectatori și a miliarde de telespectatori din întreaga lume, China a făcut o nouă demonstrație de înaltă clasă în care au fost amestecate forța și sensibilitatea umană cu ultimele tehnologii, JO de iarnă Beijing 2022 fiind primele din istorie care sunt transmise în sistem 8K 4D.

Având ca teme principale fulgul de zăpadă, bucuria de a trăi și oamenii buni, spectacolul realizat de regizorul Zhang Yimou a fost cu adevărat unul „simplu, sigur și splendid”, dar deopotrivă fastuos și impresionant. Zhang Yimou a semnat, de asemenea, ceremoniile de iaugurare și închidere a JO de vară Beijing 2008, dar și prima transpunere pe suprafața unui lac a spectacolului de balet „Lacul lebedelor” (Piotr Ilici Ceaikovski), în 2016, pe suprafața Lacului de Vest (Hangzhou) cu ocazia reuniunii G20.

La spectacolul din acceastă seară, rămâne de remarcat în mod special simplitatea cu care a fost aprinsă flacăra olimpică a ediției de iarnă 2022, ceremonie care a inclus finalul ștafetei flăcării și fixarea acesteia pe un uriaș fulg de zăpadă compus din numele țărilor și regiunilor participante la eveniment.

Jocurile Olimpice de iarnă Beijing 2022 au fost declarate deschide de președintele Chinei, Xi Jinping, în prezența peste 30 de lideri de state, de guverne și organizații internaționale.

Între aceștia se regăsesc: Președintele Federației Rusie – Vladimir Putin, Președintele Poloniei – Andrzej Duda, Președintele Serbiei – Aleksandar Vucic, Președintele Argentininei – Alberto Fernandez, Președintele Ecuadorului – Guillermo Lasso, Președintele Singapore – Halimah Yacob, Președintele Kazahstanului – Kassym-Jomart Tokayev, Președintele Kârgâzstanului – Sadyr Zhaparov, Președintele Tadjikistanului – Emomali Rahmon, Președintele Turkmenistanului – Gurbanguly Berdymukhamedov, Președintele Uzbekistanului – Shavkat Mirziyoyev, Președintele Egiptului – Abdel-Fattah al Sisi, Prim-ministrul Mongoliei-Oyun-Erdene, prim-ministrul Pakistanului – Imran Khan, Președintele Consiliului de Miniștri din Bosna și Herțegovina – Zoran Tegeltija, Prim-ministrul Papua Noua Guinee – James Marape, Președintele Parlamentului din Coreea de Sud – Park Byeong-seug, Vicepremierul Azerbaidjanului – Ali Ahmadov, Regele Cambodgiei – Norodom Sihamoni, Prințul moștenitor Mohammed bin Salman al Arabiei Saudite, Emirul Qatarului – Sheikh Tamim bin Hamad Al Thani, Prințul moștenitor Abu Dhabi al Emiratelor Arabe Unite – Sheikh Mohammed bin Zayed Al Nahyan, Prințesa Maha Chakri Sirindhorn a Thailandei, Marele Duce Henric al Luxemburgului, Prințul Albert II de Monaco, Președintele Comitetului Internațional Olimpic – Thomas Bach, Secretarul General ONU – Antanio Guterres, Președintele Adunării Generale ONU – Abdulla Shahid, Directorul general al Organizației Mondiale a Sănătății – Tedros Adhanom Ghebreyesus, Directorul general al Organizației Mondiale a Proprietății Intelectuale – Daren Tang, Președintele Noii Bănci de Dezvoltare – Marcos Troyjo, Secretarul General al Organizației de Cooperare din Shanghai – Zhang Ming.

Potrivit site-ului oficial al JO Beijing, România are înscriși în competiții 21 de sportivi care vor concura în probele de: schi aplin, schi fond, sărituri cu schiurile, biatlon, bob, sanie, patinaj viteză.
De asemenea, Republica Moldova este reprezentată la această ediție de cinci sportivi care vor concura în probele de: sanie și biatlon.

La JO de Iarnă Beijing 2022 sunt prezenți aproape 2.871 de sportivi din 91 de țări și regiuni, care vor concura în 15 probe sportive, sub îndemnul actualizat al olimpiadei: mai repede, mai sus, mai puternic, împreună!

Despre Dan Tomozei

gazetar din România
Acest articol a fost publicat în Analize - Comentarii, Asia, China, CORONAVIRUS 2020, Descoperind China, Înţelege China, JO Beijing 2022, Multilateralism ... în doi, Republica Moldova, Români în China, România, Rusia, Veşti din China. Salvează legătura permanentă.

Un răspuns la FOTO – JO Beijing 2022: Simplu, sigur și splendid!

  1. Maria Dumitrescu spune:

    Nu au egal in astfel de organizări. Chiar splendid!

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.