ANALIZA 2011 | Pragmatismul şi eficienţa, marile absente în relaţia României cu China (I)

Filozofia chineză, adepta paşilor mărunţi, cu bătaie lungă, nu exclude sub nicio formă eficienţa, dovada măsurabilă a faptelor. Chinezilor le place să vorbească mult, lung, în faţa unor ceşcuţe minuscule de ceai, sorbind odată cu lichidul şi energia şi ideile necesare acţiunilor concrete. Această ultimă parte, a acţiunilor concrete, este total lipsită de conţinut privind retrospectiv în calendarul proiectelor, acţiunilor şi evenimentelor pe care România le-a derulat în anul 2011 în relaţia cu R.P. Chineză. România nu a reuşit să depaşească faza discuţiilor, rămână un partener încă respectat, doar la nivelul ceaiului.

Bucureştiul se vede tot mai puţin privit de la Beijing. Şi asta numai din cauza incoerenţelor politice şi diplomatice cu care decidenţii României au umplut agendele bilateral româno – chineze. Aş putea spune chiar că România a jucat la mai multe capete, bezmetic uneori, uitând total de cel mai important capăt al lumii, Asia şi în special China. Că un an de zile nu am avut ambasador la Beijing, asta nu mai deranjează pe nimeni. România se obişnuieşte rapid cu anormalul. Însă, acest fapt, dublat de o politică jignitoare la nivel de mesaj oficial, este greu de trecut cu vederea.
China a depăşit cu multe zeci de ani România la mai toate categoriile, motiv pentru care astăzi România a devenit o Chină a anilor ’70 când specialiştii români veneau în Asia aducând cu ei tehnologii şi experienţe necesare ridicării marelui stat devenit azi numărul doi mondial. Inversarea de roluri nu pare să zgândăre orgoliul Bucureştiului. Motiv pentru care, astăzi, dincolo de triumfale declaraţii, România nu se poate lăuda cu succesele economice nici măcar ale Ungariei, Slovaciei sau Cehiei. Prin urmare, de prietenia strategică dintre cele două state s-a ales doar istoria şi amintirile celor care mai sunt în viaţă.
Concret, la nivel politic, România a început anul 2011 printr-o declaraţie halucinantă a preşedintelui român la adresa Chinei, pentru ca pe final de an să se repoziţioneze şi, în stilul caracteristic, să considere China un important partener. Pentru cei care cunosc stilul preşedintelui, balansul pe marginea declaraţiilor prăpăstioase nu reprezintă o surpriză. Însă, pentru meticulozitatea, atenţia şi grija asiatică pentru absolut orice cuvând oficial lansat public, acest joc reprezintă un argument suficient pentru a concentra în alte direcţii atenţia.
Ca un semnal de alarmă, în primavara lui 2011, China a scos România din lista ţărilor agreate, aşa încât românii rezidenţi plătesc taxe pentru vizele de lungă şedere. Aceasta după zeci de ani în care România a fost favorita şi confidenta statului ajuns liderul numărul doi mondial.
Nici măcar vizita tardivă a premierului român, în luna august, nu a reuşit să producă o schimbare esenţială în relaţia cu China. Întrevederile cu preşedintele Hu Jintao şi premierul Wen Jiabao nu au reprezentat mai mult decât o sumă de clipe de glorie ale premierului Emil Boc, urmate, apoi, de acelaşi stil debusolant românesc.
La patru luni de la vizita semi-oficială guvernamentală românească în China, nu a fost semnat niciun contract bilateral, fiind doar înteţite până la o deranjantă sufocare vizitele cu titlu economic. Subliniez vizitize pentru că realitatea economică lasă mult de dorit. Atât premierul Boc, cât şi ministrul Economiei Ion Ariton, au fost însoţiţi în China de firme de familie, cu un număr de angajaţi egal cu numărul de portari ai oricărui partener chinez invitat la discuţii. La rândul lor, dialogurile la nivel ministerial, cu directorii societăţilor româneşti de stat, nu au fost derulate sub alte auspicii. Pentru că şi oamenii de „afacerişti” români cât şi directorii de stat au venit în China la cumpărături personale şi cu o jenantă atitudine de Dâmboviţa.
Câtă vreme delegaţiile româneşti se prezintă în China cu materiale de prezentare în limba română, rarisim în limba engleză, fără a fi traduse în limba oficială locală, e ca şi cum te-ai duce în SUA să convingi americanii să facă afaceri vorbindu-le româneşte. Raportarea merge până la jenantele cărţi de vizită. Apoi, multe personaje anunţate la nivel de oameni de afaceri nu cunosc elementara limbă engleză, nicidecum să angajeze din timp interpreţi de chineză. Cu alte cuvinte, pregătirile făcute de delegaţiile economice româneşti, fie că au fost la nivel de guvern, fie că au avut caracter privat, au fost cvasi-absente. Apoi, în condiţiile în care atitudinea, prestanţa afaceriştilor români în timpul discuţiilor a fost una de parmanentă somnolenţă, de plictis, de iritare, în contrast cu zâmbetul, buna dispoziţie şi solicitudine chineză, la ce rezultate să te aştepti?
Pe aceeaşi linie, însă la Bucureşti, premierul român participă la deschiderea unor mari investiţii comerciale chinezeşti, girează şi laudă prezenţa chineză, pentru ca la câteva ore, instituţiile statului român să ia cu asalt investiţiile, sub acuzaţia infracţiunilor economice. Curiozităţile chinezilor din Beijing, la curent cu fenomenul, au fost legate de prezenţa premierului la eveniment şi de ce, în calitate de cel mai înalt reprezentat al statului la nivel decizional, nu a fost informat că acolo se produc infracţiuni …

(VA URMA)