INTERVIU – În China, peste tot am fost întâmpinat cu apelativul de prieten

Mihai Constantin_China_ArtindexInterviu acordat de MIHAI CONSTANTIN, prezentator Televiziunea Română

Mihai Constantin, Televiziunea Română, pentru a doua oară în ultimele 6-7 luni în China, într-un program diferit de ceea ce s-a întâmplat în toamnă. Care sunt primele impresii ale vizitelor şi întâlnirilor cu înalţi oficiali chinezi?
Împresiile sunt legate exact de schimbarea de statut de care pomeneai. Prima dată când am venit în China, partea chineză ştia că vin pentru prima dată, alături de alţi 20 de jurnalişti din Europa de Est, şi, în consecinţă, am fost, aşa, cu un statut de semi-turist: “poftiţi, acestea sunt frumuseţile locurilor noastre”, adică am fost în mai multe locuri. Acum, să spunem că am făcut pasul către statutul pe care nu ştiu dacă îl merit, dar aşa am auzit de mai multe ori, statutul de prieten. Delegaţia care este formată de această dată din 14 oameni, din 14 ţări diferite, de pe 5 continente, este impresionant aş spune, este o premieră şi pentru Departamentul de Relaţii Internaţionale al Partidului Comunist, ei înşişi au spus asta, este un soi de experiment. Peste tot am fost întâmpinat cu acest apelativ de prieten. Toţi sunt cel puţin pentru a doua oară în China şi, într-adevăr, abordarea a fost ceva mai profundă.
Pe verticală am urcat la un onorat nivel, chiar astăzi (n.a. – 23 mai) ne-am întâlnit cu vice-preşedintele Chinei, Li Yuanchao. A fost o întâlnire surprinzător de interesantă, am găsit acolo un lider extrem de relaxat, stăpân pe sine, foarte abil în a conduce întâlniri de tot felul. Bănuiesc că întâlnirea cu nişte jurnalişti şi nişte membri de partid din alte ţări a fost o relaxare şi pentru el. La Marea Sală a Poporului delegaţiile se succedau una după cealaltă, a trebuit să aşteptăm şi apoi am ieşit în grabă pentru că venea altă delegaţie, ceea ce arată atenţia care se acordă Chinei de către toată planeta.
Aşadar, de la statutul de vizitator în primă instanţă, am urcat, repet, la un nemeritat statut de prieten. Sper să îl câştig în timp.

Ai avut parte de o experienţă inedită şi anume de a locui cu o familie chineză. Cum a fost această experienţă şi care sunt reacţiile emoţionale pe care le-ai recepţionat şi cu care vei pleca acasă?
Este foarte bine că ai pus problema din punct de vedere emoţional, pentru că dincolo de schimbul destul de sărăcăcios de informaţie, datorită barierei lingvistice, a fost vorba de un foarte interesant schimb de emoţii. Oamenii aceeia ştiau că vin, evident, totul a fost aranjat, dar se confruntau cu o situaţie inedită şi nu este confortabil pentru nimeni să primească în spaţiul său de locuit un străin. M-au văzut prima dată ieri (n.a. – 22 mai) şi pentru ultima dată, foarte probabil, azi dimineaţă când am plecat. Ei bine, după o oră de foarte firească stânjeneală, de ambele părţi, şi eu mă simţeam la fel de stingher, fără să îmi dau seama gheaţa s-a topit. Cred că unui chinez i-ar plăcea să audă lucrul acesta, gheaţa s-a topit în jurul pregătirii colţunaşilor. Aşa s-au gândit ei să îmi pregătească un program şi au spus că chinezii pregătesc împreună colţunaşi tocmai pentru a celebra reuninea familială. Iarăşi, o plasare foarte onorantă pentru mine. Mi s-a spus, şi înainte şi după, că această activitate se face numai în familie şi la ocazii foarte speciale. Aşadar, este un mesaj pe care mi l-au transmis şi pe care nu o să îl uit niciodată.
Bariera lingvistică a mamei şi tatălui, în jur de 50 de ani, îmi este greu să citesc vârsta chinezilor, a fost ridicată de fiica lor care învaţă la departamentul de relaţii internaţionale de la Universitatea din Beijing. Special, ea a venit, deşi a doua zi avea examen, a venit să stea cu noi ca să faciliteze acest schimb intercultural, această întâlnire dintre două civilizaţii. A fost foarte, foarte interesant.

Eşti pentru a doua oară la Beijing. Cum regăseşti oraşul acum, în plină vară?
Regăsesc Beijingul, iarăşi, cu o familiaritate surprinzătoare. Când am văzut Beijingul prima dată, imediat nu m-am mai speriat. Ce vreau să spun este că nu ştiam la ce să mă aştept, când, în noiembrie, anul trecut, aflasem că vin în China, la Beijing. Îmi imaginam Beijingul într-o mie de feluri dar nu cum este. Nu ştiam, pur şi simplu, la ce să mă aştept. După ce l-am văzut, l-am găsit mai digerabil decât mă temeam să nu fie şi îmi place că se simte foarte multă siguranţă. Este cumva o nostalgie a copilăriei, dacă vrei, când, mi-aduc aminte, am crescut cu cheia de gât şi umblam noaptea pe străzi, şi părinţii mei nu erau îngrijoraţi. Eu eram inconştient dar părinţii mei ştiau ce fac şi mi se permitea. Ei bine, deşi este foarte multă lume în Beijing, este loc pentru toată lumea în acelaşi timp. Şi pentru cei care vin. Fiecare îşi vede de treabă şi este foarte puţină agresivitate în aer ceea ce la Bucureşti, din păcate, se găseşte în doze destul de ridicate.

Care ar fi reperele din programul tău de până acum care ţi-au atras în mod special atenţia?
Totul, totul! Chinezii, acum m-am convins, sunt pentru a doua oară şi pot să fac o comparaţie, sunt foarte abili în a organiza asemenea evenimente. Te obosesc destul de mult dar nu suficient încât să nu mai găseşti o fărâmă de energie pentru ca să îţi hrăneşti şi curiozitatea, pe programul asigurat. Repet, este o întâlnire mult mai profundă şi mult mai elevată, în acelaşi timp. Şi în sus, şi în jos, am mers mai departe decât acum şapte luni. Data trecută, întâlnirile s-au oprit la un nivel, să spunem, mediu. Acum am mers la un nivel foarte sus, cum spuneam, la nivel de vice-preşedinte, surprinzător şi onorant. În profunzime, deja pot să decodific mai bine informaţia pe care o văd a doua oară. Şi ca să anticipez, a treia oară sper să buchisesc şi hărţile mai bine până atunci.

De la vice-preşedintele chinez vei intra într-o nouă săptămână, vei merge într-o zonă agricolă, în provincia Shandong.
Da, la Shandong vom merge cu trenul de marge viteză, o experienţă care se repetă la mine, dar abia aştept să se repete. Probabil că se doreşte să ni se arate mai multe aspecte. Aspectul agricol este oricum o minune în sine să hrăneşti un miliard şi trei sute de milioane de oameni şi încă bine, după câte am văzut. Nu cred că am mâncat excepţional, am mâncat bine şi nu am văzut pe nimeni să se vaite de foame, ceea ce este un paradox … sau nu este un paradox, dar nu te aştepţi neapărat la lucrul acesta în China. Vom vedea zone agricole, dar din câte îmi amintesc, pentru că am mai fost la Shandong şi anul trecut, este o zonă cu vestigii istorice fenomenale, abia aştept.

Mihai Constantin, îţi mulţumesc şi îţi doresc o călătorie plăcută, în continuare.
Mulţumesc şi eu!

Foto: ARTINDEX.RO

Despre Dan Tomozei

gazetar din România
Acest articol a fost publicat în Interviuri, Români în China, România - China. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.