Global Times / Normandia 2024: O adunare multifuncțională, pentru susținerea idealurilor diplomatice americane

Deși s-a dorit un eveniment comemorativ semnificativ, reuniunea de ieri din regiunea de coastă Ver-sur-Mer, Calvados (Franța), i-au determinat pe unii să se întrebe dacă acesta este un eveniment autentic sau o campanie de mobilizare sub masca unității, se se arată în editorialul de astăzi al publicației chineze de limbă engleză Global Times, intitulat “Ce ar trebui comemorat la cea de-a 80-a aniversare a debarcărilor din Normandia?”

În editorial este subliniat că evenimentul comemorativ a fost transformat într-o scenă în care s-a vorbit constant despre conflictul Rusia-Ucraina, “Ziua D” devenind la 80 de ani “o adunare multifuncțională pentru promovarea perspectivelor istorice centrate pe Occident”, pentru “susținerea idealurilor diplomatice americane și unitatea aliaților”.

Mesajele prezentate de în fața celor peste 20 de lideri occidentali prezenți au subliniat cu precădere tensiunile internaționale accentuate, au fost încărcate politic și cu un conținut din ce în ce mai geopolitic, în condițiile în care președintele SUA, Joe Biden, a adus un un omagiu veteranilor, dar a comparat debarcările din Normandia din 1944 cu actuala alianță NATO, descrisă drept „cea mai mare alianță militară din lume”.

Publicația chineză face un scurt istoric al comemorării arătând că evenimentul dedicate “Zilei D” a avut o dublă funcție, servind ca o comemorare a influenței politice a Războiului Rece și evidențiind importanța unității între aliații occidentali. La a 40-a comemorare a debarcării în Normandia, în 1984, organizată în timpul Războiului Rece, președintele SUA, Ronald Reagan, a susținut “unitatea occidentală”, ceea ce a făcut și ieri președintele Joe Biden.
Apoi, după sfârșitul Războiului Rece, “a existat o perioadă în care comemorările Zilei D au avut o reflecție colectivă asupra războiului și au comemorat lupta antifascistă, pentru ca la 60 de ani, în 2004, cancelarul Germaniei, Gerhard Schroeder, să fie invitat pentru prima dată, împreună cu președintele Federației Ruse, Vladimir Putin.

Global Times observă că la evenimentul din 2024, pe fondul conflictului Rusia-Ucraina, a diviziunii și antagonismele din Europa, semnificația Zilei D “a unității împotriva fascismului, a devenit din ce în ce mai slabă, dacă nu aproape în întregime estompată”, prin absența Rusiei fiind anulat “adevăratul spirit al Normandiei în fața realităților actuale”, fiind pus accentul pe promovarea confruntării de blocuri în numele libertății și democrației.

“Lecțiile istorice ar trebui să fie corect absorbite și distilate în înțelepciune atemporală pentru a fi transmise, mai degrabă decât să fie distorsionate arbitrar, adaptate și exploatate pentru interesele politice contemporane”, se arată în editorialul Global Times care subliniază că “evenimentul comemorării debarcărilor din Normandia ar trebui privit în contextul întregii lupte globale împotriva fascismului, într-o perspectivă corectă a istoriei celui de-Al Doilea Război Mondial” …“Spiritului Normandiei nu este doar despre unitatea aliaților, ci și despre o înțelegere reciprocă mai largă”.
Textul integral AICI

Despre Dan Tomozei

gazetar din România
Acest articol a fost publicat în Analize - Comentarii, China, Din presa chineză, EU Centrală şi de Est, Europa, Înţelege China, Multilateralism ... în doi, Război în Ucraina, Rusia, Veşti din China. Salvează legătura permanentă.

Un răspuns la Global Times / Normandia 2024: O adunare multifuncțională, pentru susținerea idealurilor diplomatice americane

  1. Dan Cristian Ionescu spune:

    Este explicabil si firesc. Chiar daca in serviciile secrete americane in prezent coeficientul de inteligenta este mult scazut fata de deceniile trecute, ei folosesc in continuare cele doua pirghii care i-au condus la puterea de azi:
    – banii, prin care cumpara tradatori din tarile in care vor sa schimbe regimurle legitime si in care prin CIA produc lovituri de stat, revolutii de diferite culori, primaveri arabe, etc.
    – presa, prin care imbecilizeaza populatiile din tarile crestine; in Codul lui Lucifer (in ed. a V-a la pag. 251-262) am prezentat stapinii presei din lumea crestina asa cum erau acum 15 ani,
    Se pare insa (cel putin asa sper), ca tarile crestine care se opun jandarmului universal impreuna cu cele de alta religie au inceput sa se stringa. Asta este marea surpriza neplacuta pentru Washington.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.