Relațiile dintre România și China, bazate pe respectul reciproc, bazate pe dezvoltare, trebuie să se consolideze, a declarat președintele Partidului Națiune Oameni Împreună (NOI), fostul premier Viorica Dăncilă (captură foto), în cadrul unui interviu acordat secției de limba română din cadrul Radio China Internațional – China Media Group (RCI-CMG).
„România este membră a Uniunii Europene, este membră a Pactului Trans-Atlantic, dar acest lucru nu trebuie să ducă o relație mai slabă cu China. Relațiile cu China trebuie consolidate, pentru că relațiile cu China aduc dezvoltare, aduc investiții, sunt relații care ne-au legat de atâția ani de zile”, a subliniat doamna Dăncilă, în cadrul dialogului realizat în marja reuniunii China-Europa Centrală și de Est (ECE), Ningbo 2023.
Arătând că de fiecare dată revine cu plăcere în China, doamna Dăncilă a evidențiat mesajul transmis în cadrul sesiunii oficiale a reuniunii liderilor China-ECE, organizat zilele trecute la Ningbo, arătând că „este foarte important să cooperăm, că hotărârile mari s-au luat de statele mari, trebuie să schimbăm un pic logica, să spunem că statele mari, cu state poate nu la fel de mari, pot avea succes și pot avea politici foarte bune”.
De asemenea, fostul premier a subliniat dezvoltarea Chinei, faptul că „se construiește foarte mult, văd tehnologie nouă, văd noi domenii în care China excelează. De asemenea, văd aceiași oameni primitori, aceiași oameni ospitalieri, oameni care țin foarte mult la prietenia româno-chineză. Acest lucru nu poate decât să mă bucure”.
Privind dialogul România – China, fostul premier român a arătat că, după 2019, acesta a fost „din ce în ce mai slab. Nu a fost dialogul pe care ni l-am fi dorit. Pentru România este important să aibă un dialog intens, să aibă proiecte comune cu China, pentru că România are nevoie de dezvoltare și proiectele cu China aduc dezvoltare”.
Privind evoluția Uniunii Europene, doamna Dăncilă a susținut că „Uniunea Europeană trebuie să își schimbe puțin optica, pentru că s-a îndepărtat de prevederile din Tratatul fondator al Uniunii Europene. Sunt un pro-european convins, dar avem nevoie de o Europă unită, care să aibă comerciale cu toate statele terțe”.
Nu în ultimul rând, doamna Viorica Dăncilă a evidențiat dorința de pace promovată de China, „pentru că țările nu se pot dezvolta economic, nu pot avea succes, decât în timp de pace”.
INTERVIUL VIDEO INTEGRAL, AICI!