Institutul Confucius, spaţiu al schimburilor culturale şi academice

Ambasadorul Doru-Romulus Costea - Prof. Univ. Dr. Luminita Balan, Beijing dec 2014„Vrem ca Institutul Confucius din Bucureşti să fie un spaţiu în care să aibă loc schimburi culturale şi academice de valoare, în condiţiile în care din partea partenerilor chinezi am găsit foarte multă disponibilitate pentru a-i ajuta pe studenţii chinezi să cunoască mai multe despre România, despre universităţile din România şi despre posibilităţile ca şi ei să studieze la noi şi să se apropie de cultura noastră”, a declarat joi, la Beijing, Prof. Univ. Dr. Luminiţa Bălan, directorul general al Institutului Confucius din cadrul Universităţii Bucureşti (foto, în dialog cu Ambasadorul României în R.P. Chineză, E.S. Doru-Romulus Costea).

Timp de câteva zile, o delegaţie academică din cadrul Universităţii din Bucureşti s-a aflat la Beijing pentru a participa la reuniunea internaţională anuală a directorilor de Institute Confucius, organizată de Hanban, dar şi pentru a consolida cooperarea cu Universitatea de Studii Politice şi Juridice din China (CUPSL), partener al Institutului Confucius din Bucureşti.
„Pe parcursul anului care s-a scurs, din noiembrie 2013, ne-am concentrat pe activitatea didactică şi am înfiinţat mai multe grupe de studiu a limbii chineze cu cursanţi începând de la 5 şi până la 70 de ani, cursurile fiind pe nivele, diferenţiate şi pe zone de interes. Avem şi cursuri specializate, cursuri pe limbaj de presă sau de conversaţie şi audiţie pentru studenţii de la secţia de limba chineză din Universitatea din Bucureşti. De asemenea, de anul trecut, am pus la cale tot planul de cercetare şi schimburi academice, iar în această vară am organizat o conferinţă de filozofie cu profesori de la CUPSL şi de la Universitatea Nankai de la Tienjin, care au venit la Bucureşti”, a arătat prof. Luminiţa Bălan.

În cadrul dialogului derulat la Beijing, reprezentanţii Universităţii din Bucureşti şi cei ai CUPSL au stabilit organizarea unei noi conferinţe pe teme juridice la Bucureşti, în 2015, în parteneriat cu Asociaţia Internaţională de Confucianism din China. „Sunt foarte dornică de asemenea colaborări, iar în cadrul Institutului Confucius, care este o platformă extrem de fertilă pentru aceste colaborări, am stabilit un proiect pentru următorii patru ani. În fiecare an vom avea o conferinţă internaţională la care să invităm nu doar profesori din China, dar şi profesori specialişti din alte ţări europene, sinologi, pe diverse domenii. Cred că este extrem de util acest lucru, pentru că sinologia românească se poate îmbogăţi astfel cu noi direcţii de cercetare, cu noi porţi deschise”, a mai arătat prof. Luminiţa Bălan. Prof. Univ. Dr. Luminita Balan, Beijing dec 2014Aşa cum am informat deja, programul delegaţiei universitare române la Beijing a inclus o zi dedicată culturii române, Universitatea de Studii Politice şi Juridice din China prezentând lucrări din literatura română traduse în limba chineză, obiecte de artă şi artizanat, dar şi imagini din cadrul schimburilor româno-chineze. De asemenea, în cadrul evenimentului, Ambasadorul României în R.P. Chineză, E.S. Doru-Romulus Costea, a făcut o prezentare a relaţiilor diplomatice şi aniversarea a 65 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice România-China, iar Decanul Facultăţii de Sociologie din cadrul Universităţii din Bucureşti, Prof. Marian Preda, a vorbit în faţa studenţilor şi profesorilor chinezi pe tema „Riscurile sociale şi demografice în România”.

REFERINŢE >>>
Reuniune universitară chino-română, la Beijing
Institutul Confucius la Universitatea din Bucureşti

Despre Dan Tomozei

gazetar din România
Acest articol a fost publicat în China, Confucius, De departe ... România, Români în China, România, România - China, Veşti din China. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.