Sursa: RONCEA.RO
Blândul nostru Profesor Gheorghe Buzatu a plecat spre ceruri, azi, în jurul orelor 12.00. A plecat de „la muncă”, unde se găsea, de altfel, zi de zi, începând cu orele 7.00, lucrând neobosit şi neîntrecut pentru neamul sau, în slujba adevarului istoric. A plecat de la masa sa de lucru, înconjurat de cărţile sale, unde se afla alături de bunii săi colegi de la Centrul de Istorie şi Civilizaţie Europeană – Iaşi al Academiei Române. Pe 6 iunie ar fi împlinit 74 de ani.
Durerea este grea. O tragedie pentru istoriografia românească, ai cărei stâlpi de rezistenţă cad rând pe rând, lăsând loc liber brigăzilor rosii de epigoni şi venetici.
Gh. Buzatu a fost un cavaler neîntrecut al Adevărului absolut. Un mare luptător pentru cauza naţională. După mine, Profesorul Gheorghe Buzatu a fost şi rămâne expresia desăvârşita a naţionalismului sublim, a naţionalismului cult, a naţionalismului viu, care arde ca o flacără ce nu va putea fi stinsă niciodată. Pentru că reprezintă Istoria reală, aşa cum a fost: Sine ira et studio.
Durerea este prea mare. Singura noastră consolare este că Profesorul a plecat acum la regăsirea cu marii săi colegi, N. Iorga, V. Pârvan, P.P. Panaitescu, C. Daicoviciu, Gh. I Brătianu, Florin Constantiniu …
Dumnezeu să-l odihnească în pace, alături de toţi cavalerii românismului din opera sa!
Gheorghe Buzatu, născut pe 6 iunie 1939 în Vrancea, a lucrat ca cercetător ştiinţific la Institutul de istorie şi arheologie „A.D. Xenopol” din Iaşi, între 1961 şi 1992, apoi ca cercetător ştiinţific principal al Centrului de istorie şi civilizaţie europeană din Iaşi, între 1992 şi 1997. Totodată, Buzatu a fost profesor de istorie contemporană şi relaţii internaţionale la universitatea din Craiova şi mai apoi profesor consultant la Universitatea „Ovidius” din Constanţa.