GÂNDUL – China investeşte în Ungaria 1 miliard de euro
Ungaria şi China au încheiat şapte acorduri de cooperare economică, între care utilizarea unei linii de credit de 1 miliard de euro de la banca chineză de dezvoltare, pentru proiecte de investiţii ale statului ungar, transmite AFP. Acordurile au avut loc după o întâlnire a premierului Viktor Orban cu vicepremierul chinez Li Keqiang, aflat în vizită la Budapesta, a anunţat marţi guvernul ungar. „Între acordurile convenite se numără o linie de credit de 1 miliard de euro de la banca chineză de dezvoltare, un viitor centru de logistică al companiei Huawei în Ungaria, precum şi construcţia unei linii de tren de mare viteză între Budapesta şi aeroportul internaţional Ferenc Liszt”, potrivit site-ului Guvernului. Linia de credit de 1 miliard de euro, destinată unor proiecte de dezvoltare în Ungaria, fusese anunţată în urmă cu un an, fără ca ulterior să mai aibă loc acţiuni concrete. … (…).
Textul integral AICI
MEDIAFAX – Ungaria obţine din partea Chinei o linie de credit de 1 miliard de euro pentru investiţii
Ungaria şi China au încheiat şapte acorduri de cooperare economică, între care utilizarea unei linii de credit de 1 miliard de euro de la banca chineză de dezvoltare, pentru proiecte de investiţii ale statului ungar. Acordurile au avut loc după o întâlnire a premierului Viktor Orban cu vicepremierul chinez Li Keqiang, aflat în vizită la Budapesta, a anunţat marţi guvernul ungar. „Între acordurile convenite se numără o linie de credit de 1 miliard de euro de la banca chineză de dezvoltare, un viitor centru de logistică al companiei Huawei în Ungaria, precum şi construcţia unei linii de tren de mare viteză între Budapesta şi aeroportul internaţional Ferenc Liszt”, potrivit site-ului Guvernului. Linia de credit de 1 miliard de euro, destinată unor proiecte de dezvoltare în Ungaria, fusese anunţată în urmă cu un an, fără ca ulterior să mai aibă loc acţiuni concrete. … (…).
Textul integral AICI
BURSA – China le zice bancherilor IPO să „le placă” Facebook
Cenzorii de internet ai Chinei au o părere proastă despre Facebook, însă asta nu a oprit site-ul de socializare să fie un fel de model pentru autoritatea de reglementare a securităţii ţării, raportează IFR, preluat de Reuters. În cadrul unui seminar de săptămâna trecută, Comisia de Reglementare şi Securitate Chineză a cerut bancherilor IPO (oferte publice iniţiale) să înveţe din riscul disclosure-ului documentelor de listare depuse de Facebook, a mai adăugat raportul. … (…).
Textul integral AICI
MEDIAFAX – Hillary Clinton a ajuns în China în plină criză din cauza dosarului Chen Guangcheng
Secretarul de Stat american, Hillary Clinton, a ajuns miercuri dimineaţă la Beijing pentru o vizită în China, complicată de prezenţa, încă nerecunoscută oficial, a disidentului Chen Guangcheng în ambasada Statelor Unite. Clinton va participa joi şi vineri, însoţită de omologul său de la Trezorerie, Timothy Geithner, la o nouă sesiune de „dialoguri strategice şi economice”, o reuniune la nivel înalt pregătită de cele două ţări. Evadarea de la sfârşitul lunii aprilie a avocatului autodidact orb Chen Guangcheng şi prezenţa sa, potrivit unor militanţi pentru drepturile omului, în sediul ambasadei Statelor Unite, au pus la îndoială perspectivele acestor discuţii. … (…).
Textul integral AICI
AGERPRES – Preşedintele Obama refuză să confirme prezenţa lui Chen Guangcheng în ambasada SUA din China
Preşedintele american, Barack Obama, a refuzat luni să confirme prezenţa disidentului chinez Chen Guangcheng (foto) în ambasada Statelor Unite la Beijing, dar a subliniat că drepturile omului constituie o preocupare de prim ordin în relaţiile cu China, notează AFP. Referitor la prezenţa avocatului orb în interiorul misiunii diplomatice americane în China, preşedintele Obama s-a mărginit să declare, cu prilejul unei conferinţe de presă comune cu premierul nipon, Yoshihiko Noda, : „Sunt la curent cu informaţiile din presă privind situaţia din China. Nu am de făcut nicio declaraţie în legătură cu acest subiect”. … (…).
Textul integral AICI
EVENIMENTUL ZILEI – Ceremonie de nuntă à la Dinastia Han
Tineri căsătoriţi, îmbrăcaţi în costume ale Dinastiei Han, pozează pentru fotografi, pe scările zidului oraşului vechi, în timpul unei ceremonii tradiţionale de nuntă, în Xi’an, capitala provinciei Shaanxi. În total, 130 de cupluri din întreaga ţară au participat, ieri, la o cununie de grup, respectând ritualul nupţial al Dinastiei Han (202 î.Hr.- 220 d.Hr). … (…).
Textul integral AICI