SUA, Rusia și China de aceeași parte pe tema războiului din Ucraina

Într-o singură zi, ieri, Adunarea Generală a ONU a adoptat două rezoluții pe aceeași temă, fiecare adoptată cu același număr de voturi: 93. Ambele rezoluții solicită încheierea cât mai curând a conflictului, Ucraina și Rusia fiind îndemnate să negocieze o pace durabilă.

Prima rezoluție propusă de Ucraina, intitulată „Avansarea unei păci cuprinzătoare, juste și durabile în Ucraina”.
Documentul în care Rusia este condamnată a fost adoptat având sprijinul țărilor UE, a fost respinsă de Rusia, în timp ce Rusia și China s-au abținut, votul fiind fiind: 93 voturi pentru, 18 împotrivă, 65 abțineri.
Rezoluția susținută de statele europene solicită retragerea imediată a tuturor trupelor rusești din Ucraina. Rezoluția a fost votată de România și Republica Moldova.

În a doua rezoluție propusă de SUA (foto) și intitulată „Calea către pace”, Rusia nu a mai fost condamnată, fiind votată inclusiv de Rusia și China: 93 voturi pentru, 8 împotrivă, 73 abțineri. Rezoluția a fost respinsă de România și Republica Moldova.
Rezoluția SUA a fost adoptată cu două amendamente inițiate de țările Uniunii Europene. Primul, vizează reafirmarea angajamentului față de suveranitatea, independența, unitatea și integritatea teritorială a Ucrainei, în cadrul granițelor sale recunoscute la nivel internațional, iar al doile a înlocuit formularea „pacea durabilă între Ucraina și Federația Rusă” cu „pace justă, durabilă și cuprinzătoare între Ucraina și Federația rusă, în conformitate cu Carta Națiunilor Unite și principiile egalității suverane și integrității teritoriale a Statelor”.
Amendamentul propus de Rusia la rezoluția SUA, privind „abordarea cauzelor sale profunde încheierea rapidă a conflictului”, a fost respins.

Tot luni, Consiliul de Securitate al ONU a adoptat un proiect de rezoluție inițaiat de SUA privind Ucraina, adoptat cu 10 voturi pentru și 5 abțineri, din nou SUA, Rusia și China fiind de aceeași parte.

Despre Dan Tomozei

gazetar din România
Acest articol a fost publicat în Analize - Comentarii, China, EU Centrală şi de Est, Europa, Multilateralism ... în doi, Război în Ucraina, Rusia, Uniunea Europeană. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.