XINHUA – Premierul României a anunţat numele noilor miniştri

Primul ministru desemnat al României, Victor Ponta,  a anunţat, marţi seara, propunerile pentru noul guvern, transmite agenţia oficială de presă chineză XINHUA.
Victor Ponta, liderul Partidului Social Democrat, a anunţat un cabinet cu 17 portofolii și 21 de membri, patru fiind miniştri delegaţi. Noul Guvern are cu un minister mai mult decât cel precedent, principalele modificări vizând adăugarea celor patru miniştri delegaţi pentru relaţia cu Parlamentul, Dialog social, Mediul de afaceri şi pentru Strategii guvernamentale, transparenţa decizională și societatea civilă. Ministrul Afacerilor Europene, Leonard Orban, este singurul membru rămas din cabinetul anterior. Noul cabinet va solicta votul de investitură al Parlamentului la data de 7 mai.
După cum s-a anunţat anterior, pe lângă tehnocraţi, noul executiv include un număr egal de democtat-sociali şi de membri ai alianţei de centru-dreapta formată din Partidul Național Liberal şi Partidului Conservator.
Victor Ponta a fost desemnat, vineri seara, în calitate de prim-ministru, de către preşedintele Traian Băsescu, la câteva ore după ce o moțiune de încredere răsturnat guvernul de centru-dreapta condus de fostul şef de serviciu secret, Mihai-Răzvan Ungureanu.
Ponta, 40 de ani, este președinte al Partidului Social Democrat din anul 2010. Este, de asemenea, co-preşedinte al Uniunii Social Liberale, formate din Partidul Social Democrat, Partidul Național Liberal şi Partidului Conservator.

Despre Dan Tomozei

gazetar din România
Acest articol a fost publicat în Din presa chineză, Veşti din China. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.