XINHUA – Violenţele de stradă nu vor mai fi tolerate în România

Violenţa este intolerabilă iar autorităţile vor lua măsuri împotriva persoanelor care se angajează în acte de violenţă în timpul protestelor, transmite agenţia oficială de presă chineză, XINHUA, preluând o declaraţie a primului ministru roman, Emil Boc.
„Dialogul este singura cale de a rezolva problemele”, a spus Emil Boc la sfârşitul reuniunii coaliţiei de guvernare, convocate după ce mii de oameni au organizat proteste în capitala Bucureşti şi alte oraşe importante din întreaga ţară.
Protestele sunt cele mai grave de la venirea la preşedinţie a lui Traian Băsescu, în 2004. Ele au fost stârnite de demisie din Ministerul Sănătății a oficialului Raed Arafat. Medicul de origine palestiniană a demisionat din funcţia de adjunct al Secretarului de stat din Ministerul Sănătăţii în semn de protest faţă de un nou proiect de lege privind asistenţa medicală, care poate duce la închiderea sau privatizarea serviciilor de urgenţă.
În cele din urmă, protestele s-au întors împotriva Guvernului de la Bucureşti, ca rezultat al măsurilor de austeritate şi a politicilor nepopulare, cum sunt tăierea salariilor, a beneficiilor şi a creşterii impozitelor.
Preşedintele Traian Băsescu a anunțat, vineri, retragerea proiectului de modificare a legii sănătăţii, dar a fost prea târziu pentru a mai controla furia poporului. Demonstranţii au cerut demisia preşedintelui şi Guvernului şi organizarea de alegeri anticipate. Unii protestatari au aruncat cu pietre şi cocktailuri Molotov împotriva forţelor de ordine care au folosit gaze lacrimogene în semn de răspuns.
În timpul confruntărilor din noaptea de duminică, 50 de persoane au fost rănite la Bucureşti, 19 fiind transportate la spital. Între răniţi s-au numărat protestatari şi reprezentanţi ai forţelor de ordine.
Proteste au fost organizate în 34 de judeţe şi în Bucureşti.

Despre Dan Tomozei

gazetar din România
Acest articol a fost publicat în De departe ... România, Din presa chineză, Veşti din China. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.