DIPLOMAȚIA CHINEI ÎN 2025: Taiwan este nenegociabil, tragedia din Ucraina putea fi evitată, Rusia este partenerul stabil, SUA nu pot suprima și coopera simultan cu China, UE poate fi un partener de încredere

Împreună cu țările lumii, China va continua să susțină ceea ce este corect, apărând justiția internațională, protejând pacea și stabilitatea mondială, a declarat astăzi ministrul de Externe, Wang Yi (foto), în cadrul unei conferințe de presă de 90 de minute, organizată în marja Adunării Naționale a Reprezentanților Poporului din China (ANRPC) – Sesiunile de Primăvară 2025.

Ministrul Wang a subliniat eforturile depuse de autoritățile de la Beijing pentru stabilitatea necesară într-o lume în schimbare și turbulentă. În ciuda situației internaționale pline de provocări, misiunea diplomației chineze va rămâne neschimbată.

Principalele mesaje lansat de ministrul chinez au vizat problema Taiwan pe care China nu o negociază, relația cu Federația Rusă care a ajuns la nivel de coordonare strategică cuprinzătoare, dar și criză din Ucraina care se prelungește, în condițiile în care tragedia ar fi putut să fie evitată.

De asemenea, a fost abordată relația cu SUA, ministrul Wang arătând că nicio țară nu ar trebui să își imagineze că poate suprima China, putând menține simultan relații bune cu aceasta.

În ceea ce privește UE, China urmărește o relație sănătoasă și stabilă care să dezvolte ambele părți, dar și lumea. Autoritățile de la Beijing rămâne încrezătoare că Uniunea Europeană poate fi un partener de încredere, fiecare având capacitatea și înțelepciunea de a rezolva în mod corespunzător problemele.

Pe de altă parte, Wang a evidențiat puterea în creștere a Sudului Global, arătând că dinamismul schimbărilor mondiale vine din Sud. Semnul distinctiv al erei noastre este puterea în creștere a Sudului Global, care asigură peste 40% din PIB-ul global și contribuie cu până la 80% la creșterea globală.

Totodată, relația China-Statele Latino-Americane și Caraibiene (LAC) are la bază exclusiv sprijinul reciproc în cadrul cooperării Sud-Sud, neexistând calcule geopolitice, în timp ce conflictul israeliano-palestinian are loc din nou și din nou, pur și simplu pentru că soluția celor două state este realizată doar pe jumătate. “Comunitatea internațională ar trebui să se concentreze mai mult pe soluția celor două state și să acorde mai mult sprijin statului independent pentru Palestina. Numai atunci Palestina și Israelul vor putea coexista cu adevărat în pace, iar popoarele arabe și evreiești vor trăi în prietenie durabilă”.

China va oferi certitudine într-o lume incertă

Diplomația Chinei va rămâne fermă pe partea dreaptă a istoriei și pe partea progresului uman, urmând să ofere certitudine acestei lumi incerte, a transmis ministrul Wang.

“Vom fi o forță fermă în apărarea intereselor noastre naționale. Poporul chinez are o tradiție glorioasă de a căuta neîncetat reînnoirea de sine. Nu provocăm niciodată și nu suntem intimidați de provocări. Nici o presiune maximă, amenințare sau șantaj nu poate submina unitatea celor 1,4 miliarde de chinezi sau opri pașii noștri istorici spre marea întinerire a națiunii chineze”.

China va fi o forță dreaptă pentru pacea și stabilitatea mondială, continuând să extindă parteneriatele globale pe bază de egalitate, deschidere și cooperare, demonstrând cu fapte că o cale a dezvoltării pașnice poate asigura un progres stabil și durabil, cale care ar trebui să fie alegerea tuturor țărilor. Totodată, China va fi o forță pentru progress, echitate și justiție internațională.

“Vom susține adevăratul multilateralism, vom ține cont de viitorul umanității și de bunăstarea oamenilor. Vom promova guvernanța globală care se bazează pe consultări extinse, pe contribuții comune și beneficii comune. Vom respecta scopurile și principiile Cartei ONU și vom construi mai mult consens pentru o lume multipolară egală și ordonată.”

China nu negociază cu nimeni problema Taiwan

Insula Taiwan este parte inalienabilă a teritoriului Chinei, aceasta fiind istoria și realitatea, anul acesta urmând să se împlinească 80 de ani de la recuperarea Taiwanului de sub ocupația japoneză.

“În urmă cu opt decenii, victoria în Războiul de Rezistență al Poporului Chinez împotriva agresiunii japoneze a pus Taiwanul înapoi sub jurisdicția suverană a Chinei. Atât Declarația de la Cairo, cât și Proclamația de la Potsdam, emise de marile națiuni victorioase în cel de-Al Doilea Război Mondial, arată în termeni expliciți că Taiwan este un teritoriu pe care Japonia l-a furat de la chinezi și va fi redat Chinei. Japonia a acceptat termenii Proclamației de la Potsdam și a anunțat capitularea necondiționată. Toate acestea au confirmat suveranitatea Chinei asupra Taiwanului și au format o parte importantă a ordinii internaționale de după război”, a declarat ministrul Wang Yi.

Acesta a arătat că Rezoluția 2758 adoptată de Adunarea Generală a ONU cu o majoritate covârșitoare, în 1971, decide restabilirea tuturor drepturilor legale ale Republicii Populare Chineze la ONU și aliminarea imediată a reprezentanților autorităților taiwaneze din ONU și din toate organizațiile legate de aceasta.

“Odată pentru totdeauna, această rezoluție a rezolvat problema reprezentării întregii China, inclusiv a Taiwanului, în ONU, și a exclus orice posibilitate de a crea ‘două China’ sau ‘o China, Un Taiwan’. Singura referire la regiunea Taiwan în ONU este ‘Taiwan, provincia Chinei’. Taiwanul nu a fost niciodată o țară, și nu va fi niciodată în viitor. A striga pentru independența Taiwanului înseamnă a împărți țara. A sprijini independența Taiwanului înseamnă a interveni în afacerile interne ale Chinei, iar a conlucra la independența Taiwanului înseamnă a submina stabilitatea Strâmtorii Taiwan”, a declarat Wang.

Subliniind că nicio țară sau persoană nu ar trebui să adopte niciun fel de standard dublu. Respectul pentru suveranitatea și integritatea teritorială a tuturor țărilor ar trebui să însemne sprijin pentru reunificarea completă a Chinei, iar angajamentul față de o singură China ar trebui să însemne opoziție față de orice formă de independență a Taiwanului.

“Căutarea independenței Taiwanului este sortită eșecului, iar folosirea Taiwanului pentru a bloca dezvoltarea Chinei nu va fi altceva decât o încercare inutilă. China va realiza reunificarea, iar acest lucru este de neoprit”.

În acest context, ministrul Wang a transmis că principiul o singură China este fundamentul politic inclusive în cadrul relațiilor cu Japonia, motiv pentru care cei care “încă lucrează cu așa-numitele forțe pro-independența Taiwanului trebuie să oprească propaganda potrivit căreia ‘o urgență din Taiwan este o urgență japoneză’. A provoca probleme în numele Taiwanului înseamnă a invita la probleme pentru Japonia”, a avertizat ministrul chinez de Externe, care a subliniat inclusiv procesul de revitalizare a militarismului japonez ca urmare a stimulilor produși de SUA.

Disputele din Marea Chinei de Sud

Pentru fiecare mișcare făcută de Filipine în Marea Chinei de Sud “există un scenariu scris de forțe externe, spectacolul este transmis în direct de mass-media occidentală, iar complotul este invariabil pentru a murdări imaginea Chinei”, a declarat ministrul Wang, care a concluzionat că lumea nu este interesată să urmărească același spectacol, din nou și din nou.

China va continua să își protejeze suveranitatea teritorială, drepturile și interesele maritime în conformitate cu legea. “Atunci când gestionăm situația de regifurilor Ren’ai Jiao și Huangyan Dao avem în considerare condițiile reale din spirit umanitar. Dar, permiteți-mi să clarific că încălcarea și provocarea se vor întoarce, iar cei care acționează ca piese de șah ale altora vor și ajunge să fie aruncați”.

Wang Yi a mai remarcat că în urma eforturilor comune ale Chinei și țărilor ASEAN, a fost menținută pacea și stabilitatea în Marea Chinei de Sud, rămânând cele mai sigure și mai aglomerate ape pentru navigația internațională și survol.

Pentru a realiza o bună vecinătate, pacea și securitatea durabilă în Marea Chinei de Sud, este nevoie de încredere și de reguli, rezolvarea fiind asigurată de aplicarea Declarației privind conduita părților în Marea Chinei de Sud, astfel încât Marea Chinei de Sud să devină o mare a păcii, prieteniei și cooperării.

China și relațiile cu Federația Rusă

Relația China-Rusia este una matură și stabilă, fiind un efort de pionierat în crearea unui nou model de relații între țările majore, a declarat ministrul Wang. Acesta a arătat că indiferent de modul în care va evolua situația internațională, logica istorică a prieteniei bilaterale nu se va schimba, iar forța motrice nu se va diminua.

Pe baza experiențelor istorice, China și Rusia au decis să creeze o bună vecinătate și prietenie veșnică, să susțină coordonarea strategică cuprinzătoare, urmărind beneficii reciproce, deoarece acest lucru servește cel mai bine intereselor fundamentale ale celor două popoare.

De asemenea, în dezvoltarea relațiilor bilaterale, China și Rusia au găsit o cale de “non-alianță, non-confruntare și caer nu vizează niciun terț”. O relație matură, rezistentă și stabilă China-Rusia nu va fi influențată de nicio întorsătură a evenimentelor și nu va fi supusă interferenței vreunei terțe părți, fiind o constantă într-o lume turbulentă, mai degrabă decât o variabilă în jocurile geopolitice

Pe acest fond, în 2025, China și Rusia vor marca împreună cei 80 de ani de la victoriei în cel de-Al Doilea Război Mondial, vor comemora etapele istorice, pentru a susține o viziune corectă asupra evenimentului, dar și pentru a apăra rezultatele, pentru a susține sistemul internațional centrat pe ONU, pentru a promova o ordine internațională mai dreaptă și mai echitabilă.

China și criza din Ucraina

De la declanșarea crizei din Ucraina, China a cerut o soluționare politică prin dialog și negociere, a depus eforturi pentru pace și a făcut presiuni pentru dialog, a declarat Wang Yi.

“Poziția noastră a fost întotdeauna obiectivă și imparțială, vocea noastră a fost întotdeauna calmă și echilibrată, iar scopul nostru este de a crea condițiile și de a construi consens pentru rezolvarea crizei”.

China salută și sprijină toate eforturile pentru pace, a declarat Wang. În același timp, însă, China cere observarea complexității cauzelor crizei.

“Nimeni nu câștigă într-un conflict, dar toată lumea câștigă din pace. Masa negocierilor este locul unde se termină conflictul și începe pacea. Deși părțile relevante nu au aliniat pozițiile pe deplin, toate speră să aibă un acord de pace echitabil și durabil, care să fie obligatoriu și acceptat de toate părțile implicate. Acesta este un punct comun valoros și toate părțile ar trebui să se facă eforturi comune pentru el. China este pregătită să colaboreze cu comunitatea internațională, în baza voinței părților implicate în conflict, pentru a continua să joace rolul său constructiv în rezolvarea crizei și realizarea unei păci durabile”.

Arătând că actuala criză din Ucraina se prelungește de peste trei ani, ministrul Wang Yi a subliniat că tragedia ar fi putut fi evitată, toate părțile trebuind să învețe ceva din această criză.

“Printre multe altele, securitatea ar trebui să fie reciprocă și egală, nicio țară nu ar trebui să își construiască securitatea pe nesiguranța altuia. Ar trebui să susținem și să acționăm în conformitate cu noua viziune a securității comune, cuprinzătoare, cooperative și durabile, aceasta fiind modalitatea de a realiza cu adevărat pacea și securitatea durabile pe continentul eurasiatic și în întreaga lume”.

China și relațiile cu SUA

Respectul reciproc este o normă de bază care guvernează relațiile dintre state. De asemenea, este o condiție prealabilă importantă pentru relațiile China-SUA. Nicio țară nu ar trebui să își imagineze că poate suprima China, putând menține relații bune cu aceasta. “Astfel de acțiuni cu două fețe nu sunt bune pentru stabilitatea relațiilor bilaterale sau pentru construirea încrederii reciproce”.

“Statele Unite ar trebui să vadă ce a obținut din războaiele tarifare și comerciale din ultimii ani. Deficitul său comercial s-a mărit sau s-a redus? Producția a devenit mai competitivă sau mai puțin competitivă? Inflația americană a crescut sau a scăzut? Viața americanilor a devenit mai bună sau mai rea? Relațiile de afaceri China-SUA se bazează pe interacțiuni bidirecționale și reciproce. Cooperarea va aduce beneficii reciproce și câștig-câștig, iar China va lua cu siguranță contramăsuri ca răspuns la presiunile arbitrare”, a declarat Wang.

În calitate de cele mai mari țări în curs de dezvoltare și dezvoltate din lume, “China și SUA vor rămâne pe această planetă pentru o lungă perioadă de timp. Prin urmare, trebuie să caute coexistența pașnică”, fiind pe deplin posibil “ca să devină partenere care să se ajute reciproc, să reușească și să prospere împreună”.

China speră ca în cadrul relației bilaterale, SUA să vadă clar tendința vremurilor, să aibă o viziune obiectivă și rațională asupra dezvoltării chineze, urmărind un mod corect de înțelegere comună, în beneficiul celor două țări și al întregii lumi.

Pe de altă parte, China se opune ferm desfășurării de către SUA a unui sistem de rachete cu rază medie de acțiune în Asia.

“Au trecut ani de zile de când SUA a lansat Strategia Indo-Pacific, dar ce a făcut pentru țările din regiune? Nimic, cu excepția agitării problemelor și gener[rii de dispute. S-au dovedit a fi mai mult un factor perturbator decât un contribuitor constructiv”, a declarat Wang.

Legat de problema traficului de droguri și fentanilului, Wang Yi a arătat că China a acționat permanent cu măsuri ferme, punând în aplicare cele mai dure și mai cuprinzătoare politici de combatere a narcoticelor din lumea de astăzi. Încă din 2019, la cererea SUA, China a supravegheat toate substanțele legate de fentanil, fiind prima țară din lume care a făcut acest lucru.

“Abuzul de fentanil din SUA este o problemă care trebuie confruntată și rezolvată chiar de SUA. China a ajutat SUA în diferite moduri, din motive umanitare. Însă, Statele Unite nu ar trebui să răspundă binelui cu răul sau chiar să impună tarife arbitrare asupra produselor chineze. Nicio țară responsabilă nu ar trebui să facă asta”.

China și relațiile cu UE

În condițiile în care China și UE vor marca în acest an 50 de ani de la stabilirea relațiilor de parteneriat, Wang Yi a subliniat că principalele caracteristici ale relației sunt reprezentate de respectul și beneficiile reciproce, de consensul privind multilateralismul, iar caracterizarea cea mai exactă privește parteneriatul de cooperare.

În ultimele cinci decenii, cooperarea China-UE s-a extins, de la 2,4 miliarde USD, la 780 miliarde USD anual. Investițiile au crescut, de la aproape zero, la aproape 260 miliarde USD, numărul garniturilor de tren de marfă care leagă China de Europa ajungând la peste 100.000.

Câtă vreme China și UE reprezintă împreună peste o treime din economia mondială, cooperarea dintre cele două părți are o valoare strategică și o influență globală tot mai mare. Iată de ce, China urmărește o relație sănătoasă și stabilă care să dezvolte ambele părți, dar și lumea.

“Când situația globală devine mai provocatoare și mai complexă, China și UE au tot mai multe motive să reînnoiască relațiile diplomatice, să consolideze comunicarea strategică și încrederea reciprocă strategică, menținând această relație de parteneriat”, a declarat Wang.

Autoritățile de la Beijing rămâne încrezătoare că Uniunea Europeană poate fi un partener de încredere, fiecare având capacitatea și înțelepciunea de a rezolva în mod corespunzător problemele, prin consultări prietenoase.

China și relațiile cu țările din Africa

China și țările din Africa au fost întotdeauna prieteni și frați buni, fiind încheiate parteneriate strategice cu toate țările africane care au legături diplomatice cu autoritățile de la Beijing.

În condițiile în care în 2025 vor fi marcați 25 de ani de la înființarea Forumului privind Cooperarea China-Africa (FOCAC), ministrul Wang a arătat că China a ajutat Africa să construiască sau să modernizeze aproape 100.000 de kilometri de drumuri și peste 10.000 de kilometri de căi ferate.

Numai în ultimii trei ani, companiile chineze au creat peste 1,1 milioane de noi locuri de muncă în Africa, China fiind cel mai mare partener comercial al Africii de 16 ani consecutivi.

Cooperarea China-Africa este vizibilă, tangibilă și benefică, Africa fiind un teren fertil de speranță pentru secolului XXI. “Nu va exista o modernizare globală fără modernizarea africană. Stabilitatea și dezvoltarea Africii sunt vitale pentru viitorul umanității, iar lumea trebuie să asculte Africa și să țină seama de preocupările sale. Africa trece printr-o nouă trezire, iar țările lumii ar trebui să sprijine Africa în explorarea unei noi căi de dezvoltare a încrederii în sine și întăririi de sine”.

China și relația cu țările din America Latină și Caraibe

Relația China-Statele Latino-Americane și Caraibiene (LAC) are la bază exclusiv sprijinul reciproc în cadrul cooperării Sud-Sud, neexistând calcule geopolitice, a declarat ministrul Wang Yi. În relațiile cu țările LAC, China urmează principiile egalității și beneficiului reciproc, dar niciodată o sferă de influență sau vizarea vreunei terțe părți.

“Ceea ce doresc oamenii din țările LAC este să își construiască propria casă, nu să devină curtea cuiva. Ceea ce aspiră este independența și auto-determinarea, nu Doctrina Monroe. Cooperarea dintre China și țările ALC a câștigat sprijin deoarece respectă voința oamenilor, răspunde nevoilor țărilor din regiune și oferă opțiuni fiabile și perspective largi pentru revitalizarea regiunii”.

China și relațiile cu Sudul Global

Ministrul Wang Yi a evidențiat puterea în creștere a Sudului Global, arătând că dinamismul schimbărilor mondiale vine din Sud.

În condițiile în care lumea de astăzi este marcată tulburări, semnul distinctiv al erei noastre este puterea în creștere a Sudului Global, care asigură peste 40% din PIB-ul global și contribuie cu până la 80% la creșterea globală. În aceste condiții, Sudul Global este o forță cheie pentru menținerea păcii mondiale, pentru stimularea dezvoltării mondiale și îmbunătățirea guvernanței globale.

În opinia chineză, în schimbările istorice care au loc în dinamica Est-Vest și Sud-Nord, Sudul Global deține cheia pentru a aduce stabilitate lumii și a o face un loc mai bun.
Țările BRICS trebuie să dea un impuls dezvoltării Sudului Global, în timp ce Sudul Global ar trebui să dea dovadă de unitate, pentru a crește în mod constant reprezentarea și vocea în cadrul guvernanței globale.

În mod natural, China este un membru al Sudului Global, “pentru că am luptat împreună cu colonialismul și hegemonismul în istorie, pentru că ne-am angajat în obiectivul comun de dezvoltare și revitalizare. Indiferent cum se va schimba lumea, inima noastră va fi întotdeauna alături de Sudul Global, iar rădăcina noastră va crește mai adânc în Sudul Global”, a declarat Wang.

China susține interesele palestiniene și soluția două state

Gaza aparține poporului palestinian, fiind o parte inseparabilă a teritoriului Palestinei, iar schimbarea statutului prin mijloace de putere nu va aduce pace, ci doar un nou haos, a declarat ministrul chinez de Externe.

China susține planul restabilii păcii în Gaza, inițiat de Egipt și de alte țări arabe, voința palestinienilor nefiind acceptat să fie sfidată, odată cu principiul dreptății care nu trebuie abandonat.

“Dacă țărilor majore le pasă cu adevărat de oamenii din Gaza, ar trebui să promoveze o încetare a focului cuprinzătoare și durabilă, să intensifice asistența umanitară, să respecte principiul palestinienilor care guvernează Palestina și să contribuie la reconstrucția din Gaza”.

Wang Yi remarcat că fără pace în Orientul Mijlociu, lumea nu va fi stabile, problema palestiniană fiind permanent în centrul problemelor din Orientul Mijlociu.

“Conflictul israeliano-palestinian are loc din nou și din nou, pur și simplu pentru că soluția celor două state este realizată doar pe jumătate. Statul Israel a fost mult timp o realitate, dar statul Palestina este încă departe de a fi realizat. În viitor, comunitatea internațională ar trebui să se concentreze mai mult pe soluția celor două state și să acorde mai mult sprijin statului independent pentru Palestina. Numai atunci Palestina și Israelul vor putea coexista cu adevărat în pace, iar popoarele arabe și evreiești vor trăi în prietenie durabilă”.

Pentru aceasta, toate facțiunile palestiniene trebuie să respecte Declarația de la Beijing, pentru a realiza unitatea și auto-întărirea, toate părțile din Orientul Mijlociu trebuie să se ridice deasupra diferențelor, pentru a sprijini statalitatea palestiniană, iar comunitatea internațională trebuie să construiască consens și să promoveze pacea între Palestina și Israel, a subliniat Wang.

Promovarea multilateralismului

Politicile externe promovate de Beijing susțin cu fermitate sistemul multilateral, iar cu cât problemele globale sunt mai complexe, cu atât este mai mare nevoie să fie pus accentul pe statutul important al ONU. Cu cât provocările sunt mai presante, cu atât este mai mare nevoie să fie susținută autoritatea cuvenită a ONU.

“Toate țările doresc să împiedice lumea să se întoarcă la legea junglei. În acest scop, primul lucru care trebuie făcut este să cimentăm piatra de temelie a egalității suverane. Celor cu brațe mai puternice și cu pumnii mai mari nu ar trebui să li se permită să dea foc. În al doilea rând, principiul echității și al justiției trebuie respectat. Afacerile internaționale nu trebuie monopolizate de un număr mic de țări. În al treilea rând, trebuie respectat multilateralismul. (…) Țările majore, în special, ar trebui să preia conducerea în susținerea integrității și cu atât mai puțin ar trebui să recurgă la agresiune, monopol, înșelăciune sau extorcare”.

China este un avocat și un constructor al multilateralismului, “neavând nicio intenție să o luăm de la capăt și nici nu susținem încercarea vreunei țări de a răsturna ordinea actuală”. În aceste condiții, va proteja cu fermitate rolul central al ONU, va deveni un pilon al sistemului multilateral și va susține justiția pentru Sudul Global, pentru a construi un sistem de guvernare globală mai corect și mai echitabil.

Despre Dan Tomozei

gazetar din România
Acest articol a fost publicat în Africa, Analize - Comentarii, ANRPC 2025, Asia, BRICS, China, EU Centrală şi de Est, Europa, Europa - Asia, Fâșia Gaza, Înţelege China, Multilateralism ... în doi, Problema Taiwan, Război în Gaza, Război în Ucraina, Rusia, Uniunea Europeană, Veşti din China. Salvează legătura permanentă.

Un răspuns la DIPLOMAȚIA CHINEI ÎN 2025: Taiwan este nenegociabil, tragedia din Ucraina putea fi evitată, Rusia este partenerul stabil, SUA nu pot suprima și coopera simultan cu China, UE poate fi un partener de încredere

  1. recogn18 spune:

    Din păcate, actuala conducere a UE nu pare a avea câtuși de puțin „capacitatea și înțelepciunea” de a rezolva diverse probleme cu China…

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.