China va lansat, mâine dimineața (ora Beijing), misiunea spațială Shenzhou-19 cu echipaj uman, taikonauții Cai Xuzhe – comandant/48 ani, Song Lingdong/34 ani și Wang Haoze – inginer de zbor/34 ani (foto stânga), urmând să ajungă pe Stația Spațială Tiangong (Palatul ceresc).
Potrivit Agenției Spațiale Chineze (CMSA), cei trei taikonauți vor asigura cea de-a cincia rotație în stația spațială unde se află componenții misiunii spațiale Shenzhou-18, lansate la finalul lunii Aprilie a.c.
Misiunea Shenzhou-19 cu echipaj uman este a doua din 2024, a patra de când stația spațială chineză a intrat în exploatare permanentă și a 14-a cu echipaj uman. Totodată, este al 33-lea zbor cu echipaj uman al Chinei în spațiul extraterestru.
Cei șase taikonauți vor coabita în spația spațială până la data de 4 Noiembrie când este programată revenirea pe Pământ a echipajului misiunii Shenzhou-18.
Mai mult, reprezentanții (CMSA) au anunțat astăzi că, la mijlocul lunii Noiembrie, este programată lansarea navei spațială de marfă Tianzhou-8, care se va conecta la stația Tiangong.
Membrii misiunii spațiale Shenzhou-18: Ye Guangfu, Li Cong și Li Guangsu, au derulat timp de șase luni diferite experimente științifice în domeniul științei materialelor spațiale, fizica fluidelor în condiții de microgravitație și știința combustiei, dar și primul studiu din lume cu celule stem pe orbita terestră..
De asemenea, au realizat primul proiect chinez de cercetare ecologică acvatică pe orbita terestră, care a implicat creșterea și cercetarea peștilor zebră în spațiu, fiind observate comportamente anormale în microgravitație cum ar fi înotul cu burta în sus, rostogolirea și rotirea.
În urma acestor exeperimente, cercetătorii chinezi vor analiza probele de apă, ouăle de pește și alte probe aduse de pe stația Tiangong, pentru a înțelege efectele mediului spațial asupra creșterii, dezvoltării și comportamentului vertebratelor.
* * *
Alături de proiectelor în cadrul spației spațiale, China va continua pregătirile pentru trimiterea pe lună a unui echipaj uman până în anul 2030, dar și construirea unei baze lunare permanente.