Templul Confucius din Beijing este locul în care ajung toţi cei care se află în căutarea filozofiei chineze, un spaţiu dedicat vieţii şi regulilor stricte ale unui stat perfect, aflat în armonie cu natura, aşa cum l-a gândit părintele folozofiei asiatice, nu doar al Chinei. Templul Confucius, cu o vechime de peste 700 de ani, are o istorie interesantă şi rădăcini milenare.
Consemnările privind existenţa primului templu confucianist în Beijing datează din perioada Beiqi, când, în anul 938, în timpul regatului Liao, a fost construit Templul Colegiului Imperial Confucius. Apoi, în 1153, în timpul regatului Jin, a fost construit Directoratul Academiei Imperiale şi primul Templu Confucius. Din păcate, cele două construcţii nu s-au mai păstrat până în zilele noastre.
Lucrările la actualul Templu Confucius au fost demarate în anul 1302, în timpul dinastiei Yuan, împăratul Da De, cunoscut şi sub numele Tie Muer, dispunând construirea celei mai mari şi mai importante instituţii de educaţie imperială. Simultan au fost demarate lucrările la Guo Zi Jian – Colegiul Imperial din Beijing. Ansamblul avea să devină centrul educaţional al ultimelor trei dinastii: Yuan, Ming şi Qing, la fel de reprezentativ şi important ca şi “Oraşul Interzis” sau Templul Dai din Muntele Tai. În perioada dinastiei Qing, împăratul Qianlong a dispus schimbarea culorii acoperişurilor cu olane de culoare galbenă, simbolul clădirilor imperiale, ca o nouă dovadă de respect şi importanţă acordate templului.
Templul Confucius şi Colegiul Imperial Guo Zi Jian au atras permanent atenţia autorităţilor, fiind reconstruit de multe ori. După două reparaţii capitale, în perioada dinastiei Ming, şi după construirea Sălii Bi Yong, în timpul dinastiei Qing, Guo Zi Jian a devenit ceea ce vedem astăzi, un monument impresionant aflat sub protecţia statului chinez. Am fost încântat să văd pe aleile de aici bătrâni cu barba albă, purtând în spate legături cu cărţi, discutând în faţa unor cărţi vechi sau exersând scrierea caracterelor chinezeşti pe hârtie specială. Acest spectacol deosebit face parte din plăcerea cotidiană a chinezilor de a se confunda cu trecutul şi cultura confucianistă de care sunt extrem de mândri.
Recunoaşterea şi preţuirea lui Confucius a fost ridicată la rang imperial în 1336 când împăratul Yuan Wuzhong l-a decretat “regele oamenilor de litere de mare succes şi înaltă probitate morală”. Piatra care marchează acordarea acestui titlu este şi astăzi vizibilă. Mai mult, în anul 1531, în onoarea eforturilor depuse de cea de a cincea generaţie de urmaşi ai lui Confucius, împăratul Jiajing din dinastia Ming, a dispus construirea Templului Memorial Chong Sheng, care după nouă ani de eforturi a devenit parte integrantă a Templului Confucius.
Complexul architectural cuprinde mai mult de 100 de construcţii, răspândite pe 22 de hectare, pornind de la Poarta Maestrului, Poarta Marelui succes sau Sala Marelui succes şi ajungând la extraordinarele Săli Bi Yong şi Yilun sau Pavilionul Jingyi, toate aliniate pe axa centrală. Pasiunea chinezilor pentru simetrie este respectată şi aici, pe extremităţile estice şi vestice existând clădiri identice. Un întreg complex administrativ şi educaţional este dispus până în cele mai mici detalii, fiecare construcţie având o utilitate bine stabilită, uşor de identificat şi azi.
Parcurg plin de admiraţie Pavilionul Jingyi, construit în 1528, apoi Sala Yilun. Însă când am ajuns la Sala Bi Yong principala clădire a templului, cuvintele mi-au fost de prisos. Construită în timpul împăratului Qianlong pe o platformă înaltă, de formă pătrată, sala este înconjurată de un canal cu apă circular, care evidenţiază convingerile chineze potrivit cărora Pământul a fost pătrat, iar cerul rotund. Sala Bi Yong are laturile de 17,7 metri iar acoperişul este dublu, acoperit cu dale galbene emailate, peste care tronează un vârf placat cu aur. Între cele două streşini ale acoperişului dublu este amplasată o tablă verticală pe care însuşi Qianlong a scris cele două caractere chinezeşti ale sălii “Bi Yong”.
Mă aflu în clădirea centrală a Templului Confucius, în interiorul impresionant, perfect conservat. Nu ştiu ce să fotografiez mai întâi: mobilierul imperial folosit de împăratul Qianlong când venea să ţină prelegeri, ustensilele de scris, pereţii sau tavanul sculptat şi frumos pictat… Am rămas o vreme aici încercând să prind puţin din atmosfera de altă dată, având norocul de a găsi câteva minute în care în interior am fost doar alături de un localnic care studia.
Părăsesc sala făcând un tur complet al celor patru intrări amplasate pe cele patru puncte cardinale, pe a căror direcţie sunt construite patru poduri de piatră, ridicate peste canalul circular, care leagă Bi Yong de curte. Toate aceste conexiuni şi multiplicări simbolizează răspândirea cunoştinţelor.
Templul Confucius păstrează un număr de 189 de table din piatră, adevărate blocuri tăiate în stâncă. Acestea cuprind 51.624 de nume, date şi locuri de naştere şi rezultatele obţinute în urma examinărilor. Trei blocuri sunt din perioada dinastiei Yuan, 77 din timpul dinastiei Ming, iar 118 din perioada dinastiei Qing.
Cele mai importante scrieri în blocuri de piatră din Templul Confucius sunt cele „Treisprezece clasice”, în care au fost sculptate peste 630 de mii de caractere care cuprind, între altele, lucrările confucianiste „Cartea schimbărilor” şi „Analectele”, cărţi de istorie, muzică, poezie, informaţii despre anotimpuri, ritualuri şi chiar clasici ai Islamului. Cunoscute şi sub numele „Scripturile în piatră ale lui Qianlong”, impresionanta realizare aparţine faimosului caligraf Jiang Heng, care vreme de aproape 12 ani, între 1726 şi 1738, a muncit sub protecţia împăratului Kangxi, al dinastiei Qing. După ce au fost copiate şi pentru ca studenţii să poată învăţa după ele, blocurile de piatră au fost aduse în anul 1956 în Templul Confucius, pentru ca după anul 1988, când au fost trecute sub protecţia guvernului chinez, să fie complet restaurate.
Text apărut în volumul „Descoperind China – Beijing„, Editura Universităţii „Lucian Blaga” Sibiu, 2012
