Cel mai mare utilaj de foraj minier din lume, denumit Jishi, a fost pus în funcțiune în mina de fier din orașul Anshan, provincia Liaoning, de principalul producător de oțel din China, Ansteel Group.
Cu o lungime totală de 188 de metri, un diametru de excavare de 7,03 metri și o greutate totală de 1.200 de tone, utilajul de foraj minier Jishi asigură o eficiență de peste trei ori mai mare, în comparație cu metodele tradiționale de foraj și sablare existente în prezent.
Jishi este cel mai avansat echipament din domeniul construcției de tuneluri din lume, prezentând avantaje în viteza de excavare. Acesta poate realiza tuneluri în condiții geologice complexe, în care metodele tradiționale de foraj și sablare sunt dificil de aplicat.
Utilajul Jishi este prevăzut să fie utilizat în cadrul complexului minier de la Xi’anshan, care are o rezervă de minereu de fier de 1,3 miliarde tone. În 2027, când va intra în exploatare generală, complexul va deveni cea mai mare mină subterană de minereu de fier din China și primul care va aplica utiliza, în construcția galeriilor subterane pentru extracția minereului de fier, tehnologiile și echipamentele Jishi.
Constructorii chinezi folosesc utilaje de foraj similare în proiecte de inginerie feroviară și rutieră, proiecte hidroenergetice, de transport subteran și sub-marin care implică tuneluri.