CHINA: Cele trei opțiuni greșite în problema Taiwan!

Reiterând că vizita în Taiwan efectuată, săptămâna trecută, de președintele Camerei Reprezentanților SUA, Nancy Pelosi, a reprezentat o gravă provocare politică, dar totodată și o farsă politică, ministrul chinez de Externe, Wang Yi (foto), a declarat că situația din Strâmtoarea Taiwan poate evolua pe trei opțiuni greșite. (Surse: Radio China Internațional, CGTN, Xinhua)

În cadrul întrevederilor avute cu omologii din Republica Mongolia, Coreea de Sud și Nepal, Wang a arătat că în fața situației încordate trebuie păstrată vigilența, având în vedere trei posibilități: (1) SUA vor crește desfășurarea militară în regiune, pentru escaladarea crizei; (2) forțele pro-independența Taiwan vor continua activitățile separatiste; (3) personalități politice din diverse țări vor urmări interese proprii, folosindu-se de chestiunea Taiwan.

În fața acestor opțiuni, oricare vor fi abordate, ministrul Wang a avertizat că vor afecta baza politică a schimburilor cu China, indiferent de țară. Mai mult, acționarea pe oricare dintre cele trei variante va reprezenta o încălcare a Cartei ONU și sistemul internațional stabilit după cel de-Al Doilea Război Mondial.

Pe de altă parte, purtătorul de cuvânt al Ministerului chinez al de Externe, Wang Wenbin, a reiterat în conferința de presă de astăzi că „China va riposta cu hotărâre în cazul în care SUA mai face o provocare”!

În condițiile în care măsurile adoptate până acum de Beijing sunt considerate „pe deplin rezonabile, adecvate și moderate”, Wang a subliniat că „partea americană ar trebui să renunțe la ideea folosirii Taiwanului pentru a limita China, înainte de a fi prea târziu”.

La rândul său, purtătorul de cuvânt al Ministerului chinez al Apărării, Tan Kefei, a transmis astăzi că autoritățile militare sunt dispuse „să lupte pentru perspectiva reunificării pașnice cu cea mai mare sinceritate și cu cele mai mari eforturi”, dar că „Armata Populară Chineză de Eliberare nu va lăsa niciodată loc pentru nicio formă de independență a Taiwanului, pentru acte secesioniste sau amestecuri din partea forțelor externe”.

Despre Dan Tomozei

gazetar din România
Acest articol a fost publicat în Analize - Comentarii, Asia, China, Din presa chineză, Înţelege China, Multilateralism ... în doi, Problema Taiwan, Veşti din China. Salvează legătura permanentă.

6 răspunsuri la CHINA: Cele trei opțiuni greșite în problema Taiwan!

  1. Antin Costa spune:

    De ce deviați de la problematica zilei,Taiwan?Problema politicii,un singur copil?
    Sunt destul de bătrân să reafirm,China in perioada Mao avea grave probleme economice.Politica un singur copil încerca să mai detensioneze din presiunile economice exercitate de o populație si așa suprasaturate.Atunci China avea o populație de aprox.1 miliard de oameni si o politică de dezvoltare dezastruoasă.
    A trebuit să apară un personaj mesianic,Deng Xiaoping pentru a schimba radical orientarea Chinei catre modernizare si dezvoltare accelerată.Cum a făcut-o?El si poporul chinez știu
    Mai știu că tot in perioada aceea Taiwanul încerca diverse acțiuni pentru independență. Doar înțelepciunea mai marilor lumii a făcut să se ajungă la un acord,uncompromis rezonabil care stipula,o singură Chină,dar cu un statut de autonomie acordat Taiwanului.Toate au fost in regulă atâta timp cât părțile și-au respectat termenii acordului.
    Azi se pare că două din acele părți,USA si Taiwan se fac că uită că ar fi existat un asemenea acord.
    Reacția Chinei mi se pare rezonabilă.Pentru păstrarea integrității teritoriale si neamestecului in problemele interne, China are totuși o poziție militară destul de reținută. Firesc ar fi fost un răspuns mult mai dur.
    Nu înțeleg „rebeliunea”taiwaneză.Are acorduri comerciale cu China de domeniul fantasticului.Statutul de autonomie lărgită acordat cu ani in urmă nu afecta cu nimic libertățile individuale sau colective ale CHINEZILOR din insulă.

  2. matei spune:

    Domnule Tomozei, câtă vreme publicați o astfel de „descriere neutră” a politicii Chinei în privința nașterilor, cu toată bunăvoința din lume, nu sunteți decât un influencer-propagandist al Guvernului chinez (că idiot util nu pot să vă cred!). Nu toată lumea cunoaște istoria recentă a Chinei, nu toată lumea are informații despre ceea ce s-a întâmplat în realitate odată cu politica „un singur copil”, impusă cu forța, represivă, generatoare de multe și imense tragedii, de control – până la stingere etnică – asupra minorităților; astfel, un om mai puțin informat, citind cele postate pe acest site poate avea impresia că această politică criminală (nu-i discut utilitatea, se pare că oricum a intervenit prea târziu iar acum creează probleme, vine vremea pensiei pentru o generație care nu mai are suficienți înlocuitori…) este ceva idilic, expresia unei coeziuni nestrămutate între partidul-decident și poporul-supus entuziasmat … Chiar așa?! Iată cum dezinformați … informând – și aici vă citez: „prezint informații nefiltrate, de la sursa zero – oficială”! Și informațiile oficiale „neutre” sunt nocive, domnule Tomozei!

    „Guvernul chinez a considerat planificarea familiei drept o politică fundamnetală de stat, adoptând metoda de îmbinare a îndrumării de stat cu acordul liber al cetăţenilor. Indrumarea de stat constă în elaborarea de către autorităţile centrale şi locale a măsurilor politice, a legilor şi a altor acte normative precum şi a planului de dezvoltare demografică vizînd să controleze creşterea populaţiei, să ridice calitatea populaţiei şi să perfecţioneze structura demografică prin acordarea familiilor de servicii de consultanţă şi îndrumare în ce priveşte sănătatea reproducerii,evitarea sarcinilor nedorite şi naşterea copiilor în condiţii optime. Acordul liber al cetăţenilor constă în planificarea în cadrul cuplurilor de soţi cu capacitate de reproducere în conformitate cu regulamentele şi actele normative ale statului, cu vârsta şi munca, condiţiile de sănătate şi economice ale familiei şi alegerea metodelor anticoncepţionale.
    Actuala politică de planificare familială din China cuprinde în principal realizarea căsătoriilor şi naşterilor mai târziu, mai puţine naşteri dar mai sănătoase şi un singur copil la un cuplu de soţi. În regiunile rurale, familiile confruntate cu greutăţi pot să aibă după un interval de câţiva ani al doilea copil. În regiunile populate de minorităţi naţionale, politica este diferenţiată de la o minoritate la alta, în conformitate cu voinţa proprie a minorităţii, cu condiţiile concrete ale fiecărei minorităţi privind populaţia, resursele naturale, economia, cultura, datinile şi obiceiurile. De regulă, un cuplu de soţi pot avea al doilea copil. În unele regiuni este permis chiar al treilea copil. Pentru minorităţile ale cărei populaţie este prea mică, nu există limită de naşteri.”.

    • Dan Tomozei spune:

      Sunt convins că aveți decența și inteligența de a nu amesteca lucrurile.
      Dacă mai sunteți aici, răspundeți la o primă întrebare: ce legătură este între Taiwan și planificarea familială?

      Până veți răspunde, vă informez tot din surse oficiale că de mai mulți ani statul chinez încurajează natalitatea (prin diferite stimulente economice și sociale), fiind eliminată politica unui singur copil. Prin urmare … nu doar pe subiectul Taiwan sunteți defazat și măcinat de prejudecăți, ci pe absolut orice problemă legată de China.

      Aici vine a doua întrebare: cu ce vă afectează viața personală realitățile chineze, așa cum sunt decise și trăite de chinezi?

  3. Gabriel spune:

    Sunt un cititor interesat sa îmi lărgesc perspectiva de înțelegere a lumii noastre, în care China a devenit un actor tot mai important. Intr-o lume occidentala în care nu mai exista știri, ci doar amestecuri între opinie, propagandă și fake news. Mulțumesc, voi fi atent sa deosebesc pe viitor între știre și opinie – foarte utila observația.

  4. Gabriel spune:

    No ofense, dar zilele trecute mi-ai explicat aici pe blog (la un comentariu) ca să nu judec o problema chinezească cu o minte românească. Cu alte cuvinte, având la dispoziție, din dotare, o minte românească, ar trebui sa renunț la a mai înțelege ceva din cele care se întâmplă în legătură cu China – conform sfatului tău.

    Articolul tău de azi e în aceeași temă: chinezi cu funcții babane în stat, care se întrec la declarații care sa bucure conducerea partidului „iubit” si care sa demonstreze devotamentul lor „netarmurit”, care sa le demonstreze, eventual, si lor ce cocoși, ma rog – dragoni, mai ei sunt. Am mai văzut asta în anii de comunism din România, o vedem și acum la slugile mizerabile ale lui Iohanis care se întrec sa ii lingă tălpile. O vedem până și la cei care își distrug țările pentru a se închina la zeii de la Bruxelles.

    Ce încerc eu sa spun este faptul ca nu se desprinde nicio perspectiva critică în articolele tale despre China. Ceea ce face sa sune totul ca dracu’ – numai măreție și minunăție! Îți scriu lucrurile astea pentru ca te-am citit în ultimii 2 ani și ma interesează faptul ca încerci sa distilezi realitatea chineză pentru noi, ceilalți. Dar începe sa sune a trompetă, ca să fiu mai direct.

    • Dan Tomozei spune:

      Nu am să întreb ce profesie aveți. În mod cert nu aveți studii în jurnalism. De unde știu? Din simplul fapt că nu reușiți să faceți diferența între O ȘTIRE (cea ce ați citi în acest text) și UN TEXT DE OPINIE/COMENTARIU!

      Mai mult, demonstrând spiritul gândirii românești pe un subiect de politică internă a Chinei, dumneavoastră plonjați fără teamă în prejudecăți și luați calea „partidului iubit”. Unde scrie în text de partid? Asta citiți, deși nu este scris.

      Aveți toată libertatea să cântați „aria trompetei”, pentru că nu am niciun motiv să vă conving, sau să conving pe cineva, că înainte de a judeca ceva trebuie să înțelegi. Ca să înțelegi, trebuie să cunoști exact ce vrei să judeci, chiar și în cazul Chinei.

      Este explicația pentru DE CE, în multe dintre știrile pe care le transmit aici, nu fac decât să prezint informații nefiltrate, de la sursa zero – oficială, pentru că acestea nu ajung la publicul cititor de limba română, asaltat cu informații preluate din presa occidentală, în 90% din cazuri departe de mesajele și realitatea chineze.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.