INTERVIU – Dan Tomozei: Beijing, a doua mea casă (I)

INTERVIU REALIZAT DE ANDRA MIHU, CONSILIERVACANŢE.RO

Pentru cei mai mulţi dintre europeni, China înseamnă Marele Zid Chinezesc, hieroglife, lampioane, orez şi obiecte artizanale lucrate cu migală. Dar China înseamna mult mai mult. Ne-o spune jurnalistul Dan Tomozei, autorul cărţii „Descoperind China-Beijing”, lansată săptămâna trecută în trei oraşe din România. Dan Tomozei – în prezent redactor la Radio China Internaţional – ne leaga o veche prietenie, aşa că l-am rugat să împărtăşească, pentru cititorii consiliervacante.ro, câteva dintre impresiile lui după un an şi jumatate în care China a devenit a doua lui casă. Mai multe veţi putea descoperi citindu-i cartea sau blogul. Iar Dan ne asigură că aceasta carte este doar începutul unei serii de cărţi dedicate Chinei.

Consilier vacanţe: De un an şi jumătate, eşti rezident cu acte în regulă în Beijing: trăieşti alături de chinezi, mănânci cu ei, lucrezi cu ei, ba chiar ai început să le înveţi limba. Cum a fost pentru tine această experienţă şi cum te-a schimbat?
Dan Tomozei: În mod evident a fost şi este o experienţă unică, aterizarea la Beijing fiind şi prima pe continentul asiatic. Pentru mine, ca român bine înfipt în tradiţiile locale, transferul de “realitate”, contactul cu lumea cu totul diferită sub aspect socio-cultural s-a produs firesc, surprinzător chiar şi pentru mine. Mă aşteptam să mă simt izolat, imaginam, înainte de plecare, tot felul de scenarii în care mă vedeam în situaţii imposibile, însă, odată ajuns în China am avut o puternică senzaţie de întoarcere acasă. Poate că ordinea, firescul, permanenta stare pozitivă a chinezilor, optimismul generalizat al asiaticilor, m-au făcut să nu am probleme de adaptare. Toate acestea au avut un efect şi asupra stării mele generale, asupra atitudinii mele faţă de viaţă în general şi faţă de probleme în particular. Chinezii acordă un foarte mare respect ideii de armonie şi în multe dintre dialogurile şi mesajele lor întâlneşti conceptul de armonie.

CV:În perioada pe care ai petrecut-o în China, ai avut ocazia să cunoşti cultura şi civilizaţia chineză sub toate aspectele ei, să vizitezi mai multe zone, să iei pulsul străzii – să zic aşa – să participi la festivaluri şi evenimente de tot felul. Care sunt tradiţiile sau obiceiurile care te-au surprins sau contrariat în China?
DT: În perioada trăită deja în China am avut şansa să vizitez câteva provincii şi să fiu martor al unor evenimente cultural-tradiţionale spectaculoase. Voi evoca doar două dintre acestea şi fireşte voi începe cu Festivalul de Primăvară – Anul Nou chinezesc, cea mai mare sărbătoare a chinezilor. Din păcate, nu avem o raportare similara la tradiţiile româneşti, atât Crăciunul cât şi Paştele fiind importate la noi ca evenimente sociale. Însă Festivalul de Primăvară este, înainte de orice, o sărbătoare a familiei şi apoi o conectare permanentă la tradiţiile milenare. Timp de două săptămâni, chinezii produc un adevărat exod, sute de milioane de oameni călătorind pe întreg cuprinsul uriaşei Chine, fiecare aflat în drum spre locul în care a lăsat familia, copiii, casa, mulţi cu ce au mai de preţ în spate şi cu bruma de bani agonisiţi după un an de muncă. Odată ajunşi în familii, chinezii se bucură de fiecare dintre cele 14 zile de sărbătoare, fiecare reprezentând un eveniment important în tradiţia chineză, fiecare necesitând pregătiri şi ritualuri specifice.
Un alt eveniment la care am participat şi unde am descoperit o imagine puţin cunoscută a Chinei esteFestivalul Lusheng, un festival dedicat instrumentului cu acelaşi nume, dar care include tot ce are mai frumos şi mai preţios etnia Miao, situată în sudul Chinei. De la instrumentele tradiţionale cândva rezervate numai suitei imperiale, la costumaţiile care include zeci de kilograme de argint, până la luptele de bivoli şi cocoşi, evenimentul este un magnet pentru turism şi pentru cercetătorii etno-culturali care ajung la Kaili, provicia Guiuhou din Sud-Vestul Chinei.
Trebuie să spun că în multele vizite făcute în China am descoperit o serie de asemănări în ceea ce priveşte cultura şi tradiţiile româneşti, pornind de la stilul şi coloritul vestimentar, o serie de strigături şi tâpurituri specifice zonei Olteniei, dar Maramureşului, fără să mai vorbesc de arta cioplitului în lemn, olăritului şi meşteritului de roţi de mori de apă. Toate acestea în mod firesc te surprind plăcut dar te şi contrariază, având în vedere distanţele de peste 10 mii de kilometri de casă.

CV: Ce te-a determinat să scrii o carte despre Beijing şi care e scopul acestei cărţi? Ce ai vrea să afle românii despre China şi Beijing în mod special?
DT: Argumentul principal care a stat la baza acestei cărţi a fost acela de a transmite o parte din experienţele personale trăite departe de casă într-o ţară despre care foarte mulţi vorbesc fără să o cunoască, fără să aibă şansa de a o vizita măcar. Am ales să o dedic exclusiv Beijingului pentru ca este dificil să cuprinzi într-un singur volum vastitatea Chinei, imensitatea cultural-economico-socială chineză. În aceste condiţii, am ales să scriu despre Beijing, noua mea casă, cu peste 20 de milioane de oameni, cu zeci de obiective turistice de rang mondial, cu sute de oportunităţi de recreere.
Prin intermediul volumului “Descoperind China – Beijing” încerc să arăt românilor imaginea unei capitale asiatice care, în numai 20 de ani, a devenit lider mondial în domeniul transformărilor urbanistice, rutiere şi ecologice, dar mai ales să arăt că o capitală, care include atât de multe valori, derulează proiecte impresionante pentru conservarea, restaurarea şi promovarea obiectivelor culturale. Aşa cum am scris în carte, tentaţia de a face comparaţie cu România este una permanenta, însă cred că românii ştiu bine ce şi cum este în România.

CV: Pentru unii e copleşitor până şi să trăiască în Bucureşti, o capitala cu două milioane de oameni. Cum e să trăieşti într-o metropolă cu peste 20 de milioane de oameni? Cum te orientezi, cum te deplasezi, cum îţi faci cumpărăturile?
DT: Cunosc starea de sufocare din Bucureşti, însă la Beijing acestă realitate este puţin prezentă. Fac excepţie orele de vârf, când aglomeraţia pe şosele sau în mijloacele de transport este evidentă. Însă, la Beijing cuvântul de ordine este “aerisire”, spaţiile fiind uriaşe, clădirile de zeci de etaje fiind dispuse în planuri arhitecturale care nu generează presiune, iar spaţiile verzi, alternanţa zonelor construite şi a celor aerisite fiind una cât se poate de realistă, date fiind condiţiile unei asemenea aglomerări.
În Beijing, la fel ca în întreaga Chină, orientarea urbană este o joacă de copil. Indicatoarele bilingve, chineză-engleză, prezente peste tot şi corect administrate nu îţi dau prea multe şanse să te pierzi. Apoi, acest lucru este valabil şi în mijloacele de transport în comun, fie că vorbesc de metrou sau autobuze sau troleibuze. Semnalizările audio, la fel bilingve, te ajută să te orientezi, fără să mai vorbesc de hărţile pe care le găseşti permanent la toate staţiile de metrou.
În China, cumpărăturile cele mai eficiente se fac la piaţă, acolo unde preţurile sunt mici. Ca exemplu, pentru 20 de yuani, echivalentul a 10 lei, poţi cumpăra suficiente legume, zarzavaturi, ouă etc pentru a umple două plase care să îţi rupă mâinile. Fireşte, merg şi la marile magazine, branduri pe care le găsim şi la noi sau la cele tradiţionale chinezeşti. Oferta este atât de mare, încât este imposibil să nu găseşti ceea ce doreşti.

(Va urma)